Înainte de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand și a soţiei sale, la 28 iunie 1914, incident care a declanșat Primului Război Mondial, s-a derulat un întreg șir de asasinate la nivel înalt, niciunul care să fi atras asemenea consecinţe grave. Cine poate ști vreodată care este incidentul care va umple paharul?

Săptămâna aceasta, 120 de diplomaţi ruși, despre care se crede că ar fi de fapt spioni, au fost trimiși înapoi în Rusia, într-un răspuns coordonat al ţărilor vestice la folosirea unei arme chimice în tentativa de omor asupra fostului agent rus Sergei Skripal și a fiicei sale, pe 4 martie, la Salisbury, Marea Britanie.

Guvernul britanic a declarat că agentul chimic folosit este Novichok, un agent neurotoxic de provenienţă militară, și că atacul din Salisbury este „primul atac cu arme chimice în Europa de la al Doilea Război Mondial încoace”. Cetăţenii britanici au fost expuși pericolului fatal, un ofiţer britanic de la faţa locului necesitând îngrijiri medicale pentru 18 zile. Pe 15 martie, Marea Britanie, SUA, Germania și Franţa au semnat o declaraţie comună în care se precizează că „nu există nicio altă explicaţie plauzibilă” pentru ce s-a întâmplat în afară de cea în care Rusia este responsabilă. Autorităţile ruse au negat orice implicaţie și s-au declarat victime ale rusofobiei practicate de ţările vestice, având în vedere că ancheta este în plină desfășurare.

La o primă vedere, am mai trecut pe aici. Nu ar fi nici pe departe prima dată când Rusia este arătată cu degetul pentru un incident, dar lucrurile continuă mai mult sau mai puţin la fel ca înainte. Ba, chiar mai mult, tot pe pământ britanic a fost otrăvit și omorât Alexander Litvinenko, în 2006. Atunci însă Marea Britanie nu a primit sprijinul pe care îl are acum. Nici Turcia nu l-a primit când asasini ruși au omorât activiști ceceni în Istanbul. Dar nici Estonia, în 2014, după ce rușii au răpit un agent al securităţii estoniene, pe care l-au condamnat apoi la 15 ani de închisoare pentru spionaj. Autorităţile de la Tallinn au ajuns până la urmă la o înţelegere cu omologii din Rusia pentru a-l aduce înapoi în ţară.

În toate aceste cazuri, dar și în cele mai grave – cum ar fi intervenţiile Rusiei în Ucraina și în Siria sau doborârea avionului civil al companiei Malaysian Airlines –, răspunsul internaţional a fost slab și nu a avut prea multe rezultate concrete. Prin comparaţie cu aceste cazuri, solidaritatea afișată acum faţă de Marea Britanie pare să semnaleze că lucrurile nu vor continua ca până acum. De aceea este important să înţelegem exact ce s-a schimbat, ce nu s-a schimbat și ce putem aștepta pe viitor.

Produsul unui proces cumulativ

Întrebat de ce Statele Unite, alături de aliaţii săi, ţări precum Canada, Australia, majoritatea ţărilor UE și chiar NATO, au acţionat la unison expulzând diplomaţi ruși după exemplul Marii Britanii, ambasadorul SUA în Rusia, Jon Huntsman, a spus că ceva s-a schimbat cu siguranţă. Huntsman a spus că dinspre Rusia „curge o mare de informaţii false și dezinformări”, sugerând că ţările vestice s-au săturat de minciunile lui Putin.

Oficiali ai administraţiei Trump au avertizat că, deși această mișcare este punctuală, incidentul care a determinat-o nu ar trebui analizat separat de alte acţiuni agresive de destabilizare folosite de Moscova împotriva Vestului în ultimii ani, scrie Reuters. Privit din această perspectivă, răspunsul ţărilor vestice nu ilustrează doar un act de solidaritate cu Marea Britanie, ci mai ales o replică colectivă la războiul hibrid iniţiat de Rusia în Vest.

Și înainte de incidentul din Salisbury, multe guverne ale ţărilor vestice păreau deja să își fi pierdut răbdarea în a tolera interferenţele Rusiei în afacerile lor domestice. Poate că cetăţenii lor nu au fost otrăviţi, dar alegerile le-au fost perturbate, reţelele și serverele, atacate, rezoluţiile ONU care condamnau folosirea armelor chimice în Siria, blocate etc. The Guardian ne aduce aminte de doar câteva dintre aceste imixtiuni rusești: tentativele de manipulare a alegerilor prezidenţiale din Franţa, SUA și a referendumului din Marea Britanie, infiltrarea în calculatoarele ministerului de externe al Germaniei chiar luna trecută, atacarea mai multor instituţii guvernamentale poloneze săptămânal în ultimele șase luni și instalarea unor programe de spionaj pe calculatoare aparţinând guvernului lituanian. De fiecare dată, Rusia a negat orice fel de acuzaţii. Și, cu fiecare atac, s-a mai șters un strat de pe obrazul fin al ţărilor vestice. Câte straturi au mai rămas?

De fapt, se putea face mai mult

O bună parte a presei occidentale a descris expulzarea diplomaţilor ruși ca pe o mare victorie pentru unitatea pe care Putin se chinuie de atâta timp să o submineze. „I-am arătat noi lui”, este scris în subtextul diverselor articole pe acest subiect. Realitatea este însă că se putea face mult mai mult.

Începând cu Marea Britanie, care putea să ia măsuri mult mai drastice prin care să lovească puterea economică a oligarhilor ruși expaţi, o principală sursă de donaţii pentru Kremlin, multe alte ţări umblă cu cioara vopsită. Germania, spre exemplu, a expulzat doar patru diplomaţi, a căror lipsă nu va fi acut simţită în enorma ambasadă a Rusiei la Berlin. De fapt, Angela Merkel a și atenţionat că nu are de gând să intre într-un război rece cu Rusia și că va menţine canalele de comunicare deschise. Un răspuns destul de rezervat, comparativ cu declaraţia premierul britanic, care lăuda „cea mai mare acţiune de expulzare colectivă a ofiţerilor de servicii secrete ai Rusiei din istorie”, adăugând că, „dacă ţinta Kremlinului este să despartă și să submineze alianţa vestică, atunci eforturile au eșuat spectaculos”.

Oare chiar așa să fie? Mai sunt încă 10 state membre UE care nu au expulzat pe nimeni. Ţări precum Malta, Luxemburg și Cipru au un număr mic de diplomaţi ruși prezenţi în ţară și nu și-au permis să dea afară pe nimeni, dar ţări precum Austria, Belgia, Bulgaria și Grecia și-ar fi permis să arate puţină solidaritate, notează Bloomberg. „Susţinem decizia UE de a expulza diplomaţi, dar noi nu vom lua măsuri. Austria este o ţară neutră, care se vede pe sine ca un constructor de poduri între Vest și Est”, a declarat cancelarul austriac, Sebastian Kurz. Bizar, în ceea ce privește Austria, este că Finlanda și Suedia nu s-au împiedicat în neutralitatea lor istorică și au expulzat diplomaţi. Bulgaria și Grecia au decis că nu pot lua decizii fără să aibă mai întâi dovezi clare că Rusia este de vină. Se simte deci o lipsă de apetit în a înfrunta Rusia cu un răspuns serios, iar în acest context este greu să vorbim despre măsuri mai drastice, care ar cere un vot unanim la nivelul UE. Or, acum nu pare să existe unanimitate pe acest subiect. Lucrurile se pot însă schimba dacă experţii de la Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice conchid că substanţa folosită pentru otrăvirea lui Skripal este de provenienţă rusească, sugerează DW.

Diplomatul american Daniel Fried, care a ocupat funcţia de coordonator al politicilor privind sancţiunile aplicate de Departamentul de Stat american, spune că singurele măsuri care ar putea avea un impact real asupra comportamentului lui Putin sunt cele care vizează banii rusești făcuţi în Vest. „Dacă eram serioși urmăream traseul banilor și ne asiguram că Rusia nu mai găsește un loc confortabil în Vest unde să facă afaceri. Dar asta ar cere să ţintim piaţa imobiliară din Londra, coordonat cu cea din New York și Miami”, spune el. Deocamdată, expulzarea unor diplomaţi etichetaţi drept „spioni” are efect doar la nivel de PR, transmiţând mesajul că Vestul ia în serios agresiunile rusești în ce privește colectarea de date și diseminarea propagandei pentru subminarea valorilor democratice.

Rusia continuă la fel ca înainte

La început, răspunsul Rusiei la acuzaţiile Londrei au urmat scenariul clasic – negare vehementă cu elemente de ridiculizare a ideii. „Este un circ”, „O prostie”, au spus autorităţile ruse. „De ce am face așa ceva în prag de alegeri?”

Apoi a venit umilirea adversarilor. ministrul de externe Serghei Lavrov s-a dus să joace fotbal în ziua în care s-au anunţat primele expulzări, iar ambasada Rusiei la Washington a răspuns expulzării a 60 de diplomaţi ruși din SUA și închiderii consulatului rus din Seattle cu un banc pe Twitter, în care a rugat utilizatorii să voteze ce consulat american de la Moscova ar trebui să fie închis.

După ce tot mai multe ţări au anunţat că își expulzează diplomaţii, s-a făcut apel la propaganda televiziunilor de stat și nu numai. Deputaţi și experţi au făcut rondul televiziunilor spunând că Rusia și-a distrus rezervele de arme chimice și că nu a deţinut niciodată Novichok, pentru ca apoi să propună diverse teorii ale conspiraţiei. Atacul chimic din Salisbury ar fi un complot pentru sabotarea Cupei Mondiale și toată lumea, de la americani, britanici și până la cehi, slovaci și suedezi, ar putea fi bănuită de complot.

La urmă au venit și declaraţiile serioase. Guvernul rus a spus că expulzările sunt „un gest provocator”, la care Rusia va răspunde cu aceeași monedă, sugerând că ar putea să urmeze expulzări din partea Rusiei și că ușa rămâne deschisă răspunsului și la alte măsuri pe care le-ar putea lua SUA și Europa, scrie The Guardian.

Într-o democraţie normală, un dezastru diplomatic de asemenea natură și anvergură ar atrage demisia ministrului de externe și a conducătorilor serviciilor secrete, cât și alcătuirea unei comisii parlamentare de investigaţie. Dar Rusia nu este o democraţie, notează jurnalistul rus Konstantin Eggert. Rusia nu mai poate da înapoi, pentru că orice pas care nu este făcut spre subminarea democraţiei și alianţelor ţărilor vestice este automat considerat o înfrângere inacceptabilă. În opinia lui Eggert, Moscova va avea un răspuns „asimetric”, o combinaţie între propagandă, atacuri cibernetice și mișcări militare neprevăzute în teatrele de operaţiuni unde Rusia este activă.

Atmosferă de război rece

„Am găsit o solidaritate impresionantă printre prietenii și partenerii noștri din UE, America de Nord, NATO și de mai departe… Iar împreună transmitem mesajul că nu vom tolera tentativele nestăvilite ale Rusiei de a trece peste legea internaţională și de a ne submina valorile”, a declarat premierul britanic, Theresa May, intuind o schimbare de atitudine relevantă la nivel istoric a statelor vestice.

Istoric este într-adevăr faptul că se conturează destul de evident o falie între Vest și Est. Deocamdată, nicio ţară din Orientul Mijlociu, Asia, Africa sau America Latină nu a participat în această acţiune de curăţenie diplomatică. Până și Japonia, aliat al SUA și Marii Britanii, și-a păstrat dreptul de a aștepta rezultatele finale ale investigaţiei. Theodor Karasik, de la Fundaţia Jamestown, spune că ce vedem acum este „o bifurcaţie între Rusia și Vest”, nu pe diferenţe culturale sau religioase, ci pe sfere de influenţă.

Unele dintre ţările care nu au reacţionat văd în Rusia un moderator bun pentru diverse conflicte și probleme strategice. Ţări care sunt aliate cu SUA sau UE, precum Arabia Saudită sau Qatarul, se angajează activ în relaţii de colaborare cu Rusia într-o sumedenie de domenii, cum ar fi energia, investiţiile, achiziţiile de arme și antrenamentul militar, „operând pe un coridor nord-sud unde acţiunile americane sau europene nu cântăresc foarte mult, ceea ce semnifică o schimbare de paradigmă”, spune el. Rusia oferă tot mai multe alternative la modul de a gândi și a face afaceri tipic occidental.

Reacţiile prietenești ale lui Trump vizavi de Putin distrag atenţia de la faptul că relaţia SUA-Rusia se încinge, notează The Atlantic. În timp ce declaraţiile președintelui ţin prima pagină, oficiali ai Departamentului de Stat, Pentagonului și ai Casei Albe au luat o serie de decizii subtile în ultimul an care să contracareze influenţa Rusiei în lume. În luna martie, Departamentul de Stat a anunţat că intenţionează să trimită rachete antitanc în Ucraina pentru a ajuta forţele guvernului să se apere de separatiștii susţinuţi de Rusia în estul ţării, un lucru pe care fosta administraţie prezidenţială a refuzat să îl facă, scrie Reuters. În Siria, luna trecută, armata americană a omorât sau rănit 300 de bărbaţi care lucrau ca mercenari pentru Rusia, după ce aceștia atacaseră poziţiile americanilor. Iar închiderea consulatelor rusești din San Francisco, în luna august, și din Seattle, acum, a eliminat prezenţa diplomaţiei ruse de pe Coasta de Vest, subminând astfel capacităţile de spionaj ale Rusiei în zonă. Conform Reuters, documente ale Casei Albe și Pentagonului, făcute publice în ianuarie 2018, caracterizează Rusia drept un adversar care a reajuns în centrul strategiilor SUA privind securitatea naţională.

Oficiali și experţi americani se așteaptă ca relaţiile SUA-Rusia să se înrăutăţească pe termen scurt, preconizând că răzbunarea din partea Rusiei va veni pe mai multe planuri, nu doar pe plan diplomatic, ci se va vedea și în mișcări privind Siria, Iranul sau Coreea de Nord. Făcând declaraţii pe tema otrăvirii lui Skripal, Jim Mattis, actual secretar al apărării în SUA și fost comandant NATO, spune că își aduce aminte de o vreme în care armatele americane și rusești se antrenau împreună pentru misiuni de menţinere a păcii internaţionale, în speranţa stabilirii unui parteneriat post-Război Rece. „Este regretabil, dar conform alegerilor Rusiei, acest lucru aparţine acum trecutului. Rusia a ales să fie un competitor strategic până în punctul nesăbuinţei.” Întrebat dacă otrăvirea lui Skripal este un act de război, Mattis a spus că face parte dintr-un tipar de acţiuni pe care președintele rus are impresia că le poate nega pur și simplu din buze.

Deja am intrat într-o atmosferă de război rece, care probabil se va înrăutăţi din cauza competiţiei între SUA și Rusia pentru influenţă în Siria, Iran și Coreea de Nord”, a conchis și Karasik.

În concluzie, ceea ce înţelegem deocamdată din efectele „cazului Skripal” este că atitudinea laxă faţă de atacurile rusești în Vest nu este nici pe departe gata să fie radical schimbată cu o atitudine belicoasă, ci este în continuare foarte pragmatică, cel puţin la nivelul ţărilor europene care deopotrivă doresc să stea alături, în solidaritate, de aliatul lor britanic, dar doresc și să își vadă mai departe de interesele comerciale cu Rusia. Însă această atitudine este de așteptat să se schimbe odată cu finalizarea investigaţiei Organizaţiei pentru Interzicerea Armelor Chimice.

Poate spre surprinderea tuturor, mai înţelegem că actuala administraţie de la Casa Albă, făcând abstracţie de admiraţia publică pe care o afișează președintele american pentru omologul său rus, este mult mai dispusă să se angajeze în combaterea influenţei rusești pe glob decât fusese fosta administraţie. Această dispoziţie, dacă rezultă în destule confruntări pe direcţii sensibile – Siria, Iran, Ucraina, Coreea de Nord –, poate duce la instalarea unui alt tip de război rece. Mai este de așteptat ca, în condiţiile în care atât în America, cât și în Marea Britanie se investighează la modul cel mai serios imixtiunile Rusiei în alegerile prezidenţiale și, respectiv, în referendumul pentru Brexit, tensiunile dintre Rusia și SUA, respectiv Marea Britanie, să se agraveze simţitor. În funcţie de rezultatele acestor investigaţii, falia dintre Est și Vest ar putea deveni atât de adâncă, încât diplomaţia nu ar mai funcţiona pentru apropierea a două feluri, tot mai diferite, de a vedea lumea.