Tăcerea lui Dumnezeu și eroismul ca stil de viaţă

119

Pentru mulţi oameni, înţelegerea dezastrelor naturale de genul celui din Filipine are la bază un paradox, susţine jurnalistul Daniel Burke, într-un editorial pentru CNN. Oamenii credincioși au convingerea că Dumnezeul bun, care se află la cârma lucrurilor, permite totuși ca răul să se întâmple.

Un sondaj efectuat în 2011, imediat după tsunamiul care a devastat Japonia, a relevat că majoritatea americanilor (56%) credeau că Dumnezeu controlează totul, inclusiv dezastrele. Cu toate acestea, când venea vorba de tsunami, mai mulţi americani dădeau vina mai degrabă pe încălzirea globală (58%) decât pe un Dumnezeu furios care pedepsește (38%), a arătat sondajul, efectuat de Public Religion Research Institute.

Atunci când are loc un dezastru natural, întrebările cu privire la implicarea lui Dumnezeu sunt de referinţă. De ce a permis asta? Unde a fost când s-a întâmplat? De ce tocmai nouă? Ne pedepsește cumva? Întrebările sunt recurente, însă răspunsurile întârzie să satisfacă interogaţia. Departe de a fi ajuns la un consens, filosofii și teologii deopotrivă se străduiesc să răspundă pe măsura întrebării. Istoricul Michel Faucheux, în cartea O istorie a răului, consideră că răul se relatează mai mult decât se analizează și, fiind un mister prin excelenţă, scapă oricărei raţionalităţi.

Pe de altă parte, Rabinul Harold Kushner, unul dintre cele mai faimoase nume din domeniul teodiceei și autor al bestsellerului When Bad Things Happen to Good People (Când lucruri rele se întâmplă oamenilor buni), a spus că vede mâna lui Dumnezeu în capacitatea de rezistenţă a oamenilor ale căror vieţi au fost distruse și în „bunătatea și generozitatea" celor care îi ajută pe supravieţuitori.

Jonathan Fitzpatrick, un englez în vârstă de 23 de ani ce se afla Filipine în momentul furtunii, este posibil să confirme presupunerea lui Kushner. Deși la începutul furtunii s-a baricadat într-o cameră a hotelului în care era cazat, un moment de reflecţie lucidă l-a determinat pe Fitzpatrick să părăsească adăpostul și să caute să îi ajute pe alţii, victime ale viiturii ca și el.

Așa că Fitzpatrick împreună cu câţiva dintre colegii săi au reușit să deschidă ușile camerelor hotelului, să scoată familiile din interior, să le adăpostească pe scări și să le ofere apă potabilă. Înainte de a prelua frâiele în această operaţiune independentă de salvare, tânărul vorbise cu familia lui pe Skype și le-a mărturisit rudelor că îi era teamă că ar putea să moară din cauza furtunii.

„El a admis că s-a gândit la ceea ce era posibil să se întâmple", a mărturisit Rachel, sora lui Fitzpatrick. Însă aceasta nu l-a reţinut să își asume riscul și să meargă să lupte cu furtuna, a continuat Rachel, citată de Express & Star.

Deși și-a riscat viaţa pentru oameni necunoscuţi, Fitzgerald nu se percepe pe sine ca fiind un erou. „El nu a fost un erou, ci doar a acţionat din instinctul uman. În ochii săi, el nu a făcut nimic eroic, el a făcut doar lucruri normale", explica mama lui Fitzpatrick reporterilor de la Sky News. Însă gesturile tânărului nu par să fie doar reacţii instinctive. De exemplu, după ce furtuna a încetat, înainte de a se reîntoarce în Anglia, Fitzpatrick i-a oferit bani unui filipinez pentru a-l ajuta să își construiască din nou casa.

Deși gestul tânărului englez poate părea banal, el constituie o excepţie de la normele contemporane. În general, societatea umană este mai predispusă la indiferenţă, fapt demonstrat de un experiment realizat în cadrul Seminarului Teologic al Universităţii Princeton. Aproape 90% dintre studenţii seminariști au trecut pe lângă un necunoscut ghemuit lângă o alee, ratând șansa care li s-a oferit de a fi altruiști, deoarece, în mod paradoxal, se grăbeau să ţină o predică despre… bunul samaritean.

Relativ recent, cazul jurnalistei violate în toiul zilei, în centrul Bucureștiului sub ameninţarea cuţitului, fără ca nimeni să intervină, confirmă faptul că ceea ce este cunoscut în psihologie cu numele de „efectul spectatorului" nu trebuie să fie neglijat. Din acest punct de vedere, un gest ca al lui Fitzpatrick nu poate fi abordat într-o manieră superficială, cu atât mai mult, cu cât tocmai în spatele unor asemenea implicări eroice este posibil să fie identificată prezenţa lui Dumnezeu.