ADRA ajută refugiaţii venezueleni din Brazilia

202

Refugiaţii venezueleni care sosesc în orașele Boa Vista și Pacaraima, din statul Roraima din Brazilia, au primit recent știri încurajatoare. Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor (ADRA) și Oficiul de Asistenţă Externă pentru Dezastre din SUA (OFDA), o organizaţie umanitară asociată cu Agenţia Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), au colaborat pentru a oferi un ajutor de 600.000 de dolari pentru aceste regiuni aflate de-a lungul graniţei dintre Brazilia și Venezuela.

ADRA este singura organizaţie neguvernamentală căreia i-a fost acordată o astfel de sumă de către USAID / OFDA în vederea concentrării eforturilor de ajutorare a refugiaţilor din zonă.

Până în prezent peste 52.000 de venezueleni au căutat refugiu în Brazilia, potrivit unui raport al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (UNHCR). Dintre aceștia, potrivit cercetărilor guvernamentale, mai mult de 50.000 se află doar în statul brazilian Roraima, iar 40.000 dintre ei, în orașul Boa Vista.

Odată ajunși în Brazilia, refugiaţii se confruntă cu numeroase provocări, printre care accesul la hrană, servicii medicale, lipsa locuinţelor, locuri de muncă și educaţia copiilor. Potrivit unui purtător de cuvânt al ADRA Brazilia, prin intermediul sumei primite se vor ajuta 1.500 de familii, sau 4.650 de persoane, pe o perioadă de șase luni. Această acţiune va completa acţiunile administraţiei locale, care se află deja în derulare pentru ajutorarea refugiaţilor, ADRA furnizând de asemenea necesarul pentru nevoile de bază.

Voluntarii vor începe să le distribuie refugiaţilor kituri de igienă personală, saltele, lenjerie de pat, sandale și seturi de bucătărie. Pe timp de căldură accentuată, vor exista cisterne cu apă pentru aprovizionarea atât a refugiaţilor, cât și a localnicilor. De asemenea, o ambulanţă va fi timp de două luni disponibilă pentru a oferi servicii medicale.

Din 2015, turbulenţele economice și politice au înrăutăţit condiţiile de viaţă în Venezuela, care se confruntă cu foamete, sărăcie, fluctuaţii ale preţurilor și creștere a criminalităţii, conjunctură ce forţează oamenii să părăsească ţara. Astfel, conform UNHCR, numărul venezuelenilor care trec graniţa continuă să crească, zilnic înregistrându-se peste 800 de oameni care intră în Brazilia.

Niciun articol afișat