razboi rece

Ce s-a schimbat după otrăvirea lui Skripal

Înainte de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand și a soţiei sale, la 28 iunie 1914, incident care a declanșat Primului Război Mondial, s-a derulat un întreg șir de asasinate la nivel înalt, niciunul care să fi atras asemenea consecinţe grave. Cine poate ști vreodată care este incidentul care va umple paharul?

Obama lovește Rusia, expulzându-i diplomaţii

Doar cu câteva zile înainte de încheierea mandatului, Obama pare decis să își ia „la revedere” de la Rusia, oferindu-i câteva lovituri „diplomatice”.

Ţările NATO au început cel mai mare exerciţiu militar de la Războiul Rece

„Anaconda-2016” este un exerciţiu militar sub egida NATO, care va dura 10 zile, va implica 31.000 de soldaţi și alte mii de vehicule, din 24 de ţări. Este cea mai consistentă simulare de război întreprinsă de NATO de la Răzoiul Rece încoace.

NATO și Rusia recurg la mișcări de trupe în estul Europei

Se întâmplă din nou: adunare de forţe la graniţa dintre Alianţă și dușmanul istoric, Rusia. Așa am ajuns să resimţim și noi, românii, anexarea Crimeei, iar acum ne chinuim să răspundem cât mai neutru, dar umil, la remarcile belicoase ale Rusiei.

Multe războaie locale = Un singur război mondial?

Se vorbește destul de mult în ultima perioadă despre posibilitatea declanşării celui de-al Treilea Război Mondial, cel mai probabil cei care gândesc aşa considerând că un element definitoriu pentru un astfel de război este un atac nuclear. Însă, de fapt, acela ar fi mai degrabă finalul unui astfel de război. Alţii așteaptă dimineaţa în care Rusia va invada Europa și declaraţiile de război care vor zbura pe primele pagini ale ziarelor. Ceea ce nu este exclus să se întâmple, dar cumva nu se poate purta un război și în lipsa unor asemenea declaraţii? Dacă nu, înseamnă că în Ucraina și în Siria se face doar o simulare de război, dar cu victime reale. Adevărul este că foamea noastră după certitudini nu poate fi satisfăcută de starea confuză actuală a situaţiei politice globale și trebuie să ne ghidăm mai degrabă după indicii.

Hiroshima și ameninţarea unei sinucideri planetare

Acordul nuclear dintre SUA și Iran a venit într-un moment propice. Exact cu 70 de ani în urmă, într-o lună de august, bombele nucleare de la Hiroshima și Nagasaki au punctat cel mai întunecat capitol din lunga istorie a ororilor asociate războiului. Tranșeele și baionetele au rămas mai mult simboluri ale luptelor eroice. În locul lor, radiaţiile nucleare au făcut și ameninţă să mai facă ravagii.

Adevăr și presupuneri despre noul Război Rece

Politologii avertizează că nimeni nu ar trebui să pună o etichetă pe situaţia actuală dintre Rusia și Vest cu prea multă lejeritate. Acceptarea premisei că suntem blocaţi într-un conflict de tipul Războiului Rece i-ar putea determina pe politicieni să adopte strategii periculoase, scrie Foreign Affairs.