Tiananmen: zâmbetele care au însoţit moartea

362

S-a împlinit un sfert de secol de la masacrul din Piaţa Tiananmen. A fost o ocazie de comemorare, de vărsare de lacrimi, dar și de reflecţie. Totul în secret, fiindcă autorităţile chineze încearcă să șteargă și amintirile. Nu pot însă împiedica și declasificarea unor documente care fac lumină asupra unuia dintre cele mai cumplite măceluri din istoria recentă. În timp ce unii mureau, criminalii erau euforici.

Un document a fost dat publicităţii de către Arhivele Securităţii Naţionale americane de la Universitatea George Washington, care a obţinut declasificarea materialului printr-o hotărâre judecătorească. Documentul relevă, în primul rând, confuzia şi haosul care domneau în China în timpul reprimării dure a mişcării de protest a studenţilor care a avut loc în noaptea de 3 spre 4 iunie 1989.

Nu ar fi primul eveniment cu acest gen de efecte. Anul 1989 și aceeași confuzie sunt la fel de familiare și românilor. Elementul șocant al documentului invocat este reacţia militarilor aflaţi faţă în faţă cu studenţii neînarmaţi. Dezumanizarea a fost exprimată în toată plenitudinea ei în piaţa Tiananmen. Fiind un avertisment pentru oricine mai idealizează progresul omenirii.

Astfel, conform unei surse anonime care avea vedere dinspre camera de hotel spre piaţă, militari din cadrul Armatei a 27-a, care nu vorbeau dialectul de la Beijing, „glumeau şi trăgeau la întâmplare asupra oricărui grup de persoane pe care îl întâlneau în cale”. Unii râdeau, alţii mureau.

Care au fost cauzele revoltei studenţești?

Masacrul din iunie 1989 în Piaţa Tiananmen a fost apogeul unei fustrări sociale cauzate de decepţiile şi eşecurile din economie şi politică. Promisiunile de reformă făcute de Partidul Comunist aflat sub conducerea lui Deng Xiaoping nu au fost respectate. Studenţii păreau să fie cei mai afectaţi de criza economică care lua amploare. După finalizarea studiilor nu puteau activa conform pregătirii lor profesionale. Erau mai mulţi absolvenţi de facultate decât cerea piaţa.

Cee ce a alimentat nemulţumirile a fost moartea suspectă a fostului secretar general al Partidului Comunist, Hu Yaobang. Acesta susţinuse protestele studenţilor în 1987. După moartea sa, a devenit involuntar un simbol al rezistenţei faţă de o guvernare tot mai îndepărtată de nevoile reale ale chinezilor.

Au început grevele şi boicotarea orelor de curs. În replică, Ziarul Poporului, oficiosul PCC, cerea zdrobirea celor revoltaţi. A fost momentul care a umplut paharul răbdării. Studenţi de la vreo 40 de universităţi din ţară au venit să îi susţină pe colegii lor din Beijing, adunaţi în Piaţa Tiananmen. Peste șase săptămâni de proteste pentru democraţie au marcat istoria acestei mișcări. Și un milion de oameni ce au creat o atmosferă de sărbătoare.

Sânge în Tiananmen

Guvernul chinez s-a simţit provocat. Și a reacţionat pe măsură. Trupele militare trimise pentru reprimarea manifestaţiei au fost primite energic, populaţia sperând să îi sensibilizeze pe soldaţii chinezi sosiţi pentru a introduce legea marţială. Au fost nevoie de trupe suplimentare. Iar acestea nu au întârziat să apară.

La 2 iunie 1989, 350.000 de soldaţi din armata chineză înconjurau Piaţa Tiananmen. Tancurile și blindatele nu au lipsit. Este impresionantă iniţiativa unuia dintre demonstranţi care a reușit de unul singur să oprească o coloană de tancuri (aici video). Nu se știe ce s-a întâmplat cu el.

Noaptea dintre 3 şi 4 iunie a fost momentul culminant al confruntărilor cu trupele înarmate trimise de Partidul Comunist. Numărul victimelor şi a răniţilor nu a fost făcut public de autorităţi, deși au vehiculat cifra de câteva sute. Oficialii NATO consideră că au fost ucişi 7.000 de oameni, în timp ce sursele sovietice urcă cifra la 10.000.

De ce acest exces de zel? Fiindcă guvernul chinez dorea să ofere un model poporului chinez pentru viitoarele rebeliuni. 

După 25 de ani…

Scriitorul Ma Jiang a povestit pentru publicaţia The Guardian că nu și-a imaginat „că acest regim barbar va rezista și 25 de ani mai târziu și că masacrele vor deveni un subiect tabu”.

Este convins că „protestele din Tiananmen au reprezentat un moment sublim al bunului-simţ, atunci când conștiinţa individului a ieșit din somnolenţa colectivă și și-a găsit adevărata voce. Tiananmen a dezvaluit adevărata faţă nu numai a poporului chinez, ci și a Partidului Comunist Chinez, care s-a dovedit a fi un regim pregătit pentru masacrarea propriilor săi cetăţeni, neînarmaţi, numai ca să rămână la putere”, a mai spus scriitorul Ma Jian.

Cât de profund este controlul de care vorbește scriitorul chinez și cât de neschimbată a rămas puterea de la Beijing este demonstrat de ceea ce se întâmplă în fiecare an cu ocazia zilei de 4 iunie. Ca de fiecare dată, aparatul chinez de represiune veghează ca nici un chinez să nu amintească cuvintele „Tienanmen” sau „4 iunie” în presă sau pe internet în prejma comemorării. Amnezia trebuie să fie completă.

Anul acesta controlul a fost mai evident ca oricând. Poliţişti militari, poliţişti înarmaţi, gardieni municipali, au fost prezenţi în număr mare în piaţă sau în zona acesteia, au constatat jurnalişti AFP. Google, Facebook şiTwitter au fost blocate.

În trecut, autorităţile au gestionat ceva mai subtil aceste activităţi comemorative. În acest an însă, este diferit. Modul în care se ocupă de aceste evenimente este altul, mult mai activ. Nu am mai văzut aşa ceva până acum”, comentează analistul Zhang Lifan pentru Reuters.

Autorităţile au fost proactive aducând în piaţă extinctoare pentru eventualitatea în care vreun contestatar ar încerca să se autoincendieze. Mai mult, nu s-au sfiit să aresteze, de data aceasta, şi străini, aşa cum a fost cazul unui artist australian.

Occidentalii rămân consecvenţi: ignoră China

Și după 25 de ani de la Tiananmen, multe întrebări rămân încă fără răspuns. Este de neînţeles cum un asemenea episod a putut să se desfășoare fără să existe o formă de intervenţie externă în apărarea populaţiei masacrate. Ca de obicei, sancţiunile au fost minore. Mai mult simbolice. A devenit deja o obișnuinţă aceasta. Cazul Rusiei actuale constituie un argument în plus.

Chai Ling, fostul lider al studenţilor care au coborât în stradă acum 25 de ani, a declarat pentru AFP că avea speranţe că Statele Unite vor interveni împotriva autorităţilor chineze. „Am stat în Piaţa Tiananmen până la 6 dimineaţa. Am sperat că americanii vor veni să ne ajute, însă America nu a mai venit”, a spus Chai. După ce a reușit să fugă în Franţa și apoi în Statele Unite, a afirmat că a avut ocazia să discute cu ambasadorul american de la acea vreme la Beijing. «L-am întrebat: Domnule, de ce? De ce America nu a venit?» El mi-a răspuns, neoficial: «Nu-i pasă.» Am rămas devastată, dar, cu regret, este adevărat”, a relatat Chai.