„Pentru că există o lege precum gravitaţia, universul poate și se va crea singur din nimic. Creaţia spontană explică de ce există ceva în loc de nimic, de ce Universul există, de ce noi existăm (…)” Este declaraţia lui Stephen Hawking cu care a fost lansată cartea sa Marele Design (The Grand Design) [1].

De-a lungul ultimelor două decade, Stephen Hawking a fost citat adesea pentru faimosul său comentariu la întrebarea: De ce există universul și de ce existăm noi? În cartea O istorie a timpului (A Brief History of Time), din 1988, el afirma: „Dacă găsim răspunsul la aceasta, va fi triumful final al raţiunii umane – pentru că atunci vom cunoaște mintea lui Dumnezeu.” Declaraţia de atunci a fost interpretată adesea ca o deschidere a celebrului fizician faţă de posibila implicare a lui Dumnezeu în crearea lumii.

La respectabila vârstă de 68 de ani, Stephen Hawking a semnat, alături de fizicianul Leonard Mlodinow, cartea în care își expune ultimele idei cu privire la univers. Publicitatea care a precedat lansarea cărţii Marele Design (The Grand Design) a mizat pe noua poziţie, cu iz de verdict, pe care Hawking o adoptă: „Nu este necesar să fie invocat Dumnezeu pentru crearea tiparului și punerea universului în mișcare”.

La câteva zile după lansarea cărţii, invitat în emisiunea „Larry King live”[2], Hawking a nuanţat, mai degrabă cu o notă de detașare sau dintr-o aparentă dorinţă de a evita complicarea dezbaterii: „Dumnezeu poate să existe, dar știinţa poate explica universul fără să aibă nevoie de un Creator.”

Hawking a continuat cu răspunsuri scurte. Întrebat de unde vine legea gravitaţiei, fizicianul a replicat că gravitaţia este consecinţa „teoriei M”, pe care o consideră unica teorie validă, completă a Universului.

Cel mai semnificativ răspuns al lui Hawking mi s-a părut însă următorul: „Raportul știinţific este complet, teologia este nenecesară.” Cu alte cuvinte, știinţa ne spune cum am ajuns aici și mai ales de ce. Iar Hawking știe de ce suntem aici – pentru că pur și simplu s-a întâmplat ca Universul nostru să fie capabil să susţină viaţa, iar legile fizice au făcut restul. Așa explică fizicianul conceptul „universului perfect acordat” (the fine-tuned Universe[3]), care pentru mulţi alţii este un argument în favoarea existenţei lui Dumnezeu. Teoria M, spune Hawking, presupune coexistenţa tuturor universurilor posibile (universuri paralele) și, dacă există toate tipurile posibile de univers, între ele trebuia să fie, desigur, și universul care să susţină viaţa. Se întâmplă ca acela să fie al nostru. Iată de ce Hawking nu mai are nevoie, în modelul său, de intervenţia Dumnezeului necreat pentru pregătirea condiţiilor necesare vieţii în acest Univers.

Interesant este că asocierea (re)numelui lui Hawking cu aceste afirmaţii îi transmite probabil publicului larg ideea că știinţa tocmai a demonstrat lipsa existenţei lui Dumnezeu. În realitate, concluzia sa neștiinţifică („creaţia nu cere intervenţia lui Dumnezeu”) reflectă mai degrabă o schimbare de crez a lui Hawking, pentru că, în esenţă, este vorba de o interpretare speculativă a implicaţiilor unei teorii la fel de speculative. În lipsa oricăror dovezi ale existenţei acestor „catralioane” de universuri paralele, Hawking intuiește nu doar că existenţa lor este reală, ci și că aceasta explică de ce suntem aici. Deocamdată, Hawking tânjește după dovezile pe care prezentul nu i le oferă: „Aș călători în viitor și aș descoperi că teoria M este într-adevăr teoria a tot ce există.”

Atenţie, deci, la prima reacţie, cea din fotoliul așezat în faţa televizorului! Știinţa nu a demonstrat nimic nou cu privire la Univers.


[1]Acestui tip de discurs i-a replicat prompt Papa Benedict al XVI-lea. Știinţele naturale, a spus pontiful în ultima zi a vizitei sale la Londra, „nu pot satisface cele mai profunde căutări ale inimii umane, ele nu pot explica pe deplin originea și destinul nostru, de ce și pentru ce existăm, și nici nu ne oferă răspunsul exhaustiv la întrebarea: De ce există ceva-ul în locul nimic-ului?"
[2] Emisiunea difuzată de CNN în 10 septembrie 2010 poate fi urmărită integral pe youtube.com
[3] Conceptul de univers perfect acordat evidenţiază faptul că, dacă anumite constante fizice ar fi fost ușor diferite, viaţa, așa cum o înţelegem noi, chiar existenţa materiei însăși, ar fi fost imposibile.