De ce NU va schimba demisia lui Steve Jobs viitorul Apple

21

Demisia lui Steve Jobs a stârnit reacţii puternice atât din partea mass-mediei, cât şi din partea consumatorilor şi a jucătorilor din industrie. Acţiunile Apple s-au depreciat cu peste 5% în doar câteva ore de la anunţ. Analiştii sunt însă încrezători că schimbarea nu va afecta activitatea companiei.

La 56 de ani, Steve Jobs, care a suferit un transplant de ficat ca urmare a diagnosticării sale cu cancer la pancreas, şi-a depus demisia din postul de CEO al companiei. Deşi funcţia sa va fi ocupată de Timp Cook, legenda din Sillicon Valley va continua să rămână în consiliul de administraţie Apple, informează BBC.

„Am spus întotdeauna că dacă va veni o zi în care nu voi mai putea să mă achit de responsabilităţi şi nu măvoi mai ridica la înălţimea aşteptărilor, ca director executiv Apple, voi fi primul care să vă anunţe," declara Jobs în cererea de încetare a activităţii. „Din păcate acea zi a sosit. Demisionez, prin prezenta, din funcţia de director executiv Apple," continuă documentul.

Pentru unii vestea demisiei a fost un adevărat prilej de jale. „E sfârşitul unei ere," „Mă rog să nu fie din cauza bolii lui", „A fost unul dintre cei mai inovatori şi incredibili oameni care au trăit vreodată. Nu sunt singurul care plânge din cauza acestei veşti." Aşa se exprimau diverşi utilizatori ai reţelelor sociale online. Alţi comentatori au adăugat ştirii o notă apocaliptică. Potrivit CNN, un utilizator Twitter scria pe pagina lui: „Cutremur, uragan, Orientul Mijlociu în prag de război, acum Steve Jobs demisionează? Apocalipsa este foarte, foarte aproape, oameni buni."

Voci avizate susţin însă că demisia lui Jobs ar putea avea efecte benefice asupra pieţei. „Poate aşa se va mai nivela puţin piaţa," notează Bryan Ma, analist la IDC Asia-Pacific, atrăgând atenţia asupra avantajelor pe care concurenţii Apple le-ar putea resimţi.

Şi deja le resimt. De la anunţarea demisiei lui Jobs, acţiunile grupului sud-coreean Samsung Electronics, care comercializează smartphone-ul Galaxy S şi tableta informatică Galaxy Tab, concurente directe ale iPhone şi iPad produse de Apple, au crescut cu 3%, în timp ce acţiunile LG Electronics s-au apreciat cu 4%. În creştere au fost şi acţiunile Sony (cu2,6%), în timp ce acţiunile HTC au crescut cu 2,7% la bursa de la Taipei.

În ciuda reacţiei de moment a pieţei, analişti precum Colin Gills de la agenţia BGC Financial susţin că mutarea nu a fost una neaşteptată şi că aceasta va avea un impact minim asupra activităţii de conducere a companiei. „Steve va continua să îşi aducă aceeaşi contribuţie pe care o aducea ca director executiv," este de părere Gills.

Apple rămâne pe mâini bune, consideră analistul.„Tim a fost de facto director executiv în ultima perioadă, iar compania s-a bucurat de un succes enorm. Viziunea rămâne intactă," a declarat Gills, referindu-se la faptul că, începând cu luna ianuarie a acestui an, Jobs s-a aflat în concediu medical, din motive care nu au fost făcute publice.

Şi Michael Gartenberg de la agenţia Gartner e convins că „până la urmă, consumatorii nu cumpără produse Apple fiindcă sunt de la Steve Jobs, ci pentru că le satisfac nevoile şi sunt produse bune."

(Foto: anandtech.com)