Istoria Orientului Mijlociu, spusă de copiii din zonele de război

96

Copiii sirieni refugiaţi în tabăra iordaniană din Zaatari, ce găzduieşte 10% dintre toţi refugiaţii sirieni la această oră, nu-şi doresc nimic mai mult decât să se întoarcă acasă şi viaţa lor să revină la normal, împreună cu părinţii lor. Însă nu şi dacă aceasta înseamnă să locuiască împreună cu copiii alawiţi, o minoritate religioasă musulmană.

„Îi urăsc pe alawiţi şi pe şiiţi. Îi vom omorî cu cuţite, exact aşa cum ne omoară ei", strigă Ibtisam, un băieţel de doar 11 ani. Zeci de alţi copii izbucnesc în urale, ca mânaţi de o ură greu de înţeles.

Alawiţii constituie principala minoritate religioasă, care reprezintă 10% din populaţia Siriei. Ei sunt o combinaţie bizară între rădăcinile musulmane şi influenţele creştine, ceea ce face ca, deşi se declară musulmani, să nu fie recunoscuţi ca atare de conservatorii sunniţi. După câştigarea independenţei faţă de Impreiul Colonial Francez, mulţi alawiţi au câştigat putere şi prestigiu ca militari de carieră. În rest, alawiţii sunt în general un grup de agricultori sau crescători de animale, organizaţi în mici familii nomade.

De ce îi detestă copiii sunniţi aşa de mult? Alawiţii reprezintă minoritatea din rândul căreia s-a ridicat preşedintele Bashar al Assad. De la începutul conflictului civil, alawiţii l-au susţinut pe preşedintele al Assad, chiar şi atunci când nimeni altcineva nu a mai fost de partea sa. În plus, militarii alawiţi au fost ucigaşii cei mai nemiloşi ai suniţilor sirieni, poate pentru a se asigura de susţinerea preşedintelui.

Atacurile sunt cu atât mai sângeroase cu cât alawiţii se tem că, dacă vor lăsa armele din mână, vor avea parte de o răzbunare înecată în sânge.

Democraţia nu (mai) este o miză

Deşi liderii din Occident pun accentul pe dorinţa de democraţie a rebelilor, din interior lupta are alte valenţe. Iar copiii sunniţi spun o poveste ce abundă în încercări de răzbunare. Întrebaţi despre propria luptă, copii de 10 sau 11 ani jură să nu se joace niciodată cu cei şiiţi, ba chiar să îi omoare de câte ori au ocazia. Imaginea zugrăvită este una tulburătoare pentru viitorul politic al Siriei, întrucât conflictul nu are încă nicio soluţie.

O ură veche de sute de ani

Conflictul nu este unul recent, iar ura arde mocnit de câteva sute de ani. Rădăcinile acestui conflict ajung până în Imperiul Otoman de secol XIX, când cele două grupuri – sunniţii şi alawiţii – trăiau separate. Marginalizarea alawiţilor era atât de pronunţată încât, până după cel de-al doilea Război Mondial, alawiţii nici nu aveau voie să fie martori în procesele civile sau penale.

Organizaţia Salvaţi Copiii a trimis reprezentanţi în tabăra de refugiaţi pentru a mai potoli mânia. Asistenţii sociali şi psihologii au încercat să îi facă pe copii să se raporteze la ceilalţi prin prisma indivizilor, nu a grupurilor din care fac parte. Din păcate, această schimbare de mentalitate nu se schimbă peste noapte.

În plus, refuzul copiilor de a se juca în aceleaşi parcuri cu copiii alawiţi arată măsura provocării pe care o au de înfruntat cei de la Salvaţi Copiii. Mânia şi ura pe care o manifestă copiii dau pe faţă posibilele masacre ce vor avea loc în următoarea generaţie de sirieni.