Poliţistul Gabriel Venter și-a împușcat ambii părinţi, apoi s-a sinucis. Din păcate nu e singurul poliţist român care a folosit ilegal și tragic arma din dotare. Un aspect aparte al cazului este că, după dubla crimă și sinucidere, involuntar, poliţistul a salvat alte trei vieţi.

Agentul de poliţie a fost adus la spital în comă de gradul patru. Fiind în moarte cerebrală, și fără nicio șansă de supravieţuire, doctorii i-au prelevat o serie de organe după acordul dat în acest sens de sora sa. Rinichii, ficatul, corneele, tendoanele și pielea vor ajuta alţi suferinzi – inima nu a mai putut fi recuperată. Deja un tânăr de 17 ani din București a primit unul dintre rinichi, o femeie de 35 de ani din Medgidia pe celălalt. Un bărbat de 57 de ani din Teleorman a primit ficatul, iar corneele, tendoanele și o parte din piele au mers la banca de organe din București.

Tânărul poliţist era în vârstă de doar 33 de ani. Avea o relaţie cu o femeie măritată și cu copil, iar părinţii săi nu erau sub nicio formă de acord cu continuarea ei. Soluţia sa a fost clasică, spun specialiștii în psihiatrie – eliminarea obstacolului.

După donarea organelor, în presă au apărut îndulciri ale știrii pe principiul compensării. Aflu pe ProTV, spre exemplu, că poliţistul „pleacă într-o lume mai bună, cu mai puţine păcate". În Evenimentul Zilei apare citat un profesor implicat în prelevarea de organe care afirmă că „în 43 de ani de meserie am fost de foarte puţine ori pus în faţa unui astfel de fapt, în care păcatul poliţistului tinde să fie răscumpărat prin gestul surorii sale de a-i dona organele". Se poate vorbi de vreo astfel de ispășire a păcatelor? Dacă aici vorbim de un criminal mort, cazul unui criminal american în viaţă ne dă o imagine mai clară.

Christian Longo este un tânăr american de 38 de ani care și-a ucis într-un mod macabru soţia și pe cei trei copii cu 10 ani în urmă. Condamnat la moarte, de ceva vreme insistă pe o dorinţă aparte – aceea de a-și putea dona organele. (Se știe că injecţiile letale din cadrul execuţiilor afectează imediat și iremediabil organele.)

Omul a făcut o adevărată campanie din asta. Are site, are pagină pe Facebook, povestea sa a apărut pe marile canale media americane. A semnat chiar un contraeditorial în publicaţia New York Times. Criminalul își justifică astfel demersul: „NIMIC din ceea ce pot face nu va schimba ceva din trecut și nu-mi va aduce familia înapoi. […] Nu există nicio cale prin care să îmi ispășesc crimele, dar cred că situaţia în care mă aflu ar putea aduce un beneficiu substanţial pentru societate." În America mor zilnic 19 oameni din cei 110.000 aflaţi pe listele de așteptare a unor donaţii.

Apelul său se izbește de un zid de beton. În America nu se prelevează organe de la deţinuţii condamnaţi la moarte. Nenegociabil. (Prin comparaţie, în China două treimi din organele prelevate provin de la deţinuţi.) SUA aprobă cel mult donarea din partea unor deţinuţi a căror viaţă nu e pusă în pericol de procedura medicală, și doar membrilor familiei cu care aceștia au compatibilitate (vezi aici un caz deosebit). Decizia americană nu se bazează pe vreo lege, dar se justifică prin procedurile inflexibile în cazul execuţiilor, se adaugă problemele medicale, știut fiind că niciun deţinut nu are un stil de viaţă și un mediu care să îl recomande. Iar dincolo de acestea, problemele etice sunt extrem de importante. Aspectul central, remarcă un specialist în bioetică, este acela că niciun condamnat la moarte – cel mai probabil pentru crime groaznice – nu ar trebui transformat în erou.

„Acesta este modul meu de a da altora o a doua șansă", își justifică intenţia Christian Longo. „Nu mă deranjează că rinichiul meu este de la un criminal", confirmă tânărul beneficiar al rinichiului poliţistului român.

Donarea de organe este, fără îndoială, un gest pozitiv, umanitar, ce aduce un bine în viaţa unui năpăstuit care așteaptă (ca un număr) pe o listă a unor medici. Este în cele din urmă un un gest creștinesc. Chiar Iisus Christos a spus că „nu este mai mare dragoste decât să-și dea cineva viaţa pentru prietenii săi". Diferenţa totală îmi pare însă aceea între a-ţi da viaţa și a-ţi pierde viaţa (sinucidere, execuţie). Ba mai mult, între a-ţi da viaţa și… a-ţi dona organe. De aceea nici iertarea păcatelor și nici mântuirea nu au nimic de-a face cu aceste două cazuri. Donatorii adevăraţi sunt doar cei ce se jertfesc!

P.S. Beneficiarii, în schimb, pot fi oricât de păcătoși. (Romani 5:8)