Obama încurajează iubirea faţă de Dumnezeu

258

Obama a susţinut un mesaj profund creștin cu ocazia iluminării pomului de Crăciun, la Casa Albă. Totodată, preşedintele a specificat care sunt convingerile sale religioase, după ce sondajele de anul trecut au arătat că foarte puţini americani ştiu că el este creştin.

„Mesajul lui Christos se află în centrul credinţei mele şi a milioane de americani (…) Iisus a fost un lider cu o inimă dornică să slujească. El ne-a transmis un mesaj simplu, dar atât de puternic: că trebuie să-L iubim pe Dumnezeu şi pe aproapele nostru ca pe noi înşine", a precizat Barack Obama, încurajându-i pe cetăţenii americani să păstreze mesajul lui Christos nu doar în gând, ci şi în faptele lor.

Anumiţi lideri politici conservatori au declarat că ei nu cred că preşedintele Obama este creştin şi că mesajul său nu a fost decât un tertip politic menit să-i creeze o imagine bună în faţa poporului.

Sursa: CNN