CLAAS UK salută decizia PE privind legea blasfemiei

12

Pe 20 mai 2010, Parlamentul European a aprobat o rezoluţie care exprimă adânca îngrijorare cu privire la caracaterul dăunător al legilor blasfemiei din Pakistan, care sunt „deschise la interpretări eronate". Rezoluţia cere o largă revizuire a acestor legi.

O organizaţie caritabilă britanică (CLAAS UK) a salutat decizia Parlamentului European, considerată o încurajare și o susţinere a activităţilor organizaţiilor care luptă pentru drepturile omului în Pakistan, notează Christian News Today.

În Pakistan, cei acuzaţi de blasfemie riscă să fie executaţi sau închiși pentru perioade foarte lungi de timp. De asemenea, legile permit proliferarea violenţei musulmane împotriva minorităţilor creștine.

Încălcarea drepturilor creștinilor continuă însă în Pakistan. Zilele trecute, 250 de familii creștine au fost forţate de musulmani să-și părăsească locuinţele, pentru că s-au plâns de abuzurile sexuale ale musulmanilor asupra fetelor creștine.