Economia globală se îndreaptă spre prăpastie. Cine poate să pună frână?

15

Veștile proaste legate de falimentul companiilor mari, de tot mai frecventele retrogradări ale băncilor mari și chiar ale statelor nu mai surprind și nu mai impresionează pe nimeni sau, poate, pe foarte puţini. Însă atunci când sărăcia se întinde ca o plagă pe toate continenentele, chiar și oamenii de rând – care nu au auzit de FMI sau Banca Mondială au de suferit.

Economia globală se află pe marginea prăpastiei și nu se știe nici când va putea fi oprită această cădere liberă, nici dacă este cineva care să poată s-o oprească. Dacă până de curând, marile forţe ale lumii făceau planuri de salvare ale celor mai neajutorate state, acum ele însele au ajuns să fie slăbite de o economie tot mai fragilă.

Acestea sunt comentariile pe care editorialiștii de la Associated Press le analizează într-o serie de articole, care pleacă de la declaraţii făcute de peste 20 de analiști economici, intelectuali și academicieni non-partizani și partizani declaraţi liberali și conservatori. Într-un glas, aceștia au declarat că nu mai avem unde să ne ascundem: umbra care s-a așezat peste economia globală arată care este, de fapt, dimensiunea prăpastiei fiscale.

Veștile care vin din Europa nu sunt bune. Rata șomajului în cele 17 ţări care au adoptat moneda euro este cea mai ridicată de la adoptarea euro, în 1999. Pe de o parte, șase din cele 17 ţări au deja economii care necesită injectări de capital pentru a putea merge mai departe. Pe de altă parte, chiar și ţările care au ţinut până acum Europa la suprafaţă (Franţa și Germania) nu mai au resursele să o facă. Gigantul Carrefour a cunoscut profituri mai mici în principalele pieţe, iar închiderea fabricii Peugeot-Citroen din Franţa și restructurarea a 8.000 de posturi a fost percepută ca un semnal de alarmă care se aude tare și clar. Din nefericire pentru Europa, politicile europene care promovează creșterea economică sunt doar niște încercări slabe și singurul partener care ar mai putea da o mână de ajutor, SUA, este adâncită în sărăcie.

Chiar dacă SUA a ieșit din perioada de recesiune cauzată de falimentul Lehman Brothers, în prezent sărăcia a ajuns la pragul din anii 1960, când SUA s-au confruntat cu o altă perioadă de recesiune profundă. Nu doar că un număr din ce în ce mai mare de americani nu au loc de muncă, dar pragul de sărăcie a ajuns la 15,7%, peste jumătate dintre americanii săraci fiind "extrem de săraci". Însă gravitatea situaţiei este accentuată și de faptul că, cei care au un loc de muncă sau reușesc să se angajeze totuși, au salarii cu 10-15% mai mici decât înainte de debutul crizei. SUA privește spre est, la China și India, parteneri comerciali redutabili. Însă și cele două state se confruntă cu probleme ireconciliabile.

Deși diferenţa dintre economiile occidentale și cele orientale este din ce în ce mai pregnantă, ritmul de creștere al economiei chineze a scăzut. Scăderea nu se compară cu scăderea economiilor europene și americane, însă este suficientă pentru ca guvernul chinez să ia măsuri pentru a proteja ţara de efectele unei deteriorări accelerate. După ce China a anunţat săptămâna trecută că economia a crescut în cel mai scăzut ritm din ultimii trei ani și că decelerarea economică este cea mai lungă din ultimii 20 de ani, este de înţeles de ce au scăzut exporturile în Europa (căreia îi furnizează 17% din produsele chineze).

Mai mult decât impactul asupra pieţei europene, decelerarea din China îl afectează pe partenerul ei principal, Brazilia, care a avut în 2011 o creștere economică de doar 1,8%. Pe de o parte, Brazilia importă din China o cantitate mai mică din produsele care erau foarte căutate (soia și fier). Pe de altă parte, Brazilia se confruntă cu o criză a datoriilor consumatorilor, care s-au bazat în ultimii ani pe creditele de consum, pe care momentan nu le pot restitui.

În aceste condiţii, marile economii nu pot face decât să recunoască, uitându-se una la cealaltă, că se află în faţa unei crize care nu recunoaște existenţa niciunei graniţe și care bate la toate ușile. Scepticismul analiștilor este depășit doar de speranţa ca ieșirea din criză se va face fie printr-o soluţie invizibilă deocamdată, fie printr-un miracol.