Centrul Aerospaţial Chengdu a anunţat în cadrul unui eveniment dedicat inovaţiei și antreprenoriatului din China că, până în 2020, va lansa o lună artificială deasupra orașului Chengdu, care va înlocui iluminatul stradal.
Planul ambiţios și totodată bizar ar fi o soluţie fără precedent la problema poluării cu lumină din orașe. Un studiu realizat în 2016 arată că 80% din populaţia globului (99% dintre oamenii care trăiesc în SUA și în Europa) locuiesc în zone poluate cu lumină, unde lumina naturală a cerului noaptea fost alterată de luminile artificiale din oraș – iluminatul stradal, luminile din clădiri, reclamele.
Iniţiative cetăţenești din mai multe orașe ale lumii se străduiesc să reducă pe cât posibil acest tip de poluare, care are efecte negative asupra oamenilor, prin faptul că perturbă somnul, ceea ce poate deveni o problemă cronică cu alte consecinţe asupra societăţii, dar perturbă și tipare din lumea naturală. Animale nocture care se ghidează după lumina naturală, cum sunt lilieci, păsări, broaște ţestoase, sunt derutate de lumina artificială, care poate afecta de altfel și ciclul de viaţă al plantelor.
Unii se întreabă dacă o lună artificială, adică un satelit care va lumina de opt ori mai puternic decât luna naturală, nu ar fi și mai dăunătoare decât iluminatul stradal. Kang Weimin, director de optică la Institutul Tehnologic Harbin, spune că lumina satelitului este similară cu lumina de la apus, aşa că nu ar trebui să afecteze rutina animalelor. Iar satelitul va fi capabil să lumineze doar pe o rază mică de acţiune – o suprafaţă cu un diametru între 10 şi 80 de kilometri. Dar oare un „apus constant” nu ar înrăutăţi totuși lucrurile?