Hitler și nazismul, subiecte de dispută pe axa Moscova-Kiev

343

Rusia optează tot mai mult pentru o retorică inspirată de unele evenimente tragice specifice celui de-al Doilea Război Mondial. Fascismul și nazismul sunt doar câteva dintre etichetele pe care Kremlinul le utilizează la adresa Kievului. Este doar un joc de cuvinte sau se prefigurează revenirea la unele discursuri care au incendiat Europa acum doar câteva decenii?

Din momentul plecării lui Ianukovici, oficiali ruşi nu au ezitat să îi catalogheze pe actualii conducători ai Ucrainei ca fiind fasciști. Niciodată, însă, nu a fost utilizat termenul de nazist. Prilejul unui asemena apelativ nu a scăpat cu ocazia evenimentelor tragice recente de la Odesa.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a apreciat că incendiul de la Odesa a fost un „raid de represalii”, apreciind că „extremiştii” au ars de vii oameni dezarmaţi, motiv pentru care au „sânge pe mâinile lor”. Cuvinte și mai dure au fost rostite din partea televiziunii ruse de stat şi de reprezentanţi ai clasei politice ruse. Aceștia au comparat eveniment tragic de la Odesa cu un masacru nazist şi l-au numit în mai multe rânduri „noul Hatîn”.

Istoria vorbește

Care este rezonanţa istorică a localităţii invocate de către politicienii de la Moscova? În 1943, ca represalii pentru asasinarea unui ofiţer, Hans Woellke, fost campion olimpic la Berlin (1936), germanii au luat hotărârea distrugerii în întregime a satului. Hatîn a fost distrus, iar populaţia a fost masacrată de către un batalion în care erau membrii și naţionalişti originari din Ucraina de vest. Odată adunaţi toţi sătenii în hambar, au fost încuiate ușile. De jur împrejurul clădirii au fost îngrămădite paie și lemne, acestea au fost stropite cu benzină și li s-a dat foc. În total, 149 de locuitori au fost arşi de vii.

„Ceea ce s-a întâmplat în Odesa aminteşte crimele naziştilor din al Doilea Război Mondial”, a declarat un parlamentar ucrainean de orientare pro-rusă. „Sunt noile Hatîn şi Auschwitz”, a apreciat el. Declaraţiile sale ar putea fi ignorate fiind evidente accentele naţionaliste ale acestuia. Însă el nu este singurul politician care gândește și vorbește în această manieră. Chiar în timpul evenimentelor de pe Maidan propaganda rusă avertiza asupra reîntoarcerii nazismului în Europa, via Kiev.

Ucrainenii iniţiază raiduri…

De fapt, primul care a făcut apel la o retorică dură în raport cu evenimentele din Ucraina a fost chiar președintele Rusiei. Prin expresia „raiduri de represalii”dorește crearea unei impresii false că populaţia rusofonă își solicită în mod pașnic drepturile pe care puterea ilegitimă de la Kiev le calcă brutal în picioare. Ulterior, expresia a fost preluată și de alţi politicieni ruşi, inclusiv de diplomaţii de carieră. Același calificativ apare și în solicitarea pe care statul rus o face la adresa OSCE pentru o intervenţie care să stopeze crimele ucrainenilor. Este evident că se încearcă prin utilizarea unor expresii de acest gen să fie justificate manevrele pe care Kremlin-ul le desfășoară în momentul de faţă.

Poate nu este întâmplător faptul că Rusia creionează tot mai insistent o atmosferă de beligeranţă care izvorăște din anii tulburi ai războiului mondial. Să nu uităm că se apropie ziua de 9 mai. Ocazie pentru puterea de la Moscova de a rememora contribuţia masivă pe care URSS a avut-o în obţinerea victoriei finale. Desigur, solemnitatea nu va lipsi, dar, cel mai probabil, va fi și o oportunitate în plus pentru Putin să demonstreze forţa armatei ruse. Deocamdată doar la o paradă militară. Însă, în contextul comemorării, pierderile de vieţi şi de resurse suferite de către fosta Uniune Sovietică rămân un subiect foarte sensibil pentru ruşi. Pentru Putin este un bun prilej să extragă elemente de comparaţie din episoadele celei de-a doua conflagraţii mondiale.

Astfel, în opinia preşedintelui rus, autorităţile prooccidentale de la Kiev sunt moştenitoarele Armatei ucrainene de insurecţie, care au luptat împotriva armatei sovietice şi a colaborat cu Germania nazistă în al Doilea Război Mondial. Adevărul este că deocamdată nu știm cu exactitate ce rol au în desfășurarea evenimentelor unităţile paramilitare ucrainene, dar nici cât de puternice sunt jocurile de culise ale Rusiei.

… iar rușii sunt în rezistenţă antifascistă

Cert este că oficiali ruşi de rang înalt urmează exemplul lui Putin, justificând asalturile prorușilor ca forme de apărare sau, mai bine zis, ca modalităţi de„rezistenţă antifascistă”, după cum nota Ministrul rus al Culturii Vladimir Medinski, citat de Liberation. Până la elucidarea completă a contextului care a facilitat tragedia de la Odesa, orice se poate afirma. Evident, nu este exclus ca Kremlinul să aibă și dreptate. Însă, adevărul este doar de partea celui care îl afirmă?

La fel de bine poate fi acuzată și Rusia de iniţierea unor practici naziste care sunt chiar mai evidente decât neelucidatul eveniment din Odesa. Și nu ne referim doar la situaţia actuală din estul Ucrainei, ci chiar la momente care par să fie mai pașnice. Cum bine observa jurnalistul Cristian Ghinea într-un articol semnat pentru Dilema Veche, ovaţiile cu care a fost privilegiat Putin după prestanţa din Dumă după anexarea Crimeii amintesc mai degrabă de atmosfera de la mitingurile de la Nurnberg, în care poporul german îi mulţumea lui Hitler pentru alipirea Austriei şi pentru noul Reich. Ciudat este că într-o ţară cu puternice nostalgii comuniste –cel puţin, la nivel de atitudine – se repetă scene și scenarii care par să derive din recuzita extremismului de dreapta și nu al celui de stânga.

Hitler, subiect de comparaţie

Și în tabăra opusă a existat graba de a-l invoca pe Hitler. John McCain, dar și Hillary Clinton, l-au comparat pepreședintele Rusiei cu fostul lider nazist, în legătură cu discursul prin care justifică intervenţia militară prin dreptul de a apăra interesele populaţiei rusofone.

O greșeală fatală ar fi rezumarea reacţiei occidentale doar la un joc de cuvinte. Dacă Putin nu ezită să facă apel la situaţii punctuale din timpul celui de al doilea război mondial, atunci poate că și democraţiile europene ar trebui să se întoarcă în același trecut. Însă nu la nivel retoric, ci printr-un exerciţiu de memorie. Ar constata astfel similitudini în starea de euforie care domnea în rândurile poporului german, dar și în atitudinea de indiferenţă faţă de un Hitler care devenea tot mai ameninţător. Discursurile în faza lor incipientă au fost ignorate de occidentali, dar nu și de germani.

Ne-am obișnuit să evaluăm Rusia în logica intereselor, sancţiunilor, expansionismului. Însă, dacă este chiar mai mult de atât? Dacă locatarii de la Kremlin chiar cred sincer în ceea ce spun? Dacă umbrele nazismului chiar plutesc într-o atmosferă care pare mult prea relaxată în Occident?