Milioane de dolari pentru opoziţia siriană

6

O coaliţie formată din 70 de state, inclusiv Statele Unite, a ajuns duminică la decizia de a trimite milioane de dolari şi echipament de comunicaţii pentru grupurile siriene de opoziţie, semnalând că diplomaţia şi sancţiunile nu sunt destule pentru a pune capăt opresiunii regimului Assad.

„Dacă Assad continuă ca până acum şi nu pune capăt violenţelor şi nu îşi retrage forţele din zonele afectate, atunci probabil că nu va fi niodată de acord", a declarat secretarul de stat american, Hillary Clinton, cu privire la acceptarea preşedintelui sirian a planului de pace propus săptămâna trecută de Kofi Annan, relatează AP.

Clinton a mai precizat că guvernul american dotează opoziţia cu echipament de comunicaţii pentru a ajuta activiştii anti-Assad din Siria să se organizeze, să rămână în contact cu comunitatea internaţională şi să evite atacurile din partea regimului.

Participanţii la conferinţa de duminică de la Istanbul au confirmat că Arabia Saudită şi alte ţări din Golf au luat decizia de a crea un fond prin care să plătească sub o formă de salariu lunar rebelii sirienii şi soldaţii care dezertează şi se alătură opoziţiei, relatează AP.

Hillary Clinton a mai anunţat că Statele Unite vor mai acorda Siriei un ajutor umanitar în valoare de 12,2 milioane de dolari, ridicând suma totală atribuită acestui scop încă de la primele revolte, la 25 de milioane de dolari.