Sud coreenii sunt gata de ripostă după testul nuclear al nord coreenilor

95

După cutremurul artificial, determinat de testul nuclear subteran efectuat de Coreea de Nord, vecinii din sud au început să îşi pregătească deopotrivă cercetătorii ştinţitifici şi forţa militară.

În cursul acestei dimineţi, Coreea de Sud şi Japonia au pregătit aeronave, nave de război şi specialişti la sol pentru a strânge probe de aer, cu scopul de a analiza radiaţiile emise ca urmare a testului nuclear efectuat marţi de Coreea de Nord în subteran. De regulă, asemenea probe pot fi colectate cel mai repede la două zile după test, prin urmare toţi specialiştii sunt în alertă.

În plus, ministrul Apărării din Coreea de Sud a anunţat că a trimis în apropierea graniţei dintre cele două ţări rachete „de mare precizie şi de o putere distrugătoare", ce sunt capabile să atingă orice ţintă din Coreea de Nord, în orice moment.

Testul nord-coreean cu rachetă este al treilea la număr, după cele din 2006 şi 2009, care au atras la rândul lor sancţiuni din partea ONU. În rezoluţia sa, Consiliul de Securitate „îşi exprimă hotărârea de a lua măsuri decisive", arată Associated Press.