Sinuciderea este ucigașul nr.1 al tinerilor chinezi

198

China are una dintre cele mai mari rate ale sinuciderilor din lume. Practic la fiecare două minute o persoană încearcă să-și ia viaţa.

Datele provin de la un raport oficial, prezentat în presa chineză ieri. Rata sinuciderilor este de 22,23 persoane la fiecare 100.000 de locuitori. „Poporul nostru are una dintre cele mai mari rate ale sinuciderilor din întreaga lume", a spus Mao Yu, șeful Biroului de Sănătate din Beijing.

În fiecare an 287.000 de oameni se sinucid anual în China, o ţara cu 1,3 miliarde de locuitori. Tentativele de sinucidere implică aproximativ 2 milioane de oameni anual. Cele mai multe sinucideri (75%) au loc în zonele rurale.

Pe segmente de vârstă, conform datelor oficiale, sinuciderea este ucigașul nr.1 al tinerilor chinezi cu vârste între 15-34 de ani. Motivele invocate cel mai adesea sunt presiunile pentru performanţă la școală sau găsirea unui loc de muncă.

Un clasament realizat în 2009 de publicaţia britanică The Lancet lista șapte ţări a căror rată a sinuciderilor este excepţional de mare, adică peste 20 de persoane la suta de mii de locuitori. Acestea sunt: Lituania, Finlanda, Letonia, Ungaria, China, Japonia și Kazakhstan.

Raportul chinez vine pe fondul organizării mâine, 10 septembrie, a Zilei Mondiale pentru Prevenirea Suicidului.