America pe buza prăpastiei – datorii de 14 trilioane dolari

145

Situaţia datoriei americane este „pe buza prăpastiei", a declarat Richard Fisher, președintele Federal Reserve Bank din Dallas, conform Reuters. America mai are doar câteva zile și va atinge plafonul maxim până la care se poate împrumuta.

„Dacă mergem mai departe pe calea deschisă de autorităţile fiscale, vom intra în insolvenţă. Întrebarea e doar când", a spus Fisher într-un discurs susţinut marţi 22 martie, la Universitatea din Frankfurt.

Fisher este văzut de economiști drept unul dintre cei mai îndrăzneţi oficiali din cadrul Federal Reserve Bank. El cere ca SUA să ia măsurile necesare de reducere a datoriilor, chiar dacă acestea vor fi dureroase, și să înceteze oferirea de stimuli financiari. „FED a făcut suficient, poate chiar prea mult, și nu ar trebui să continue." În plus, Fisher a avertizat că deja se văd semne ale unui comerţ speculativ care va alimenta criza financiară. „Suntem martorii unei activităţi speculative care poate duce la exacerbarea preţurilor la materii prime cheie, cum ar fi petrolul."

Datoria publică a Americii este de peste 14.200 miliarde de dolari, după ce a trecut pragul celor 14 trilioane, în ianuarie anul acesta. Conform CNN, plafonul maxim al împrumuturilor legale ale Guvernului american este de 14.294 miliarde de dolari. Ministrul de Finanţe american Tim Geithner a cerut deja creșterea plafonului. „Chiar și un blocaj pe termen scurt sau limitat va avea consecinţe economice catastrofice, care s-ar putea întinde pe decenii", a avertizat Geithner într-o scrisoare adresată Congresului.

Atingerea plafonului este estimată a avea loc undeva între 31 martie și 16 mai. Dacă împrumuturile americane ating plafonul, iar legislaţia nu e modificată, atunci Trezoreria va fi pusă în imposibilitatea de a mai împrumuta. Va urma impunerea unor politici draconice, ţara nefiind capabilă să plătească deţinătorii de bonduri și nici să finanţeze complet alte programe sau beneficii. Experţi citaţi de CNN afirmă că efectul ar putea fi unul în cascadă, care va îngenunchea nu doar economia americană, ci și alte economii și pieţe mondiale. În cel mai fericit caz, urmările ar fi scăderea valorii bondurilor americane, scăderea dolarului și a investiţiilor.

„Deși America nu ar trebui să se blocheze în datoria sa, nu putem nici să ne împrumutăm la nesfârșit, să ne îngropăm mai adânc în această gaură și să ipotecăm viitorul copiilor și nepoţilor noștri", a spus și președintele Camerei Reprezentanţilor, John Boehner.