Fiii risipitori din familiile clericilor

6

Când vine vorba de copiii pastorilor, stereotipurile abundă. Pe de o parte, se crede că ar trebui să fie copii-model care trăiesc potrivit cu normele părinţilor săi. Pe de altă parte însă, stereotipul dominant este că fiul/fiica pastorului se comportă ca un copil rebel care dorește să trăiască în acord cu propriile decizii. Cel mai recent studiu al Institutului Barna a încercat să confrunte stereotipurile cu realitatea, evidenţiind rezultate surprinzătoare.

Când vine vorba de copiii pastorilor, stereotipurile abundă. Pe de o parte, se crede că ar trebui să fie copii-model care trăiesc potrivit cu normele părinţilor săi. Pe de altă parte însă, stereotipul dominant este că fiul/fiica pastorului se comportă ca un copil rebel care dorește să trăiască în acord cu propriile decizii. Cel mai recent studiu al Institutului Barna a încercat să confrunte stereotipurile cu realitatea, evidenţiind rezultate surprinzătoare.

Raportul se bazează pe un eșantion naţional, în urma căruia 456 pastori care au copii în vârstă de minimum 15 ani au fost solicitaţi să răspundă telefonic la întrebări referitoare la spiritualitatea propriilor copii. Doi din cinci pastori (40%) au recunoscut că a existat o perioadă în viaţa copiilor lor când elementele semnificative ale credinţei lor au fost puse sub semnul îndoielii. Acest procent nu diferă însă de situaţia celorlalţi copii crescuţi într-o comunitate religioasă și care au experimentat aceleași îndoieli spirituale.

Doar 7% dintre copiii de pastor nu se mai consideră creștini. Aceasta este, însă, sub media naţională, în condiţiile în care despre 9% dintre copiii cu părinţi care frecventează o biserică se poate afirma același lucru. Deși cifra nu pare să fie foarte îngrijorătoare, totuși 33% din copiii pastorilor nu mai sunt implicaţi activ în biserică. Pastorii consideră că pot fi identificate o varietate de explicaţii. În primul rând, așteptările nerealiste cu privire la copiii pastorilor (afirmă 28% dintre pastori) creează o stare de presiune asupra acestora, în condiţiile în care ei nu și-au asumat responsabilitatea să trăiască, de exemplu, ca taţii lor. O a doua cauză sugerată de către pastori ar putea fi identificată în faptul că fiii pastorilor sunt expuși la aspectele negative ale vieţii bisericești (18%).

În privinţa acestor cauze, David Kinnaman, director Barna Group, consideră că este important ca atât pastorii, cât și biserica să își dezvolte așteptări realiste în privinţa copiilor clericilor. De asemenea, este fundamental ca pastorii să realizeze că sunt responsabili în primul rând faţă de familia lor și apoi faţă de biserică. În această privinţă, Kinnaman pune o întrebare radicală: „Sunt liderii religioși predispuși să sacrifice mai mult timp de dragul altor persoane în loc de a fi cu propriii copii?”.

Întrebaţi dacă regretă anumite aspecte din educaţia copiilor, doar 5% și-au exprimat regretul că nu le-au oferit copiilor mai multă învăţătură biblică, în timp ce 42% dintre pastori au precizat că ar dori să fi petrecut mai mult timp cu copiii lor.

Jurnaliștii de la Patheos consideră că situaţia este chiar mult mai rea decât cea exprimată în sondaj. Aceasta este o urmare a faptului că procedura de chestionare a fost făcută prin telefon și au fost întrebaţi doar pastorii. În aceste condiţii, poate fi justificată întrebarea dacă nu cumva au fost mult mai mulţi copii ai pastorilor care au avut aceleași îndoieli referitoare la credinţa părinţilor fără ca părinţii lor să realizeze acest lucru. „Dacă chiar vrei să știi cum e să fii copil de pastor, întreabă-l pe el. Nu-i întreba pe părinţii lui”, sună îndemnul incisiv al jurnaliștilor platformei online.

Rezultatele evidenţiate în mediul creștin sunt într-un contrast evident cu ceea ce se întâmplă, de exemplu, în cultura și tradiţia evreiască, susţine Religion Today, într-un comentariu pe marginea rezultatelor enunţate de către Barna Group. Astfel, fidelitatea faţă de tradiţia evreiască este explicată, în primul rând, prin faptul că evrei practicanţi au o masă de Sabat împreună în fiecare vineri seara, urmată de participarea la sinagogă. Or, acest obicei este în contrast cu occidentalismul care pune accentul pe individualitate și nu pe familie sau pe comunitatea de credinţă. În opinia jurnaliștilor de la Religion Today, perpetuarea unor valori colective poate explica de ce, deși numărul evreilor nu a depășit 3,5% din populaţia americană, ei și-au păstrat cu succes identitatea peste 40 de secole.