Coreea de Nord: „Problema este dacă războiul va avea loc astăzi sau mâine”

285

Televiziunea publică din Coreea de Nord a difuzat o înregistrare cu exerciţii militare efectuate de armata nord-coreeană, cu câini care atacă manechine ce poartă fotografia duşmanului.

În înregistrarea video, câinii pot fi văzuţi în timp ce sar prin foc sau în timp ce soldaţii îi îndeamnă să atace manechine cu chipul Ministrului Apărării din Coreea de Sud, Kim Kwan-Jin. Un soldat nord-coreean avertizează că ei sunt gata să îşi atace vecinul din sud imediat ce vor primi un ordin în acest sens.

„În Peninsula Coreeană, problema nu este dacă va avea loc un război, ci dacă va avea loc astăzi sau mâine“, afirmă soldatul.

Acesta nu este primul film propagandist difuzat de la începutul escaladării ameninţărilor formulate de Coreea de Nord. La sfârşitul lunii martie, televiziunea oficială nord-coreeană a difuzat un film în care militarii nord-coreeni simulează invadarea capitalei sud-coreene şi iau ostatici mii de americani, informează Daily Mail.