Își merită soarta persoanele fără adăpost?

54

În condiţiile în care în statele americane numărul legilor care interzic campatul în public a crescut cu 69%, iar numărul legilor care interzic dormitul în locuri publice a crescut cu 31%, un tribunal de apeluri federal a decis că penalizarea oamenilor fără adăpost pentru că dorm în spaţii publice este o formă de pedeapsă „neobișnuită și nemiloasă”, care încalcă Constituţia Statelor Unite.

În condiţiile în care, în statele americane, numărul legilor care interzic campatul în public a crescut cu 69%, iar numărul legilor care interzic dormitul în locuri publice a crescut cu 31%, un tribunal de apel federal a decis că penalizarea oamenilor fără adăpost pentru că dorm în spaţii publice este o formă de pedeapsă „neobișnuită și nemiloasă”, care încalcă Constituţia Statelor Unite.

În anul 2009, șase persoane fără adăpost au dat în judecată statul Idaho, care a incriminat dormitul pe străzi, spunând că li s-au încălcat drepturile constituţionale. După atâţia ani, un complet de judecată format din trei judecători a hotărât că municipalitatea nu poate incrimina acest obicei atunci când nu oferă un adăpost în schimb.

Activiștii pentru drepturile persoanelor fără adăpost s-au bucurat la auzul deciziei, după ce ani de zile au insistat că asemenea legi nu fac nimic pentru a trata cauzele problemei, cum ar fi lipsa de opţiuni de cazare accesibile ca preţ, și nu fac decât să pedepsească oamenii pentru că sunt săraci.

În localitatea Boise, de unde provin cei șase inculpaţi, numărul persoanelor fără adăpost este în creștere, ceea ce înseamnă că cele trei adăposturi publice sunt mai mereu la capacitate maximă. Adăposturile impun restricţii de timp cu privire la momentul în care persoanele fără adăpost se pot caza și cât pot sta. La două dintre ele, indivizii cazaţi o dată nu se pot întoarce în următoarele 30 de zile dacă nu au absolvit un „program de recuperare religios”. Cel puţin unul din cei șase care au dat în judecată statul a declarat în faţa judecătorilor că nu a participat la program din cauza propriilor convingeri religioase.

Numărul persoanelor care au rămas fără adăpost este în creștere în ţările dezvoltate. Anul 2017 a marcat primul an din ultimii șapte în care numărul acestor cazuri a crescut în Statele Unite. Iar în Marea Britanie, numărul persoanelor fără adăpost a crescut cu 170% în ultimii șapte ani. Și aici, activiștii pentru drepturile omului se plâng că legi vechi de 200 de ani trimit aceste persoane în închisori supraaglomerate pentru că cerșesc pe stradă. Dacă nu sunt trimise la închisori, primesc amenzi pe care nu își permit să le plătească.

Un documentar BBC pe această temă sparge mitul cum că orice cerșetor e un cerșetor profesionist care după „job”, se plimbă în BMW-uri și umblă prin magazine scumpe. În schimb, pune în lumină mafia organizaţiilor de caritate care formează o industrie de sute de milioane de lire încasate din donaţii bine intenţionate, dar care nu ajung niciodată acolo unde ar trebui. Mai degrabă reprezentanţii acestora se plimbă în BMW-uri, scrie pentru The Guardian unul dintre realizatorii documentarului. În tot acest timp, stereotipurile se perpetuează, iar legile sunt date mai mult pentru protejarea orașelor și a spaţiilor verzi decât pentru protejarea săracilor din oraș.

În Cambridge, un ofiţer de poliţie povestește cum rolul său este să le facă viaţa imposibilă cerșetorilor. Luke este unul dintre ei. Fost chef, Luke este acum pe străzi, dependent de substanţe și cu probleme mintale. A fost arestat de 17 ori și trimis la închisoare de două ori. În ochii legii, o persoană bolnavă, care are nevoie de ajutor psihiatric, este „un adult capabil să ia propriile decizii”. Din nefericire, în accepţiunea multora, lumea este plină de săraci care își merită soarta, în ciuda studiilor care arată foarte clar că sărăcia în sine afectează capacitatea cognitivă și abilitatea de a mai lua decizii corecte.