Cel mai puternic om al Planetei s-a mutat de la Casa Albă la Kremlin

68

Preşedintele rus Vladimir Putin l-a detronat pe preşedintele american Barack Obama de pe primul loc în clasamentul Forbes pe anul 2013 al celor mai puternice persoane din lumii. Obiectivitatea clasamentului este contestată, dar și criteriile după care este evaluată puterea.

Preşedintele Obama se află pe locul doi, urmat de preşedintele partidului comunist chinez Xi Jinping şi de Papa Francisc. Prima femeie care apare în clasament este cancelarul german Angela Merkel, pe locul cinci. Prin acest nou clasament, Forbes a constatat o „schimbare de dinamică a puterii individuale", în timp ce ezitările cu privire la Siria și criza recentă internă au determinat o pierdere a influenţei lui Obama pe plan mondial.

„Putin şi-a consolidat controlul asupra Rusiei, iar toţi cei care s-au uitat la jocul de şah pe tema Siriei au o idee clară despre înclinarea balanţei puterii către Putin pe scena internaţională", argumentează Forbes pentru acordarea primei poziţii.

Această pierdere de poziţie din partea președintelui american nu este singulară. Pentru a doua oară de când această revistă americană a început realizarea unui clasament anual al celor mai puternici oameni din lume începând cu 2009, Barack Obama nu este clasat în fruntea listei. Și în 2010, distincţia a mers la Hu Jintao, fostul președinte chinez.

Chiar dacă Forbes realizează anual asemenea clasamente, ele sunt considerate subiective de către unii analiști, deoarece nu fac decât să ilustreze „obsesia americană cu privire la liste, numere și căutarea veșnică a unui adevăr definitiv în statistici", comentează The Independent.

În opinia jurnaliștilor de la cotidianul britanic, retrogradarea lui Obama și promovarea lui Putin (care era situat pe locul 3 în 2012), subliniază un adevăr fundamental despre natura puterii. Importantă este percepţia cu privire la putere sau, altfel spus, capacitatea unei persoane de a o folosi. Din acest punct de vedere, performanţele lui Obama cu privire la Siria, „sugerează că el nu se simte confortabil în acest rol. Nu același lucru se poate spune și despre Putin", menţionează jurnaliștii britanici.

Din fericire pentru Statele Unite, consideră mai departe același cotidian, performanţele economice contează cel puţin la fel de mult ca și puterea militară. Așa ar putea fi explicat faptul că Angela Merkel ocupă locul 5, deși disponibilitatea Germaniei de a folosi puterea militară este la cote reduse, cancelarul german fiind poziţionat înainte de David Cameron (locul 11) și François Hollande (locul 18), ambii fiind promotorii unei intervenţii armate împotriva Siriei.

În ciuda detronării lui Obama, Statele Unite continuă să conducă. Din cele 72 de nume de pe listă (fiecare reprezentând 100 de milioane din populaţia lumii), 28 sunt americane. În afară de Putin, doar trei ruși apar pe listă, ceea ce reprezintă o reflectare mai concretă a puterii economice modeste a ţării.

Într-o notă ironică cu scopul de a sublinia subiectivismul criteriilor de stabilire a unei ierarhii a puterii, jurnaliștii de la The Independent își avertizează cititorii să fie atenţi la poziţia 69, acolo unde se plasează în momentul de faţă Sepp Blatter. „Cine știe, atunci când Rio 2014 va începe, șeful FIFA l-ar putea înlocui pe Putin", sună comentariul jurnalistic.

O opinie similară emit și jurnaliștii de la Sky News, care acuză Forbes că încearcă „să cuantifice ceea ce nu pot fi cuantificat". O listă a celor mai bogaţi oameni din lume ar putea fi realizabilă sau a celor mai bune echipe de fotbal.  Însă, un clasament al oamenilor puternici este subiectiv și, inevitabil, eronat, consideră jurnaliștii americani.

În schimb, Global Post apreciază că Rusia a fost avantajată de metodologia utilizată de Forbes în realizarea clasamentului. Cât de puternice sunt cele 72 de persoane care apar pe această listă întocmită anual s-a stabilit în baza a patru criterii, şi anume numărul de persoane asupra cărora au putere, resursele financiare pe care le controlează, amploarea influenţei lor şi modul în care îşi exercită puterea pentru a schimba lumea.