Nazismul nu a murit, ci supravieţuiește în Coreea de Nord (video)

674

Închisorile nord-coreene sunt lagăre de exterminare funcţionând după un sistem pe care istoria încă nu l-a uitat. Mii de deţinuţi îndură forme de tortură întâlnite în vremuri considerate apuse. Despre acestea mărturisesc foşti deţinuţi, foşti paznici şi chiar şi un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite. 

O comisie din cadrul Naţiunilor Unite a prezentat dovezi legate de „exterminări, asasinate, sclavie, torturi, violuri, avorturi provocate cu forţa și alte violenţe de natură sexuală, persecutări din motive politice, religioase, rasiale și în funcţie de sex, transferuri forţate de populaţie, dispariţii și acte inumane, provocând în mod deliberat foamete în mod prelungit”, menţionează Hotnews.

Michael Donald Kirby, fost judecător și șef al Comisiei, s-a adresat public liderului nord-coreean pentru ca toţi cei responsabili să plătească. Nici liderul coreean nu scapă de acuzaţii. „La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, mulţi oameni au spus ‘nu știam'”, a declarat Kirby, prezentând presei raportul, la sediul ONU, la Geneva. „Acum, comunitatea internaţională știe”, a continuat el, referindu-se la crimele menţionate în raport. „Nu va exista posibilitatea unor scuze, în cazul unei inacţiuni, spunând ‘nu știam'”, a subliniat șeful Comisiei.

Printre mărturii se numără şi cea a unei femei care a fost forţată să-şi înece bebeluşul, poveștile unor copii închişi de la naştere şi înfometaţi sau ale unei familii torturate pentru că s-au uitat la o telenovelă din străinătate, scrie Agerpres.

Mărturii din infern

Nu doar Comisia a venit cu dovezi care pot fi considerate cutremurătoare. Un clip realizat de Organizaţia Amnesty International prezintă aceleași realităţi îngrozitoare cu care se confruntă cei închiși în închisorile din Coreea de Nord, conform Daily Mail.

Una dintre mărturii îi aparţine lui Kim Young Soon. Aceasta a petrecut nouă ani în închisoarea Yodok, alături de părinţi și patru dintre copiii ei. Cu excepţia ei, toţi au murit răpuși de foame și de epuizare. „Când părinţii mei au murit, n-am avut sicrie pentru ei. I-am înfășurat în niște saci, i-am cărat în spate și i-am îngropat singură. La fel s-a întâmplat și cu copii mei”, scrie Kim Young Soon.

De asemenea, un fost gardian nord-coreean a declarat, sub protecţia anonimatului, că unii gardieni obișnuiesc să violeze deţinute și să le ucidă ulterior. Una dintre metodele utilizate este cea de a pune victimele să își sape singure gropile, după care sunt lovite în spatele capului cu un ciocan metalic. O altă metodă este reprezentată de strangularea cu un furtun de cauciuc.

Încă o mărturie vine din partea lui Park Ji-hyun. Reușind să scape dintr-un lagăr de muncă, a povestit despre tratamentul crunt la care sunt supuse femeile. Acestora li se administrează un test de sarcină la sosirea în tabără, după care femeilor gravide li se impun munci grele pentru a le provoca avorturi spontane.

Răul, cel mai bun prieten al omului

În faţa acestor aspecte desprinse parcă din filmele având ca scenariu crimele naziste, apare în mod firesc aceeași întrebare rostită într-un trecut nu foarte îndepărtat. Cum este posibil? După multe decenii de la dezvăluirea atrocităţilor naziste, ne-am fi așteptat ca istoria să nu mai aibă ocazia de a înregistra asemenea momente. Și totuși ele au loc. Și nu doar în Coreea. Le-au practicat și oamenii religioși în numele adevărului suprem. Le-au etalat și comuniștii pretutindeni sau populaţia hutu, în Rwanda. Se petrec sub ochii noștri în Siria sau în Congo. Dincolo de raţiunile de ordin politic sau religios care generează crime în masă, pot fi identificate și alte explicaţii?

Cu siguranţă. Și tot nazismul este cel care dezleagă enigma. Iar o explicaţie evidentă constă pur și simplu în natura umană pe care ne-am deprins să o idealizăm. Cea care face lumină în această privinţă a fost celebra Hanne Arendt care introduce expresia de „banalitate a răului“, cu referire la atrocităţile ofiţerului nazist Adolph Eichmann. Despre motivele și conștiinţa acestui criminal în masă, Arendt notează: „Își amintea perfect că ar fi avut remușcări dacă nu ar fi făcut ceea ce i se ordonase să facă — să trimită la moarte milioane de oameni, cu mare zel și cea mai meticuloasă grijă.” Devine astfel evident faptul că răul născut din gândirea normală și comis de oamenii obișnuiţi este norma, nu excepţia, fiind rezultatul unor procese psihologice obișnuite.

Nu doar natura umană este responsabilă de atrocităţi inimaginabile. Una dintre cel mai puţin recunoscute contribuţii la rău trece dincolo de protagoniștii răului, ajungând la corul tăcut care privește, dar nu vede, care aude, dar nu ascultă. Realitatea este că de-a lungul istoriei a existat inacţiune din partea celor care ar fi putut acţiona, indiferenţă din partea celor care ar fi trebuit să știe mai bine, tăcere a justiţiei atunci când glasul acesteia conta cel mai mult; toate acestea au făcut posibil trimful răului.

Astfel, oameni din toată lumea au avut acces la informaţii despre deportare și lagărele morţii. Primo Levi, unul dintre supravieţuitorii lagărului morţii, furnizează un motiv al pasivităţii: în ciuda diferitelor surse de informaţii, mulţi germani nu au știut fiindcă nu au vrut să știe. Închizând gura, ochii și urechile, ei au construit pentru ei înșiși iluzia lipsei de cunoaștere, de aici sentimentul că nu erau complici la lucrurile care se desfășurau în faţa ușii lor.

A fost Germania. Acum este Coreea de Nord. Și nimeni nu poate afirma că nu știe. Ce va urma? Dacă va exista curajul și consensul politic pentru a se acţiona, reabilitarea unei omeniri aflate de prea multe ori în derivă ar avea o șansă.

Sursa foto: captură YouTube