Recent, o prietenă mi-a propus să scriu ce cred eu despre puterea presei și dacă generaţia tânără poate face vreo diferenţă. După vreo câteva zile de mestecat ideea, mi-am dat seama că nu pot răspunde la întrebarea asta decât după ce-mi dau eu seama de ce m-am facut jurnalist.

Iar raspunsul e simplu: pentru a face o schimbare, pentru a-mi aduce contribuţia la progresul umanităţii. Da, e o meserie grea. Da, stresul te macină continuu. Da, autorităţile încearcă să te cocoșeze și să te intimideze. Da, mogulii încearcă să te determine să le faci jocurile sau să-i înjuri pe ceilalţi moguli. Da, cei de la marketing vor să fii blând cu firmele cu care ai contract. Dar niciodată presa nu a fost mai liberă și mai vivace ca acum. Sigur, au trecut vremurile când găinile nășteau pui vii sau când unii faceau ziariști din taximetriștii din staţie.

Sigur, și acum avem securiști în presă, și acum se face cenzură în diverse forme, și acum se amestecă prin articole informative comentarii fără dovezi, și acum se manipulează. Diferenţa faţă de anii '90 sau faţă de vremea lui Ceaușescu e că acum o mai mare parte a publicului își dă seama. Nu trebuie să fii psiholog ca să-ţi dai seama când ceva e în neregulă, când o dezvăluire e părtinitoare, când autorul trage spuza pe turta lui sau când bate câmpii cu graţie pentru un articol plătit. De ce? Din simplul motiv că acum presa nu mai are monopol asupra distribuţiei. Informaţia nu mai vine doar de la un singur post de televiziune, de la un singur radio sau doar de la o mână de ziare.

De cînd a aparut Internetul, informaţia a devenit din ce în ce mai accesibilă, mai complexă și mai căutată. Pe web, pe iPad, pe Android, pe Kindle, pe bloguri, Facebook, Twitter și YouTube, oamenii accesează mai multă informaţie ca oricând. Sigur, presa scrisă moare de moarte bună. Tehnologia progresează. E în natura umană. Dar jurnalismul nu va dispărea. Oamenii vor continua să consume informaţie. Din ce în ce mai multă. Succesul Google, care în esenţă clasifică noianul de informaţii și ni-l servește rapid pe tavă, este un exemplu ilustrativ.

Meseria de ziarist nu va dispărea. Se va transforma. Fie pe net, fie pe reţele sociale, fie pe dispozitive speciale, oamenii vor citi și vor fi la curent cu orice. Dezvăluirile și scandalurile vor continua. Deja blogurile profesionale au luat faţa publicaţiilor tradiţionale în IT, auto sau divertisment. Un secret tot se va afla, mai devreme sau mai târziu. Chiar și cu o polarizare foarte puternică așa cum e astăzi la noi. Când ziariștii dintr-un trust au un subiect despre un om sau o firmă tabu pentru ei, îl vor livra prietenilor din tabăra adversă, pentru că atunci când zi de zi ai de-a face cu președinţi, miniștri, multinaţionale, directori sau tot felul de persoane dubioase, nu îţi vine să taci mâlc când ţi se cere ceva, să accepţi cenzura. E în sange. Nu vă gândiţi că jurnaliștii „înjură" doar din placerea de a înjura. Ei caută alternativa… Scrii pe blog, dai veste pe Twitter sau îţi anunţi prietenii gata să „miroasă" un subiect pentru a dezvălui secretul, găsești mereu căi de a evita piedicile.

Jurnaliștii nu sunt câinii de pază ai democraţiei; ei sunt sanitarii pădurii – dacă nu consumă cadavrele, molimele răspandite de acestea vor îmbolnăvi societatea… Jurnaliștii nu sunt eroi. Ei doar fac treburile murdare ale societăţii, pentru ca aceasta să continue să se perpetueze.

 

 

Daniel Ionașcu este redactor economic la Jurnalul Naţional și a scris pentru ST Guest Contributors în cadrul campaniei Cred ce scriu. Gândesc ce scriu.