China: Ministru condamnat la moarte pentru fapte de corupţie

264

O curte de justiţie din China l-a condamnat luni pe fostul ministru al Căilor Ferate, Liu Zhijun, la moarte, cu amânare pentru doi ani și posibilitatea de reducere a sentinţei la închisoare pe viaţă, după ce a fost găsit vinovat pentru luare de mită și abuz de putere.

Liu a fost acuzat că a profitat de poziţia sa pentru a ajuta 11 persoane să obţină promovări și contracte de proiecte și pentru că a acceptat mite în valoare de aproape 11 milioane de dolari, între 1986 și 2011. Liu a fost înlăturat din funcţia de ministru în 2011, pe baza suspiciunilor de „violări disciplinare serioase", iar în 2012 a fost exclus din Partidul Comunist. Sistemul feroviar chinez a avut parte de multe critici în ultimii ani, mai ales după accidentul din iulie 2011, care a dus la moartea a 40 de pasageri și rănirea altor 172, conform Ria Novosti. Guvernul a decis să fuzioneze ministerul cu cel al Transporturilor pentru mai multă eficienţă.

Curtea din Beijing a explicat că sentinţa a fost amânată cu doi ani, pentru că Liu și-a recunoscut vina și a ajutat autorităţile să recupereze o mare parte din bani. Sentinţa ar putea fi redusă la închisoare pe viaţă pentru bună purtare în următorii doi ani, scrie Bloomberg.

Un profesor de drept la Universitatea Peking din China argumentează că acest caz seamănă cu multe altele din trecut, un lucru care subminează încercarea noului președinte de a semnala a schimbare majoră în atitudinea guvernului faţă de oficialii săi. „Dintr-o perspectivă anti-corupţie, China ultimilor 30 de ani a judecat în acest fel în multe cazuri similare. Nu înseamnă că acesta este un rezultat al eforturilor anti-corupţie", citează DW.

Un alt expert în politică chineză de la Universitatea Renmin pare să fie de acord. „Dacă l-ar condamna pe Liu la moarte acum ar genera așteptări în mintea oficialilor și a oamenilor că persoane de aceeași importanţă vor fi executate," a declarat Zhang Ming. „Liderii partidului nu vor să provoace astfel de așteptări din cauză că sunt prea mulţi oficiali corupţi care au niște conexiuni politice foarte bune," a mai explicat el.

China așteaptă acum judecarea unui alt caz de mare anvergură. Bo Xilai, fostul șef de partid al provinciei Chongqing, este suspectat că a acceptat mite și că și-a ajutat soţia să ascundă faptul că a omorât un om de afaceri britanic.