Vicepreşedintele sirian vrea un guvern de uniune naţională

26

Vicepreşedintele sirian vrea să facă o înţelegere istorică pentru a pune capăt războiului civil, şi anume formarea unui guvern de uniune naţională, confom presei libaneze.

„Soluţia trebuie să fie siriană, dar printr-o înţelegere istorică, care ar include principalele ţări din regiune şi membrii Consiliului de Securtate ONU," citează cotidianul al-Akhbar, pe vicepreşedintele Farouq al-Sharaa.

Vicepreşedintele, care a ocupat şi funcţia de ministru de externe, a declarat că nici rebelii şi nici guvernul nu au capacitatea militară de a sfârşi acest război. „Această înţelegere trebuie să includă încetarea oricăror forme de violenţă şi crearea unui guvern de uniune naţională împreună cu puterile mai mari," ar mai fi declarat al-Shaara.

Vicepreşedintele, un musulman sunnit într-un guvern dominat de minoritatea alawită, ar fi dezertat şi s-ar fi ascuns în Iordan, în august, dar a apărut mai târziu în Damasc. Rebelii sirieni au spus că sunt deschişi la ideea unui guvern interimar condus de vicepreşedinte, o idee propusă în octombrie de către ministrul de externe al Turciei, scrie CNN.