Noua eră Vladimir Putin: dictatură sau destin?

484

O lacrimă a brăzdat aseară obrazul și imaginea de granit a lui Vladimir Putin, proaspăt reales pentru a treia oară ca lider suprem al Rusiei. „Am câștigat o bătălie deschisă și cinstită," a declarat înlăcrimat Putin, înainte de prima mulţumire și promisiune din timpul noului său mandat: „Glorie Rusiei!"

Noua eră Vladimir Putin: dictatură sau destin?

Pentru activistul anti-corupţie, Alexei Navalny, „lupta deschisă și cinstită” la care a făcut referire Putin nu a fost nimic altceva decât „o falsificare la o scală grandioasă”, iar rezultatul alegerilor, urmarea „folosirii în masă a voturilor în carusel”. Presa internaţională a relatat masiv despre acest „vot-carusel” – operaţiunea prin care autobuze pline cu alegători au fost plimbate pe la mai multe secţii de votare unde aceştia au introdus buletine în urne.

„Ne-au furat voturile”, a declarat pentru Reuters un pacient din spitalul 19 din Moscova, unde s-au produs fraude mari la alegerile parlamentare din decembrie. „Probabil aşa a fost în toate spitalele. Cred că pregătesc o mare fraudă. Ţarul Putin a decis totul.” Cu toate acestea, supravegherea video a secţiilor de votare nu a putut evidenţia această formă de fraudă. Singurele probleme înregistrate de sistemul de siguranţă a voturilor au fost în Daghestan, unde camerele au surprins indivizi introducând în urnă mai multe buletine.

Activiştii ruşi au insistat însă că alegerile au fost fraudate chiar cu mult înainte, începând cu interzicerea candidaturii liderului opoziţiei liberale, Grigori Yavlisnki. Acestuia, spun activiștii, comisia electorală a refuzat să îi valideze cele 2 milioane de semnături necesare pentru intrarea în competiţia electorală.

Există însă și ruși care au votat de bună credinţă. „Am votat cu Putin pentru că a fost un preşedinte bun şi a avut grija de copiii noştri şi atât. Asta am simţit”, a declarat Maria Fedotova, în vârstă de 92 de ani. Și sunt și analiști care tind să îi dea dreptate femeii. Fostul spion KGB, devenit președinte, a marcat istoria ţării în secolul XXI, recâștigând demnitatea rușilor, cu preţul unui război în Cecenia și a unor derive autoritare, apreciază NewsIn.

Putin. Parcursul politic

La preluarea puterii, Putin și-a asumat Rusia ca o ţară zdruncinată din temelii de o puternică criză economică, răvășită de activităţile mafiei și afectată de bătrâneţea lui Boris Elţîn. Sub conducerea sa, rușii și-au recăpătat ambiţiile și au reluat competiţia cu Occidentul, cu un imbold dat de petrodolari.

Odată cu Putin, „structurile de forţă”, adică agenţii KGB și ofiţerii din armată au revenit în prim-planul rusesc, instaurând o cultură a ordinii, un stil dur care i-a încântat pe cetăţeni.

În 1999 Boris Elţîn l-a desemnat pe Putin să îi urmeze în funcţie, propulsându-l de la conducerea FSB-ului, serviciile de informaţii interne, la funcţia de premier, pregătindu-i calea pentru a deveni succesorul său.

Ce i-a câștigat popularitatea lui Putin a fost pătrunderea trupelor ruse în Cecenia, la 1 octombrie 1999, după o serie de atentate atribuite militanţilor ceceni. La scurt timp, mai exact pe 31 decembrie, Boris Elţîn şi-a anunţat demisia şi i-a încredinţat puterea lui Vladimir Putin. Peste alte trei luni, poporul îl alegea președinte după primul tur de scrutin.

Rusia. 12 ani de transformări

„Nu credeam niciodată că voi deveni șeful statului”, declara Putin în februarie, o afirmaţie cu mult sens din perspectiva ascensiunii sale fulger, urmată de numeroase măsuri autoritare. Prima mutare a lui Putin a fost să se debaraseze de câţiva „oligarhi” – oameni de afaceri extrem de bogaţi și de influenţi sub mandatul lui Elţîn. Este cazul preşedintelui grupului petrolier Iukos, Mihail Hodorkovski, intrat în rezistenţă, care este în închisoare din 2003.

Statul și-a asumat un rol dominator în economie și a tolerat opoziţia comunistă și populistă, fiindcă nu ataca sistemul. În plus, regimul a preluat controlul asupra televiziunilor, un episod recent arătând dimensiunea acestui control. În februarie, fostul lider sovietic, Mihail Gorbaciov a declarat că Putin a ordonat o schimbare de personal la un post de radio din Moscova, pe motiv că l-ar fi „împroşcat cu noroi de dimineaţa până seara”. Gorbaciov declara atunci că se teme că alte schimbări de management vor urma în presă. Secretarul de presă a lui Putin, Dmitry Peskov a insistat că premierul „nu are nicio problemă cu criticismul obiectiv, dar întradevăr se supără atunci când nu este constructiv, ci este părtinitor şi plin de prejudecăţi”. „Am observat cu regret că astfel de criticism a devenit dominant pentru Ekho Moskvy”, a mai completat Peskov.

Religia și politica naţională

Întreagă atmosfera părea providenţială pentru unii. „Eu cred că Putin este un om pe care Dumnezeu şi destinul l-au trimis Rusiei în timp ce traversa o perioadă dificilă”, declara în iulie Vladislav Surkov, fost ideolog al regimului rus.

În timpul primei ere Putin, creștinismul ortodox, islamismul, budhismul și iudaismul, considerate prin lege religii tradiţionale și parte a moștenirii istorice a Rusiei s-au bucurat de sprijin din partea statului. Putin a continuat vasta operaţiune de construcţie și restaurare a locașurilor de închinare, demarată de stat în 1990.

În plus, statul a permis școlilor să predea religia, iar părinţii au dreptul să aleagă ce anume să studieze copiii lor: principiile de bază ale unei religii tradiţionale recunoscute sau etică seculară.

Noul președinte, care participă cu regularitate la cele mai importante slujbe ale Bisericii Ortodoxe Ruse, a menţinut mereu o relaţie pozitivă cu patriarhii instituţiei, atât cu regretatul Alexi al II-lea și cu actualul patriarh Kirill al Moscovei. El hrănește constant această relaţie și prin poziţiile pro-biserică pe care le adoptă adesea în declaraţiile sale de presă. De exemplu, la începutul lunii trecute, Putin sugera că „vocea Bisericii” nu se aude destul de des la televizor şi a solicitat televiziunilor să aloce mai mult timp promovării valorilor religioase. Statul ar trebui şi va încerca „să asigure reflectarea adecvată în mediul informaţional a intereselor persoanelor care atribuie viziunea lor asupra lumii, valorilor Ortodoxiei şi altor credinţe tradiţionale”, conchidea prim-ministrul rus.

Cine este Putin?

Dincolo de afirmaţiile sale publice și de politica sa, contestată în februarie prin protestele a peste 15.000 de oameni ieșiţi în stradă la -22 grade Celsius, factorul uman al președintelui iese destul de rar „la rampă”. Imaginile difuzate de presă îl înfăţișează adesea în postura unui om puternic, cu pistolul în mână, cu bustul gol călare pe cal sau urmărind un tigru. Cine este așadar Vladimir Putin?

Fiul lui Spiridonovici Putin (militar în marina sovietică) și al Mariei Ivanova Selomova (muncitoare la o fabrică), Putin și-a trăit primii ani din viaţă într-un apartament comunal din Leningrad. Tatăl său era un ateu militant, iar mama sa o devotată credincioasă ortodoxă. Deși nu ţinea nicio icoană în casă, așa cum ar fi cerut tradiţia, mama lui Putin mergea regulat la biserică, în ciuda faptului că guvernul nu permitea acest lucru. Ea a avut grijă ca Putin să fie creștinat în secret, în copilărie, și îl ducea în fiecare săptămână la biserică. Tatăl lui Putin știa, dar nu s-a opus niciodată.

În timpul școlii nu s-a numărat printre Pionieri, din cauza comportamentului său indisciplinat. La 12 ani a început să practice arte marţiale (sambo și judo), iar astăzi deţine centura neagră la judo.

În studenţie a devenit membru al Partidului Comunist și și-a păstrat acest statut până la dizolvarea partidului, în 1991. După ce a finalizat studiile de Drept Internaţional, a fost recrutat de KGB în serviciul de contraspionaj.

În 1983 s-a căsătorit cu Liudmila Shkrebneva, pe atunci studentă la filologie și fostă însoţitoare de zbor. În 1985, an când i se năștea prima din cele două fiice, Putin a fost transferat la Dresda, pe atunci în Republica Democrată Germană. A fost rechemat în Rusia după prăbușirea regimului comunist din Germania de Est. În mai 1990, Putin a fost numit consilier al primarului Sankt Petersburg-ului în domeniul afacerilor internaţionale.

Potrivit afirmaţiilor făcute de el însuși, Putin a avut un moment de trezire spirituală după ce soţia sa a avut un accident de mașină foarte grav, în 1993. Trei ani mai târziu, experienţa lui religioasă s-a adâncit după ce un incendiu care i-a ars casa de vacanţă din temelii era cât pe ce să îi curme viaţa. Potrivit spuselor lui Putin, a fost extrem de surprins să găsească printre mormanele de material și cenuşă rămase în urma incendiului, cruciuliţa pe care i-o dăruise mama lui în semn de binecuvântare. Președintele rus a relatat această poveste și în timpul unei întrevederi cu președintele Bush, în 2001. La finalul acelei întâlniri președintele american spunea că „a prins puţin din sufletul lui Putin.”

Președintele păstrează însă o rezervă majoră în ceea ce privește exprimarea credinţei sale în Dumnezeu. Într-un interviu acordat revistei Time în 2001, el a declarat că „sunt unele lucruri în care cred și care, din poziţia mea, nu ar trebui împărtășite publicului larg, pentru consumul tuturor, fiindcă ar putea fi percepute ca promovare de sine sau ca un striptease politic.”

De altfel, Putin neagă că s-ar fi vulnerabilizat public în discursul său de după alegeri. Lacrimile „erau adevărate, dar din cauza vântului,” a spus președintele, o afirmaţie pe care nici membrii opoziţiei nu o pot contrazice, dacă se gândesc la vântul de schimbare anunţat pentru Rusia.

Ce îi așteaptă pe ruși?

Putin a promis că va crea 25 de milioane de locuri de muncă în următorii 20 de ani, intenţionând să aplaneze nemulţumirile economico-sociale care, combinate cu protestul apolitic al numeroșilor intelectuali nemulţumiţi de actuala conducere, ar putea declanșa un tsunami politic.

Potrivit Liliei Șevţova, o analistă rusă cultivată în Occident, „Putin foloseşte în prezent strategia biciul şi zăhărelul. Încearcă să folosească o politică dulce. Promite de toate tuturor şi încearcă să-şi asigure sprijinul tuturor. Promite o liberalizare a sistemului de partide, promite opoziţiei acces la televiziunea publică naţională. În acelaşi timp, continuă represiunea,” apreciază analista într-un interviu pentru Adevărul.

„Pe de altă parte, Kremlinul a adoptat un nou buget de stat pentru 2012-2014, din care o treime îl reprezintă bugetul militar. Deci vor cheltui mulţi bani pe mecanismul represiv şi în fiecare an cheltuielile pentru educaţie, sănătate şi bugetele locale vor scădea. Asta arată că autorităţile nu se pregătesc pentru o liberalizare, ci pentru mai multă represiune. Problema este că şi în armată sunt mulţi ofiţeri şi soldaţi nemulţumiţi, pe care regimul nu poate să se bazeze.”