Lider ortodox amendat pentru refuzul de a oficia o căsătorie

90

Curtea Supremă Administrativă din Egipt a emis o decizie prin care solicită Liderului Bisericii Ortodoxe Copte, Papa Shenouda al III-lea, să plătească despăgubiri în valoare de aproximativ 19.500 de lire egiptene către un membru al bisericii. Motivul? Biserica Ortodoxă Coptă a refuzat să emită un certificat care i-ar fi permis membrului să se recăsătorească după un divorţ.

   

    În luna mai, Curtea Supremă Administrativă a decis în favoarea unui alt membru care dorea să se recăsătorească, precizând că, în temeiul legii egiptene Biserica Ortodoxă Coptă trebuie să permită membrilor săi să divorţeze şi să se recăsătorească.

    Cu toate acestea, după ce Biserica a făcut apel la decizia judecătorească, tribunalul a anulat hotărârea, afirmând că problemele maritale sunt de competenţa exclusivă a Bisericii, deoarece căsătoria civilă fără o ceremonie religioasa nu este recunoscută în Egipt.

    Biserica Ortodoxă Coptă interzice divorţul şi recăsătorirea, cu excepţia cazurilor de adulter dovedit sau de convertire religioasă a unuia dintre parteneri.

    Deşi a pierdut apelul contra deciziei judecătoreşti din cazu de faţă, Papa Shenouda refuză să plătească despăgubirea şi a ameninţat că va răspopi orice preot care va oficia o căsătorie după divorţ, în afara circumstanţelor permise de religie.