Misiunea observatorilor ONU în Siria, suspendată

22

După două atacuri la adresa observatorilor ONU în Siria, care încercau să ajungă în zonele unde activiştii şi opoziţia raportaseră violenţe de nedescris, şeful misiunii, generalul Robert Mood, a anunţat sâmbătă suspendarea misiunii din cauza „intensificării violenţelor".

Trei sute de observatori ONU neînarmaţi au fost trimişi în Siria pentru a monitoriza implementarea planului de pace şi încetarea focului, dar generalul Mood a declarat că intensificarea violenţelor le limitează capacitatea de a observa, conform AFP.

„Din cauza intensificării violenţei armate în ultimele zece zile (…) şi din cauza riscurilor la care se supune, misiunea observatorilor ONU (UNSMIS) îşi suspendă activităţile. Observatorii vor înceta misiunile de patrulare până la noi ordine", a anunţat generalul Mood, într-un comunicat.

Activităţile vor fi reluate atunci când situaţia o va permite, a mai spus el.

Conform unui site de ştiri israelian, o delegaţie din partea Armatei Siriene Libere s-a întâlnit cu ambasadorul SUA în Siria şi expertul din partea Departamentului de Stat, Fred Hof, pentru a discuta despre obiectivele pe care rebelii vor să le atace pentru a slăbi guvernul sirian şi despre ce arme ar avea nevoie din partea SUA.

Reacţionând la decizia generalului Mood, un oficial de la Casa Albă a declarat că SUA discută situaţia cu partenerii săi internaţionali, privind „următorul pas spre o tranziţie politică în Siria".