Pentagonul dezvăluie statistici şocante despre abuzurile sexuale din armată

450

Pentagonul a anunţat săptămâna aceasta că Departamentul american al Apărării are în lucru un studiu care relevă magnitudinea la care au ajuns abuzurile sexuale între membrii armatei americane.

Cu toate că raportul nu va fi gata decât la sfârşitul acestei săptămâni, Pentagonul a dezvăluit că numărul persoanelor care au fost abuzate sexual se ridică la aproximativ 26.000 de persoane. În comparaţie cu studiul similar, emis în anul 2010, care indica un număr de 19.300 de victime, anul acesta s-a înregistrat o creştere cu peste 30%.

Dezvăluirile au fost criticate atât de politienii de stânga, cât şi de dreapta şi considerat un afront adus valorilor americane şi o pată pe onoarea Statelor Unite. „Departamentul Apărării trebuie să fie lider naţional în combaterea abuzului sexual şi ne vom ocupa să pregătim o atmosferă demnă şi respectuoasă, în care abuzul sexual nu este tolerat, acceptat sau ignorat", a declarat secretarul apărării, Chuck Hagel, citat de Russia Today.