Poligamia poate să fie o convingere religioasă, aşa cum este şi monogamia. Creştinii cred în căsătoria de tip monogam pentru că prima familie creată de Dumnezeu a fost formată dintr-un soţ şi o soţie. Susţinătorii relaţiilor poligame îşi argumentează însă poziţia tot pe baza cărţilor Bibliei. Şi s-ar părea că au dreptate...

Biblia prezintă mai multe familii de poligami şi, în unele dintre cazuri, este vorba despre bărbaţi renumiţi pentru credinţa lor şi pentru modul în care Dumnezeu a comunicat cu ei. Pot fi amintiţi patriarhul Avraam, care a fost gata să-şi sacrifice fiul la porunca lui Dumnezeu, patriarhul Iacov, regele David, despre care Dumnezeu a zis că este „om după inima Lui" (1 Samuel 13:14), sau chiar regele Solomon, proverbial pentru înţelepciunea pe care i-a dat-o Dumnezeu (1 Împăraţi 3:10-14).

Anularea legii anti-poligamie este dezbătută , în aceste zile, în Canada, care ar putea să devină prima ţară din Occident unde căsătoriile poligame să fie permise. Poligamie există şi în lumea musulmană, însă diferenţa o face, în cazul ţărilor occidentale, faptul că poligamia este justificată de unii prin exemple clare şi incontestabile din Biblie. Unii dintre eroii credinţei au fost bigami sau poligami. Solomon rămâne proverbial nu doar prin neţărmurita-i înţelepciune, ci şi prin haremul său fabulos, care includea 700 de neveste şi 300 de concubine (1 Împăraţi 11:1-3).

Biblia nu conţine nici măcar o frază în care poligamia să fie condamnată explicit de Dumnezeu. Aserţiunea lui Pavel din 1 Timotei 3:2, precum că episcopul trebuie să „fie bărbatul unei singure neveste" nu era o poruncă împotriva poligamiei, ca şi când membrii laici ai Bisericii ar fi avut această opţiune (a se vedea studiul profesorului Ekkehardt Mueller , paginile 2 şi 3), ci un îndemn la fidelitate în cadrul căsătoriei.

Cazurile de poligamie din Biblie ne permit însă câteva observaţii utile.

Primul bigam menţionat în Biblie este Lameh, care s-a căsătorit cu Ada şi cu Ţila (Geneza 4:19). Nu ni se spune nici dacă e bine, nici dacă e rău. Ştim însă că Lameh era un om răzbunător şi mai ştim că provenea din linia genealogică a lui Cain. Cititorii Bibliei observă uşor contrastul dintre linia genealogică a lui Set – oameni credincioşi lui Dumnezeu – şi linia genealogică a lui Cain, cel care s-a răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Dacă pe linia lui Set, al şaptelea patriarh este Enoh (luat la cer pe când era încă în viaţă, datorită credinţei sale deosebite în Dumnezeu), pe linia lui Cain, al şaptelea descendent de la Adam este – surpriză! – poligamul Lameh. Contrastul între cei doi „număru' 7" este evident. Lameh, descendent din linia genealogică a răzvrătirii, devine primul poligam, iar autorul biblic a considerat că acest detaliu merită să fie punctat în contextul  neascultării faţă de Dumnezeu.

Avraam, „prietenul lui Dumnezeu" (Iacov 2:23), era căsătorit cu Sara. Soţia lui nu avea însă copii. Un vechi obicei specific Orientului antic le permitea bărbaţilor să îşi ia o a doua soţie, pentru ca să poată obţine un moştenitor. Sfătuit de soţia lui, Avraam şi-a luat o astfel de concubină, respectiv pe egipteanca Agar. Unii comentatori ai Bibliei notează similitudinea surprinzătoare dintre îndemnul Sarei către Avraam („intră te rog la roaba mea… Avram a ascultat cele spuse de Sarai. Atunci Sarai, nevasta lui Avram, a luat pe egipteanca Agar, roaba ei, şi a dat-o de nevastă bărbatului său… El a intrat la Agar… – Geneza 16:2-4) şi îndemnul pe care Eva i l-a dat lui Adam („Femeia a văzut… că pomul era de dorit… A luat deci din rodul lui şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el" – Geneza 3:6). Al doilea caz a fost o încălcare clară a poruncii lui Dumnezeu, iar autorul cărţii Geneza pare să sugereze prin paralelismul său că şi gestul lui Avraam de a-şi lua o concubină a fost o răzvrătire împotriva ordinii stabilite de Dumnezeu prin actul creaţiei. Lectura naraţiunilor despre Avraam ne arată că Dumnezeu nu o numeşte niciodată pe Agar „soţia lui Avraam", ci doar „sclava Sarei".

David şi Solomon au avut soţii numeroase, iar contextul biblic ne lasă să înţelegem că aceste căsătorii erau, de fapt, o formă de a încheia alianţe politice cu triburile şi naţiunile vecine. Loialitatea multor lideri de clan sau a unor principi a fost cumpărată prin astfel de căsătorii. Haremul regal al lui Solomon includea femei moabite, amonite, edomite, sidoniene, hitite etc. Interesant este că acest apetit anormal al lui Solomon pentru căsătoriile multiple este notat de Biblie în a doua parte a vieţii sale, ştiut fiind că aceasta a fost o perioadă de decădere morală şi spirituală a regelui evreu. Spre sfârşitul vieţii, cuprins de regrete, Solomon Îi redă lui Dumnezeu locul cuvenit în viaţa sa şi scrie cartea Eclesiastul, în care, între altele, aminteşte că a avut „o mulţime de femei" (2:8) şi concluzionează că totul a fost „deşertăciune şi goană după vânt" (2:11). Biblia notează că Solomon a strâns mult aur şi argint (1 Împăraţi 10:14-27), a adus mulţi cai din Egipt (1 Împăraţi 10:26.28-29) şi a avut sute de neveste şi concubine (1 Împăraţi 11:1-3). Legea împăratului, pe care Dumnezeu i-a dat-o lui Moise, cu sute de ani înainte de naşterea lui Solomon, preciza clar că împăratul nu trebuie să aibă mulţi cai (semn al încrederii în propriile forţe militare, nu în Dumnezeu), nu trebuie să strângă aur şi argint şi nu trebuie să aibă un număr mare de neveste (Deuteronomul 17:16-17). Iar Biblia sugerează că Solomon nu a ţinut cont de această lege a lui Dumnezeu.

Aceste exemple arată că lectura atentă a Bibliei şi studierea contextului în care este menţionat în Biblie fiecare caz de poligamie îl pot ajuta pe cititor să îşi formeze o opinie, în ciuda faptului că Biblie nu conţine o interdicţie clară.

Practicarea poligamiei de către unii dintre oamenii care au crezut în Dumnezeu nu este un argument în favoarea acestei practici. Dumnezeu a permis unele lucruri, dar nu le-a iniţiat, nici nu le-a încurajat. Oamenii care I s-au închinat lui Dumnezeu sunt menţionaţi, uneori, în contextul încălcării standardelor stabilite de Dumnezeu – consum excesiv de alcool, poligamie, sclavie, divorţ. Tăcerea lui Dumnezeu nu le justifică. El S-a revelat unor oameni care trăiau în anumite contexte sociale şi culturale şi a ţinut cont de acest lucru. Eliminarea poligamiei, ca şi a sclaviei, s-a făcut treptat. În cărţile Noului Testament nu mai întâlnim niciun caz de familie poligamă, iar detaliul este relevant. În Biserica primară nu există bărbaţi cu mai multe soţii, semn al unor convingeri clare în această privinţă. Încercarea unora de a obţine legislaţii favorabile acestei practici poate să fie justificată prin apelul la libertatea religioasă, dar în nici un caz nu poate să fie argumentat pe baza Bibliei.

Familia primordială, atunci când toate „erau foarte bune" (Geneza 1:31), a fost o familie monogamă. Mai târziu, Iisus Christos a atras atenţia, în contextul unei dezbateri despre divorţ, că „la început nu a fost aşa" (Matei 19:8). Începutul rămâne standardul. Vorba unui hâtru: dacă Dumnezeu i-ar fi făcut mai multe soţii lui Adam, acesta ar fi rămas fără coaste!