Putem fi intrigaţi de modul în care adevărul e distorsionat în societatea românească, în ciuda exploziei de informaţii și a accesului liber la ea. Cum ar fi arătat însă internetul dacă evenimentele din 1989 nu ar fi prăbușit comunismul? Răspunsul ar putea veni din modul în care China a îmblânzit forţa internetului, folosind braţele de Goliat ale cenzurii.

La originea filmului documentar Sub cupolă, realizat de Chai Jing în 2015, a stat drama personală a autoarei lui. Fostă jurnalistă a televiziunii centrale chineze, Chai a început să adune informaţii pentru documentar în timp ce era însărcinată cu fetiţa ei, care dezvoltase o tumoare în perioada prenatală, tumoare ce ar fi fost cauzată, în opinia mamei, de poluarea excesivă din ţară.

Documentarul a fost comparat, în stilul și efectele sale, cu Adevărul incomod, realizat de fostul candidat american la președinţie Al Gore. Mergând mai departe, ministrul protecţiei mediului din China îl asemăna cu Silent Spring, cartea lui Rachel Carson, care descria în 1962 efectele pesticidelor în sistemul ecologic, determinând, în cele din urmă, interzicerea folosirii DDT-ului.

Lansat online la 28 februarie 2015, documentarul a fost difuzat de trei platforme de internet majore – Tencent, Youku și People’s Daily Online, versiunea online a ziarului oficial al Partidului Comunist din China. De asemeni, filmul a beneficiat de recenzii publicate de alte platforme online și a avut 300 de milioane de vizualizări în doar câteva zile. Totuși, o săptămână mai târziu, filmul a fost eliminat de pe toate platformele ce pot fi accesate din interiorul ţării, iar recenziile s-au volatilizat și ele.

Destinul documentarului Sub cupolă trebuie privit prin filtrul cenzurii instituite în China, cenzură suficient de severă, dar și de sinuoasă, pentru a deruta pe cineva nefamiliarizat cu politica guvernamentală.

Cum funcţionează cenzura Internetului în China

În 1994, internetul pătrundea și în ţara care găzduiește o cincime din populaţia lumii, la pachet cu economia de piaţă. Apetitul locuitorilor pentru online avea să crească – în 2016, peste 730 de milioane de chinezi foloseau internetul, echivalentul a 53,2% din populaţie, plasând China pe prima poziţie în topul ţărilor cu cei mai mulţi utilizatori de internet. Forţa reţelelor online nu a putut scăpa neobservată de ochiul vigilent al partidului. După cum sublinia în anii ’80 fostul lider chinez Deng Xiaoping: „Dacă deschizi o fereastră pentru aer proaspăt mai mult de 10 ore, trebuie să te aștepţi să intre și câteva muște”.

În 1998, a fost dat startul proiectului Golden Shield (numit și The Great Firewall of China), prin care se umărea cenzurarea și supravegherea internetului și utilizatorilor săi. Greg Walton de la International Centre for Human Rights and Democratic Development eticheta proiectul drept o „arhitectură masivă și atotprezentă de supraveghere”.

„Defăimarea agenţiilor guvernamentale”, „divizarea naţiunii” și „scurgerea secretelor de stat” sunt pedepsite, conform unor serii de regulamente emise încă din 1997.

Mai mult de două milioane de funcţionari chinezi au sarcina de a monitoriza activitatea web, scrie BBC, amintind că acestea sunt doar cifrele livrate de oficialităţi și că acești funcţionari sunt parte a unei armate uriașe de cenzori. Potrivit CNN, controlul internetului în China este mai extins și mai avansat decât în orice alt stat al lumii. Ca și controlul presei, de altfel, ţara situându-se aproape de coada clasamentului, pe locul 176 (din 180 de ţări), în Indexul Mondial al Libertăţii Presei din 2017.

Un studiu publicat în 2012 în First Monday a analizat un eșantion de 1,3 milioane de mesaje (dintr-un lot de 56 de milioane de mesaje) postate pe site-ul web chinez Sina Weibo, în intervalul iunie-septembrie 2011, constatând că peste 16% dintre acestea au fost șterse. Cenzura nu a cruţat nici cuvintele cu o semnificaţie controversată, eliminând, de exemplu termeni ca qingci (a cere demisia), care ar fi putut fi asociat cu cererile de demisie a ministrului căilor ferate în urma coliziunii a două trenuri de mare viteză în orașul Wenzhou. Un alt studiu, coordonat de cercetătorul Gary King a constatat că postările indezirabile ale echipei lui King au fost eliminate de pe un site de socializare aproape integral, în decurs de 24 de ore de la publicare, ceea ce i-a făcut pe cercetători să noteze că este vorba de „o remarcabilă realizare organizaţională, care necesită o precizie militară la scară largă”.

Analizând diferenţele dintre mesajele eliminate și cele necenzurate, King a formulat două concluzii despre modul de operare al cenzorilor. Este sigur, spune el, că guvernul nu iubește criticile, dar este destul de selectiv cu ele. În primul rând, guvernul îngăduie mesajelor moderat critice să circule în spaţiul virtual, în ideea că ele joacă rolul de supapă pentru nemulţumirile populaţiei. King citează cuvintele politologului Martin Dimitrov – „regimurile se prăbușesc atunci când poporul său nu mai aduce plângeri statului” – susţinând că guvernul este interesat să știe care sunt insatisfacţiile majore ale cetăţenilor și să le permită un spaţiu de exprimare. O a doua concluzie este că nu sunt tolerate, sub nicio formă, apelurile la acţiune colectivă, chiar dacă miza lor nu e una politică.

Modul în care a fost tratat documentarul Sub cupolă ar putea fi citit în cheia celei de-a doua concluzii a lui King. Încă din faza strângerii informaţiilor, atitudinea oficialilor chinezi a fost una binevoitoare, Chai Jing obţinând datele necesare inclusiv de la experţi din Ministerul Protecţiei Mediului. Reacţiile post-difuzare s-au menţinut într-un registru pozitiv pentru o scurtă perioadă, dovadă și faptul că filmul a fost găzduit de către site-ul pilot al Partidului Comunist din China, Daily People Online.

Păcatul lui Chai este că folosește, pe lângă cifre sumbre sau povestiri mișcătoare ale copiilor – o fetiţă de 6 ani, care mărturisește că nu a văzut niciodată un nor sau o stea și nici un cer albastru – o metodă la care puţini chinezi se încumetă să apeleze: jurnalista îndeamnă spectatorii „să se ridice”, să raporteze încălcările legilor mediului și să pretindă schimbări. Ori, tocmai aceasta este linia roșie care activează prompt cenzura, iar numărul mare de vizualizări a fost cireașa de pe tort, care a pecetluit soarta documentarului.

Autocenzura, al doilea pilon al sistemului de supraveghere

Marele Zid Chinezesc al Internetului nu este decât un veritabil panopticum, care încurajează utilizatorii de internet să se auto-cenzureze, susţin cercetători de la UC Davis și de la Universitatea din New Mexico. În timp ce majoritatea ţărilor care cenzurează internetul blochează site-uri web sau adrese web specifice, China preferă blocarea selectivă a paginilor web și filtrarea conţinutului web după anumite cuvinte cheie.

Earl Barr, de la UC Davis, afirmă că testările făcute împreună cu colegii săi demonstrează că sistemul de cenzură chinez nu este, în adevăratul sens al cuvântului, un zid, așa cum sugerează numele său. Dacă ar acţiona într-adevăr ca un firewall, majoritatea blocărilor ar avea loc la graniţa cu internetul, spune Barr, orice menţiune la un termen interzis fiind blocată imediat. În realitate, multe mesaje și cuvinte interzise au trecut prin mai multe routere înainte de a fi blocate, iar filtrarea lor a fost discontinuă în momentele de utilizare intensă a internetului, astfel încât aproximativ 28% au ajuns la destinaţie. Sistemul chinez permite utilizatorilor săi să verifice termenii cenzuraţi, aceasta fiind una dintre metodele prin care auto-cenzura este încurajată, pentru că un utilizator care vede termeni și concepte blocate frecvent înţelege că ar trebui să le evite, afirmă Barr. De unde și etichetarea sistemului de cenzură drept un panopticum, iniţial acesat fiind un proiect de închisoare conceput de filozoful Jeremy Bentham în secolul al 18-lea, în care un observator central poate supraveghea toţi deţinuţii din interiorul închisorii, în timp ce aceștia nu au posibilitatea de a verifica dacă sunt urmăriţi sau nu într-o anumită perioadă de timp.

Cu toate că armata de cenzori (chiar și numai dacă ne-am ghida după cifrele oficiale) a Chinei este impresionantă, e practic imposibil de verificat și de sancţionat orice abatere de la directivele oficiale. Sarcina copleșitoare a cenzorilor e contrabalansată însă de teama pe care o provoacă exemplul celor încarceraţi de regim pentru cutezanţa de a fi emis opinii politice disonante, care – factor agravant – să fi avut priză la publicul online.

Potrivit regulilor unei campanii oficiale de stopare a „zvonurilor online”, demarată în 2013, utilizatorii de internet care lansează comentarii defăimătoare, vizualizate de 5.000 de utilizatori online ori distribuite de 500 de ori sunt pasibili de a primi până la 3 ani de închisoare.

Cazul lui Zhai Xiaobing, un blogger din Beijing, arestat pentru că a postat pe Twitter o glumă neinspirată despre cel de-al 18-lea congres al Partidului Comunist, trebuie să fi avertizat mulţi alţi internauţi să-și păstreze „defăimările” pentru ei, întrucât partidul nu are un simţ al umorului foarte bine dezvoltat.

De altfel, în China platformele de internet au nevoie să obţină o licenţă de funcţionare, dar și utilizatorii sunt obligaţi să se înregistreze pentru a putea fi activi în mediul online, scanarea cărţii de identitate fiind o cerinţă obligatorie, cu un rol inhibator al tentaţiei de a scrie conţinuturi care să contrasteze flagrant cu orizontul de așteptare al partidului.

„Fiecare cuvânt pe care îl spunem poate traversa linia”, declara bloggerul Wu Gan, comentând arestarea lui Zhai și remarcând faptul că, în timp ce în lume tendinţa este de a oferi tot mai mult spaţiu libertăţii de vorbire, China înoată împotriva acestui curent.

Generaţia care a crescut fără Google

Pentru un european sau un american care ajunge în China, internetul de aici i se pare la o lume distanţă de cel cu care a fost familiarizat – e unul cât se poate de modern, dar în egală măsură aseptizat de „microbii” lumii libere. Această graniţă digitală uriașă dintre ţara asiatică și restul lumii are același rol ca și zidul Chang Cheng care a protejat două milenii ţara de invadatori, subliniază jurnalistul chinez Michael Anti: ţine departe chinezii de valorile lumii libere și-i împiedică să se coalizeze în grupuri.

Generaţia care a ajuns la vârsta majoratului e izolată în această buclă de internet și abia dacă a auzit de celebrul motor de căutare google sau de reţele de socializare arhicunoscute în restul lumii, scrie The New York Times. Faptul că numeroase site-uri străine sunt blocate a condus la proliferarea site-urilor locale de socializare, unele dintre ele celebre în interiorul graniţelor ţării, precum Sina Weibo, Tencent Weibo, Renren, PengYou, QQ, Douban sau WeChat (echivalentul aplicaţiei WhatsApp). Motorul principal de căutare în China este Baidu, Google fiind blocat oficial din 2014. De altfel, în ultimii 10 ani China a blocat, printre alte mii de site-uri, Google, Facebook, Twitter și Instagram. În prima jumătate a anului 2018, Cyber Administration anunţa retragerea licenţelor a peste 3000 de site-uri web.

Prin această strategie China a reușit să beneficieze de avantajele internetului, contracarându-i potenţialul de exportare a valorilor democraţiei, pe care președintele Clinton paria în anul 2000, când vorbea despre noul secol în care „libertatea se va răspândi prin telefon și modem prin cablu”.

Eforturile Beijingului par să dea rezultate, conchide The New York Times, trecând în revistă afirmaţiile tinerilor chinezi satisfăcuţi de informaţiile cenzurate la care le oferă acces serviciile de internet.

„Aplicaţiile chineze au totul”, este convingerea lui Shen Yanan, de 28 de ani, iar acesta este, în fapt, laitmotivul celor mai multe dintre declaraţii. Tinerii cred că primesc informaţiile care merită cunoscute și sunt, în general, de părere că ţara se află pe un făgaș bun, din care nimic n-o poate deturna.

„În Occident, o mulţime de oameni au ideea greșită că, din cauza “Great Firewall”, chinezii nu știu ce se întâmplă în lume.” Afirmaţia devine deconcertantă abia atunci când este devoalat autorul ei – Han Han, în vârstă de 36 ani, cândva cel mai citit blogger din ţară, pe vremea când era considerat vocea tineretului rebel din China. La vârsta tinereţii depline, Han Han și-a canalizat interesul spre zone mai inofensive, regizând filme și participând la raliuri mai degrabă decât să persevereze în critica politică și socială care i-a adus notorietatea. Han susţine că, în prezent, tinerii chinezi sunt mult mai informaţi decât își imaginează vesticii, și că diferenţele de gândire dintre cele două lumi nu se explică prin cenzurarea informaţiei, ci prin naţionalismul cu care este infuzată gândirea asiaticilor.

Un studiu efectuat de specialiști de la Universitatea Peking și Universitatea Standford a ajuns la concluzia că studenţii chinezi sunt mai degrabă indiferenţi faţă de obţinerea informaţiilor politice interzise. De-a lungul a 18 luni, cercetătorii au oferit unui lot de 1.000 de studenţi de la două universităţi din Beijing instrumente de a ocoli cenzura, doar pentru a constata că peste jumătate dintre ei nu le-au folosit deloc, iar printre cei care au făcut-o, extrem de puţini au fost interesaţi să navigheze pe site-urile de știri blocate.

Motivul determinant al acestei atitudini greu de digerat pentru un occidental nu a fost frica sau dezinteresul faţă de subiectele politice, ci faptul că subestimau valoarea informaţiei necenzurate, notează cercetătorii.

Totuși, expunerea subiecţilor la știrile venite din surse externe le-a consolidat încrederea în acestea, dovadă fiind faptul că 23% dintre subiecţi expuși acestor informaţii s-au declarat ulterior dispuși să plătească pentru a avea acces la internet necenzurat.

Modul în care China manipulează informaţia, prin triajul meticulos al site-urilor și conţinuturilor online demonstrează că a creionat cu mână sigură și competenţă elementele esenţiale ale unui sistem de autoritarism digital, susţine Nicholas Wright, cercetător afiliat la Centrul de Bioetică Clinică Pellegrino din cadrul Centrului Medical Universitar din Georgetown. Sistemul este dublat de un altul, la fel de meticulos gândit, cel al creditelor sociale, care acordă fiecărui cetăţean un scor în funcţie de cât de dezirabil este considerat comportamentul său – proiect ce ar urma să fie aplicat începând cu anul 2020.

Iar China, care a preferat mereu autoritarismul democraţiei, deja exportă acest model, punctează Wright: Thailanda și Vietnamul au preluat deja tiparul The Great Firewall, echipamentele de supraveghere made in China au fost cumpărate de ţări ca Etiopia, Iran, Rusia, Zambia, Zimbabwe sau Malezia, iar experienţa cenzorilor chinezi îi califică pentru a oferi asistenţă în cenzură guvernului din Sri Lanka.

În Arhipelagul Gulag, Soljeniţîn amintește de Gennadi Smelov, deţinut într-o închisoare din Leningrad, care a hotărât să intre în greva foamei. La întrebarea procurorului asupra motivului pentru care deţinutul își îngreunează o situaţie deja dificilă, Smelov a dat un răspuns halucinant pentru călăii unei epoci în care încă mai bântuia stafia lui Stalin și în care minciuna era limba oficială: „Adevărul îmi este mai scump decât viaţa”. Obsesia deţinutului pentru o noţiune pe cât de abstractă, pe atât de perimată, l-a determinat pe procuror să îl trimită la spitalul psihiatric, unde medicul a stabilit, pe baza unui răspuns atât de lipsit de noimă, că pacientul este suspect de schizofrenie.

Victoria tristă a cenzurii din China este că a reușit să decupleze oamenii de nevoia lor organică de a căuta adevărul printr-un demers liber, fără ca bagheta lui Big Brother să le traseze itinerariul. Tristeţea libertăţii occidentale este că, deși informaţia a cunoscut cea mai floribundă expansiune a ei, adevărului i-a scăzut dramatic preţul – nu mai valorează nici pe departe cât viaţa. Poate doar cât o pereche de ochelari, dintr-o infinitate de modele, de unde fiecare își alege nu ochelarii care să-i corecteze vederea, ci pe aceia care reușesc să-l facă mai prezentabil.