Încălzirea globală, de vină pentru rata mare a sinuciderilor din India

401

Creșterea temperaturilor în India e posibil să fi contribuit la înmulţirea sinuciderilor în ultimii 30 de ani, potrivit unei noi cercetări care examinează efectele încălzirii globale asupra sectorului agricol.

Conform cercetătorilor de la Universitatea din California, suicidul este un indicator puternic al greutăţilor pe care le înfruntă oamenii, însă cauzele acestor decese rămân subestimate, în special în ţările în curs de dezvoltare. Analiza situaţiei din India, în care se înregistrează o cincime din sinuciderile la nivel mondial, demonstrează că temperatura crescută are o influenţă puternică.

„Estimez că tendinţa de încălzire a climei din ultimele trei decenii este responsabilă pentru peste 59.000 de sinucideri din întreaga Indie”, notează cercetătorul Tamma Carleton, pe site-ul de știinţă în care sunt anunţate rezultatele cercetării. Explicând sensibilitatea extremă a industriei agricole indiene la creșterea temperaturii, studiul Universităţii din California a constatat că o creștere medie de doar 1 grad pe zi a fost asociată cu 67 de sinucideri, iar o creștere de 5 grade a fost asociată cu un număr de 335 de decese în plus, conform The GuardianDe asemenea, o creștere a precipitaţiilor a câte 1 cm în fiecare an a fost asociată cu o scădere medie de 7% a ratei suicidului.

Sinuciderile din sectorul agricol din India au scăzut numeric anul trecut, dar rămân la niveluri epidemice în unele state și sunt o sursă de presiune imensă asupra autorităţilor. Un stat afectat de secetă, Maharashtra, a raportat 852 de sinucideri în sectorul agricol în primele 4 luni ale acestui an, în timp ce, în 2015, unul dintre cei mai răi ani înregistraţi, aproximativ 12.602 fermieri s-au sinucis în India. În ultimele luni, un spaţiu din centrul orașului Delhi a fost marcat simbolic cu dovezi ale disperării care caracterizează sectorul agricol indian. Cranii și oase, despre care se susţine că ar aparţine fermierilor care s-au sinucis, au fost depozitate la Jantar Mantar, la câţiva pași de Parlamentul indian. Acestea au fost aduse la Delhi de către fermierii din Tamil Nadu, un stat care suferă una dintre cele mai grave secete din ultimii 140 de ani, protestatarii susţinând că aceasta a provocat sute de sinucideri în ultimele luni.

Mai grave decât problema culturilor compromise au fost împrumuturile bancare care au ţinut sub presiune multe familii de fermieri, a declarat Rani Radhakrishnan, una dintre persoanele prezente la protest. În februarie, după ce a împrumutat 80.000 de rupii (945 de lire sterline), soţul ei s-a dus în faţa sucursalei băncii din orașul Trichy și a ingerat un amestec toxic. A murit pe loc. „El a vorbit despre lucruri de genul ăsta [sinucidere], dar niciodată cu referire la el însuși”, a insistat soţia.

Cercetătorul Tamma Carleton a precizat că studiile sale conţin puţine dovezi conform cărora fermierii indieni și-ar fi schimbat practicile pentru a se adapta temperaturilor în creștere. „Fără intervenţii pentru adaptarea la o climă mai caldă este probabil să vedem un număr tot mai mare de vieţi împinse la sinucidere, pe măsură ce schimbările climatice se înrăutăţesc în India”, a spus Carleton.

Rata reală a sinuciderilor a fost probabil mai mare, a adăugat cercetătorul, deoarece decesele sunt în general subestimate în India și, până în 2014, sinuciderea a fost considerată infracţiune, descurajând rapoartele oneste. „Tragedia se desfășoară astăzi”, a spus Carleton. „Aceasta nu este o problemă pentru generaţiile viitoare. Aceasta este problema noastră, chiar acum.”

Explicaţiile care survin în urma acestui studiu contrastează cu cele vehiculate în 2014, atunci când se estima că unul dintre motivele pentru care rata suicidului este crescută constă în falimentul provocat de cultivarea bumbacului modificat genetic produs de către compania Monsanto. Mulţi fermieri s-au împrumutat pentru a putea achiziţiona seminţele și apoi s-au sinucis, după ce recoltele nu au fost cele așteptate și nu și-au putut plăti creditele. Atunci Monsanto a negat legătura dintre seminţele de bumbac modificate genetic și sinuciderile din India, afirmând că problema sinuciderilor exista în ţară înaintea introducerii seminţelor în agricultură.

Totuși, anul trecut, guvernul indian a proiectat o schemă de asigurare de un miliard de lire sterline pentru a evita eșecurile din agricultură și a încerca să reducă la jumătate sinuciderile înregistrate în rândul lucrătorilor agricoli. Schema va fi un scut protector împotriva acestor cazuri extreme, a spus ministrul Rajnath Singh. Însă, în ciuda acestei intervenţii, situaţia prezentă arată că India este încă departe de a fi găsit soluţia ideală în lupta cu efectele încălzirii globale.

DISTRIBUIE: