Doi sodaţi români uciși în cea mai sângeroasă lună în Afganistan

21

    Luna aceasta, războiul din Afganistan a înregistrat cele mai multe morţi de partea trupelor NATO. Conform unui calcul AP, bazat pe informaţiile transmise de alianţa militară internaţională şi de autorităţile naţionale ale statelor implicate, nu mai puţin de 76 de soldaţi şi-au pierdut viaţa luna aceasta. 

    Printre cei decedaţi se află şi doi soldaţi români, care au murit după ce maşina blindată în care se aflau a fost aruncată în aer în urma unui atac cu un dispozitiv improvizat acţionat de la distanţă.

    Sergentul major Dan Ciobotaru, promoţia 2007, avea 28 de ani şi era necăsătorit. Caporalul Paul Caracudă, în vârstă de 36 de ani, era angajat în Ministerul Apărării Naţionale din anul 1996, era căsătorit şi avea doi copii.

    În şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care a avut loc ieri seară, sub conducerea preşedintelui Traian Băsescu, s-a luat decizia ca forţele Armatei României disponibile pentru misiuni externe să scadă cu 319 militari, în anul 2011, informează un comunicat al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.

    Statele Unite nu admit însă o diminuare a efectivului militar american. Preşedintele Barack Obama a dat asigurări că strategia militară va rămâne neschimbată, în ciuda schimbărilor de „personal", referindu-se la demiterea comandantului forţelor multinaţionale din Afganistan, generalul Stanley McChrystal. Acesta a fost concediat ieri, ca urmare a publicării unui interviu, în care generalul McChrystal face câteva remarci licenţioase la adresa unor membri ai administraţiei prezidenţiale americane.

    „Nu am luat această decizie bazându-mă pe vreo divergenţă privind politica…, nici nu am luat această hotărâre ca un răspuns la vreo insultă personală," a declarat preşedintele american (vezi video), adăugând că „războiul e mai mare decât orice bărbat sau femeie, fie el civil, general sau preşedinte… Cred că aceasta este cea mai bună decizie pentru securitatea ţării noastre." În locul generalului McChrystal, preşedintele Obama l-a numit pe generalul David Petraeus, o mutare salutată de oficialii afgani, scrie BBC.