Cel mai intrigant pentru cei care vor explicaţii complete este că unii, care pierd avionul, întârzie, sunt refuzaţi la îmbarcare sau nu ajung la avion din orice alt motiv, când înţeleg că au evitat moartea, spun cu mare convingere: „Dumnezeu a fost cu mine”. De ce a fost Dumnezeu cu ei și nu a fost și cu cei care au murit?
Acesta este unul dintre acele momente din istoria lumii când credinţa în Dumnezeu este adusă în luminile rampei ca pe vremea potopului lui Noe. Sunt convins că atunci numele lui Dumnezeu a fost primul și ultimul despre care s-a vorbit. Când am auzit de catastrofa zborului MH17 am știut că oamenii vor avea mai multe întrebări cu privire la Dumnezeu decât cu privire la cei ce i-au ucis pe acei oameni. Am știut că în avion s-a tras o rachetă de provenienţa rusească și că în Dumnezeu se vor trage milioane de rachete de provenienţa umană și tirul nu se va opri curând. Oare de ce este căutat și întrebat Dumnezeu numai atunci când au loc catastrofe, fie naturale, fie provocate de om?
Dumnezeu este pentru unii un terorist cosmic. El putea preveni așa ceva și nu a prevenit, avea puterea să facă ceva și nu a făcut. Dar dacă ne uităm mai atent, și noi oamenii puteam să facem ceva și nu am făcut – puteam să nu-i omorâm pe acei părinţi și copii, puteam să nu îndoliem și să nu mâniem atâta lume, dar am făcut exact inversul. Mă gândesc la cuvintele lui Iisus cu privire la pai și bârnă.
În acuzarea lui Dumnezeu însă nu pot să nu văd dovezile voalate ale unei credinţe puternice și clar direcţionate. Cu alte cuvinte, dacă nu am crede despre El că este bun (dar se poartă rău), că este puternic (dar refuză să acţioneze), că știe (dar ignoră), L-am mai judeca pe Dumnezeu? Dacă El ar fi cunoscut ca un Dumnezeu crud, răzbunător, sadic și rece, s-ar mai mira cineva că se petrece o astfel de catastrofă? Nu este uimitor că în istorie cei care au crezut într-un Dumnezeu al răului i-au adus jertfe, iar cei care cred într-un Dumnezeu bun și iubitor Îl înjură?
Codul de legi după care Îl judecăm pe Dumnezeu este concepţia noastră despre un Dumnezeu bun, puternic și iubitor. Și această concepţie, legea după care este judecat Dumnezeu în întunericul catastrofelor s-a dovedit incredibil de constantă în istorie. Este ceva ce rezidă în conștiinţele noastre de la prima ocazie în care Dumnezeu S-a prezentat pe Sine ca bun și iubitor. Lucrurile și chiar natura se schimbă dramatic sub ochii noștri, dar această imagine a unui Dumnezeu bun și iubitor ne urmărește constant. Fie că-L acuzăm sau scuzăm, toţi pornim de la aceeași premisă – El ar trebui să fie bun, puternic și iubitor.
De pe vremea când Dumnezeu se întâlnea cu omul în răcoarea zilei, ne-a rămas însă în suflet și ceva cu privire la noi. În ciuda faptului că bat clopotele fără încetare, omul continuă să poarte în inima lui gândul veșniciei și miliardele de morţi nu au reușit să altereze gândul acesta. Da, aceste două mari monumente ale creaţiei: imaginea Dumnezeului bun și iubitor și a omului care poartă în el gândul veșniciei, acestea nu pot fi ruinate de vreme sau împrejurări și slavă lui Dumnezeu că este așa.
Aspectul care scapă uneori gândirii, dar nu și trăirii noastre, este păcatul. Chesterton spunea că păcatul este singurul lucru demonstrabil în religie. În ciuda faptului că el a alterat întreaga substanţă a existenţei noastre, noi continuăm să-L judecăm pe Dumnezeu ca și când lumea este aceeași ca înainte de intrarea păcatului în ea. Dar această schimbare dramatică nu se poate trece cu vederea. Păcatul este aici, în miile lui de forme și manifestări, este în noi și se manifestă prin noi. El este cel care i-a ucis pe cei 295 de oameni de la bordul avionului MH17. Nu rușii, nu ucrainienii, și nu omul, ci păcatul din el. Omul fără păcat este o fiinţă „foarte bună” (așa l-a creat Dumnezeu) și tot ce depășește cadrul acestui „foarte bun” este o consecinţă a intruziunii păcatului. De când păcatul a intrat în lume, omul nu mai este om, ci este fiinţă umană păcătoasă.
Doar despre unul singur s-a mai putut spune: „Iată Omul” și El ne-a spus că Dumnezeu a iubit lumea (Ioan 3:16), că Tatăl Insuși ne iubește, că Dumnezeu este iubire. Datorită imaginii lui Dumnezeu pe care ne-a predat-o Iisus este astăzi judecat Dumnezeu. De fapt, Iisus ca Martor al lui Dumnezeu care a spus: „Eu te-am proslăvit pe pământ, le-am dat Numele Tău” – „plin de îndurare și bunătate, care Își ţine îndurarea peste mii de neamuri de oameni” –, El este Cel judecat astăzi.
Stefano Hatfield, într-un articol de pe independent.co.uk, întreabă: „Ce Dumnezeu îi conduce pe oameni să-i arunce în aer pe atâţia alţii?” Și deși probabil multora întrebarea le va părea retorică, ea este plină de semnificaţie. Nu-L poţi judeca drept pe Dumnezeu, dacă negi existenţa și actiunea unui alt dumnezeu numit de Biblie „al veacului acestuia”. Lucrătorii din pilda lui Iisus, care au găsit neghină în lanul de grâu, au întrebat: „Doamne nu ai semănat Tu sămânţă bună?” Nici gând să-i atribuie Semănătorului ceresc apariţia neghinei, dar nici să ignore existenţa ei. Doamne, sigur Tu nu, dar cine? Iisus a răspuns sub autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu întrupat: „Un vrăjmaș a făcut lucrul acesta”.
A spune că religia nu are un răspuns satisfăcător pentru această tragedie, așa cum scrie Stefano Hatfield, este o concluzie logică și îndreptăţită numai dacă se referă la o religie care pretinde că are explicaţii pentru orice. Dar dacă nici măcar Dumnezeu nu a promis o explicaţie pentru orice, cum ar putea altcineva sau altceva să o facă? Dacă vreo religie face asta, ea nu trebuie confundată cu Dumnezeu, care mărturisea: „mai am multe lucruri să vă spun dar acum nu le puteţi purta”.
Cel mai intrigant pentru cei care vor explicaţii complete este că unii, care pierd avionul, întârzie, sunt refuzaţi la îmbarcare sau nu ajung la avion din orice alt motiv, când înţeleg că au evitat moartea, spun cu mare convingere: „Dumnezeu a fost cu mine”. De ce a fost Dumnezeu cu ei și nu a fost și cu cei care au murit?
A desluși de ce unul este luat și altul lăsat nu cade în sarcina noastră și nici nu e o explicaţie pe care trebuie să ne simţim răspunzători să o dăm. Dumnezeu nu-i dă niciun fel de explicaţie lui Iov, care dorește atât de mult să aibă o explicaţie. Îi dă în schimb asigurarea că îl iubește și că nu este străin sau indiferent faţă de ceea ce se întâmplă în viaţa lui. Asigurarea aceasta a fost așa de convingătoare pentru Iov, încât în loc să mai ceară o explicaţie și-a „pus mâna la gură.”
Contează cine este Dumnezeu pentru tine atunci când ai impulsul de a-L judeca. Contează ce cunoști despre El și din punctul acesta de vedere nimic nu va putea înlocui influenţa întâlnirii personale cu El. „Auzisem de Tine”, spune Iov, „dar acum ochii mei te-au văzut”. Nu mai am nicio întrebare. Mă pocăiesc de întrebările mele în faţa iubirii și maiestăţii Tale. Am crezut multe despre Tine în lumina suferinţei mele, dar acum îmi dau seama că singurul lucru care îmi lipsea era să Te cunosc, ca să pot să spun: „Doamne Tu toate le știi, între altele știi că Te iubesc”.
Am primit pe telefon un mesaj de la fiica mea Elena, cu un mic citat dintr-o predică a lui Joyce Meyer: „Nu întreba de ce lucruri rele se întâmplă oamenilor buni, întreabă mai bine ce fac oamenii buni când li se întâmplă lucruri rele”.
