China alocă 95 mld. $ pentru ordinea publică

50

Anul acesta, fondurile chineze pentru siguranţa internă vor depăși cheltuielile militare, a anunţat expertul Tunzi Se Yue, citat de ziarul Financiarul. Explicaţia acestui fenomen stă, spun analiștii Financiarul, în temerea Chinei de a nu repeta modelul revoluţiilor din lumea arabă, în contextul în care prăpastia dintre bogaţi și săraci se adâncește.

Averea cumulată a 70 dintre cei mai bogaţi membri ai Adunării Populare a Chinei a atins pragul de 75 de miliarde de dolari. Prin comparaţie, valoarea totală a averilor celor mai bogaţi 70 de congresmeni din SUA se ridică la doar 4,8 miliarde de dolari, potrivit datelor publicate de organizaţia Center for Responsive Politics.

Potrivit unei cotaţii Wall Street, care a măsurat potenţialul de revolte sociale al ţărilor, China se află pe locul 30, din 83 de ţări, cu 64,3 puncte de risc. Bahrainul s-a aflat pe o poziţie inferioară de risc, locul 48, cu 47,5 puncte. Cu toate acestea, revoltele din Bahrain s-au ridicat la nivelul celor din Tunisia și Egipt, mai scrie Financiarul.

Autorităţile de China au decis să aloce 95 de miliarde de dolari pentru a întări siguranţa socială în ţară. În același timp, cheltuielile militare au fost stabilite la un cuantum de 91,7 miliarde de dolari. Tuntzi Se Yue spune că această creștere se datorează faptului că „sistemul este foarte sensibil la orice instabilitate."

Niciun articol afișat