Copiii sirieni refugiaţi: „Ne temem că ne-aţi uitat.”

182

„Vorbesc în numele copiilor sirieni, adresându-mă vouă, oameni din altă lume. V-aţi gândit vreodată la Siria? V-aţi gândit vreodată la copiii din Siria? Țara mea, Siria? ... Ne temem că ne-aţi uitat." Acesta este doar unul dintre mesajele emoţionante adresate lumii occidentale de către copiii sirieni refugiaţi.

Copiii din Siria refugiaţi în Zaatari, Iordania, s-au adresat recent unei lumi care se pare că a uitat de ei. Sentimentele faţă de starea ţării lor au fost împărtășite cu președintele World Vision, Richard Stearns. Acesta s-a întâlnit cu mai multe mii de copii din tabăra de refugiaţi, dintre care doi au pregătit un mesaj pentru el, menţionează The Christian Post.

Haya, în vârstă de 11 ani, care și-a pierdut tatăl în războiul civil sirian, și-a exprimat frustrarea și sentimentul de neajutorare în care conflictul a adus-o. În timp ce, totuși, a avut puterea să își exprime recunoștinţa că iordanienii au primit-o în ţara lor, Haya a recunoscut că ea nu se simte ca acasă în noua ţară, sentimentul fiind amplificat de absenţa tatălui ei.

„Vreau să mă întorc la Siria. L-am iubit pe tatăl meu mai mult decât pe mama mea și știi de ce? Pentru obișnuiam să îl văd doar o dată pe an… Acum, n-am să-l mai văd niciodată", a spus Haya.

Rahma, în vârstă de doar 9 ani, a vorbit convingător despre brutalităţile conflictului. „Nu știu cum să încep sau de unde să încep. Ar trebui să încep să vorbesc despre ţara mea sau să vorbesc despre copiii din ţara mea iubită, Siria? Ar trebui să încep cu copiii care au fost uciși? Sau ar trebui să vorbesc despre copii care au fost torturaţi în modurile cele mai groaznice? Ar trebui să vorbesc despre casa noastră care a ars sau să vorbesc despre camera mea, jucăriile mele sau caietele mele?" a spus Rahma.

Confruntat cu acest gen de mesaje, Stearns a concluzionat că mesajele celor două fetiţe, Rahma și Haya, nu fac decât să sublinieze gravitatea crizei siriene.

„Aproximativ jumătate dintre refugiaţi sunt copii. Aceasta este o criză pentru copii… Unii dintre acești copii nu au fost la școală de trei ani, dacă ne referim la cei care au fugit la începutul conflictului… O întreagă generaţie de copii sirieni este afectată de aceasta", relatează Christian Post.

Chiar și copii care frecventează școala în tabăra de refugiaţi nu au o viaţă mai ușoară. Adeseori sunt luaţi de mână și duși la psiholog în momentul în care încep să plângă în timpul orelor atunci când își amintesc de ceva de acasă. Mouttic, un profesor de engleză, recunoaște că într-o clasă sunt adunaţi și câte 80 de copii care adeseori au tendinţe violente. „Aruncă cu pietre, se bat. Din cauza războiului se întâmplă asta", este convins profesorul, citat de Think Outside The Box.

The New York Times estimează o amploare a crizei cifrată la aproximativ 2 milioane de refugiaţi sirieni. Dintre aceștia, Stearns crede că numai 500.000 trăiesc în Iordania, o ţară de 7 milioane de locuitori.

Aceasta ar fi ca și cum 25 de milioane de refugiaţi ar sosi în Statele Unite într-o perioadă de 12-18 luni, a spus Stearns, încercând să contextualizeze gravitatea situaţiei pentru a fi înţeleasă de către publicul american.

Cele mai multe dintre ţările vecine Siriei au primit sute de mii de refugiaţi. Situaţia cea mai dificilă este în Liban, o ţară cu 4 milioane de locuitori, care se confruntă însă, potrivit ONU, cu 805.000 de persoane refugiate, dintre care jumătate sunt copii. Dificultăţile cu care se confruntă refugiaţii din această ţară a determinat UNICEF să lanseze recent un apel de susţinere. „Ne-am exprimat îngrijorarea în legătură cu venirea iernii şi nevoia urgentă de acţiune pentru a pregăti această perioadă dificilă (…) Comunitatea internaţională nu are doar o obligaţie umanitară faţă de copii, ea trebuie să-şi asume, de asemenea, responsabilitatea şi să acţioneze asemenea Libanului", a declarat directorul UNICEF, citat de către Agerpres

Citește și:

Rănile invizibile ale copiilor sirieni (VIDEO)