Este acel timp al anului. La Davos, în munţii elveţieni, a început ediţia anuală a Forumului Economic Mondial (FEM), unde liderii mondiali și capetele luminate din lumea afacerilor și finanţelor se întâlnesc pentru a dezbate cele mai arzătoare probleme economice și sociale ale momentului. La fel ca în fiecare an, înaintea evenimentului au fost lansate rapoartele Credit Suisse, Oxfam și FEM, care realizează un portret al prezentului în acești termeni.

Davos este o staţiune de ski care a devenit faimoasă pentru găzduirea evenimentului de patru zile, care de cele mai multe ori a servit mai degrabă drept festival de networking pentru cei prezenţi decât să ofere soluţii la problemele presante ale zilei. Printre critici chiar se folosește sintagma „omul de Davos” pentru a descrie elita de experţi care circulă în toată lumea și își petrec majoritatea timpului în cluburi ale profesioniștilor, fiind deconectaţi de ţările lor de baștină, scrie The Guardian.

Anul acesta vor participa 2.500 de persoane, lideri de business, oameni politici precum Donald Trump și Angela Merkel, diplomaţi și chiar celebrităţi care aparent nu ar avea motive să fie acolo, cum ar fi anul acesta actriţa Cate Blanchet. Doar 17% dintre delegaţi sunt femei, iar cei mai puţini delegaţi provin din America Latină și Africa… Este just să fim deci sceptici faţă de capacitatea de rezolvare a unei adunări atât de inegale în privinţa unor probleme precum inechitatea. Există însă și alte motive de îndoială. Edward Luce scrie în cartea sa The Retreat of Western Liberalism că „Davos se specializează în a proiecta un viitor dintr-un trecut recent care l-a luat prin surprindere”. În ziua de azi în mod special, extrapolarea prezentului s-a dovedit a fi ineficientă. Și, dacă ar fi să extrapolăm din ultimele 46 de ediţii anuale ale întâlnirii de la Davos, atunci ar fi de așteptat ca experţii să nu livreze soluţiile acelea inedite, pentru care și-ar dori să fie cunoscuţi – crede Luce. Dar care sunt problemele care se cer rezolvate în 2018?

Raport la 10 ani după criză

În ultimul an, averea globală totală a crescut cu 6,4%, ajungând la 280 de mii de miliarde de dolari, cu 27% mai mult decât acum 10 ani. Ceea ce înseamnă că am avut parte de cel mai rapid ritm de creștere din 2012 și de cele mai bune rezultate de la criza financiară din 2007, conform raportului Credit Suisse. 11 indicatori macroeconomici – creșterea economică, rata șomajului, inflaţia etc. – arată că 2017 a fost și cel mai bun an pentru economia americană din ultimul deceniu, rezultat așteptat de toată lumea, după ce SUA devenise codașă la recuperarea creșterii economice. Acum este din nou lider, după ce a reușit să genereze mai mult de jumătate din cele 16,2 mii de miliarde de dolari, câte s-au adăugat la averea globală totală în ultimele 12 luni.

În ultimul an au devenit evidente creșterile semnificative de avere în toată lumea, generate de o piaţă de acţiuni robustă, dar și de o creștere semnificativă în averea nonfinanciară. „S-ar putea să fie un semnal că ne întoarcem la tiparele de creștere de dinainte de criză”, atenţionează raportul Credit Suisse. Europa, în top cu Germania, Franţa, Italia și Spania, s-a bucurat de o creștere de 6,4% a averii totale. Elveţia este în continuare ţara cu cea mai mare avere medie per adult, care a ajuns la 537.700 dolari în 2017, o creștere de 130% în ultimii 17 ani. Însă noii creatori de avere devin tot mai vizibili și ei. China, după ce a pierdut 20% din avere în timpul crizei, a ajuns să depășească nivelul de creștere de care se bucura înainte de criză. Anul trecut a creat 1,7 mii de miliarde de dolari din averea totală globală, a doua cea mai importantă sumă după SUA.

Cercetătorii de la Credit Suisse se așteaptă ca averea globală să continue să crească într-un ritm similar până la finalul deceniului și să ajungă la 341 mii de miliarde de dolari în 2022. Economiile emergente sunt așteptate să genereze avere într-un ritm mai alert decât ţările dezvoltate și să deţină 22% din averea totală globală în 2022. Cea mai mare contribuţie este așteptată să vină din China și este estimată la 10 mii de miliarde de dolari.

Cu toate acestea, pieţele de valori sunt încă majoritar sub nivelul de dinainte de criză, conform raportului anual realizat de Allianz. În Europa, singurele ţări care și-au revenit sunt Danemarca, Suedia și Marea Britanie, care nu sunt membre ale zonei euro. Iar în ce privește creșterea bunurilor financiare, raportul evidenţiază o tendinţă îngrijorătoare în Europa de Est, unde Ungaria și Polonia au naţionalizat pilonul privat de pensii, „fonduri folosite pentru a reduce deficitul din schema pensiilor de stat și pentru a plăti datoria externă”. Astfel, „cetăţenii au plătit echivalentul a 9,7 miliarde de dolari din 1998, bani care acum lipsesc din hârtii”, notează raportul. Vorbim nu doar de o pierdere financiară, ci și de o pierdere a încrederii oamenilor în pensiile private, în ţări în care oamenii oricum preferă să ţină banii la saltea în loc să investească. În același timp, împrumuturile la bancă au început să se aprecieze după câţiva ani de scădere și stagnare, creșterea creditului ajungând la o medie de 4,1% în 2016, dar păstrându-se sub nivelul creșterii bunurilor financiare și al PIB-ului nominal pentru aceeași perioadă (însă cifrele diferă mult de la o ţară la alta).

După scăderea obligaţiilor financiare, gospodăriile din ţările membre din estul UE înregistrau bunuri pe cap de locuitor în medie de 7.920 de euro la finalul lui 2016, lideri fiind slovenii, cu 13.640 de euro (mai mult decât codașa din vestul Europei, Grecia), iar la coada clasamentului erau românii, cu o medie de 4.430 de euro. Raportul notează o realitate îngrijorătoare, și anume că deși averea netă medie a crescut de patru ori în regiune în ultimii 17 ani, niciuna dintre ţările din estul UE nu a reușit să se alăture familiei de ţări din vestul UE în rangurile HWC (high wealth countries), pentru care ar fi trebuit să treacă pragul de 45.000 euro pentru averea netă medie pe cap de locuitor în 2016. În prezent, 68% din populaţia acestei regiuni are mai puţin de 7.700 euro pe cap de locuitor.

Inechitatea, moștenire neasumată

Dacă averea globală totală a crescut la 280 de mii de miliarde de dolari, un semn bun pentru economie, distribuţia ei este un semn de rău augur. Pentru a o analiza, cercetătorii de la Credit Suisse au stabilit patru niveluri de avere: sub 10.000 de dolari; 10-100.000 de dolari; 100.000-1.000.000 de dolari; peste 1 milion de dolari. De când cercetătorii au început să lucreze cu această împărţire, acum șapte ani, compoziţia piramidei – în care nivelul cel mai mic reprezintă baza largă, iar nivelul cel mai mare, vârful îngust – a rămas relativ stabilă. Singurul segment care a văzut o acumulare de avere semnificativă pentru dimensiunea sa este topul, reprezentat de milionari în dolari.

Piramida averii globale totale 2017

Aproximativ 70% dintre adulţi trăiesc la baza piramidei. Împreună deţin 7,6 mii de miliarde de dolari, adică un infim procent de 2,7% din averea globală totală. Creșterea cu 6,4% a averii globale totale anul trecut nu a folosit decât la reducere cu 3% a segmentului de la baza piramidei, în timp ce majoritatea venitului s-a dus către primele două segmente, care împreună alcătuiesc 11% din populaţie, dar deţin 86% din averea globală totală. Anul 2017 a urat bun venit unui număr de 2,3 milioane de noi milionari, cei mai mulţi dintre ei venind din SUA. Conform Oxfam, care își bazează calculele pe rapoartele Credit Suisse și Forbes, anul trecut s-a înregistrat și cea mai mare creștere a numărului de miliardari, câte unul la două zile. Averea lor a crescut cu 762 de miliarde doar în ultimul an, o sumă care ar fi fost suficientă să elimine sărăcia extremă de șapte ori. Trăim într-o economie care remunereză averea, nu munca, avertizează Oxfam.

În ce privește distribuţia pe naţionalităţi, raportul Credit Suisse ne informează că 66% dintre cei de la baza piramidei provin din regiunea Asia- Pacific, în timp ce America de Nord are doar 2%, iar Europa 7%. China domină segmentul cu averi între 10.000-100.000 dolari, ocupând 35% din cei 1,1 miliarde de adulţi reprezentaţi ai clasei de mijloc, o creștere de la 12,6% în anul 2000. Segmentele milionarilor și miliardarilor diferă semnificativ de celelalte, cu reprezentanţi majoritari din America de Nord și Europa, dar și regiunea Asia-Pacific (excluzând China și India).

Diferenţele observate nu sunt doar de naţionalitate, ci și de vârstă, atunci când vorbim de inechitatea veniturilor. Generaţia milenialilor a fost cea mai puternic lovită de criza financiară din 2007. Tinerii din ziua de azi se înfruntă nu doar cu inechitatea generalizată, dar și cu o criză a șomajului, preţuri tot mai mari la imobiliare, acces tot mai restrâns la pensii, iar în unele ţări condiţii drastice pentru ipotecă și datorii studenţești semnificative, arată raportul Credit Suisse. În SUA, de exemplu, 90% dintre persoanele născute în 1940 au ajuns să câștige mai mult decât părinţii lor, însă pentru tinerii născuţi în 1980-1990, procentul a scăzut la 50%. Și deși sunt mai educaţi decât părinţii lor, tineri americani nu au acces la oportunităţi pe piaţa muncii mai bune decât ale părinţilor lor. Tinerii din China și alte economii în dezvoltare au dus-o relativ mai bine decât cei din Vest, arată raportul.

Perspective

Trebuie îndeplinite câteva condiţii ca performanţele economice puternice observate la nivel global în ultimii ani să continue, avertizează profesorul de economie de la Universitatea Stanford, Michael Boskin. Foarte mult depinde de politicile monetare, fiscale și comerciale care vor fi adoptate în 2018 și mai departe. Să nu uităm că în SUA, Franţa și Marea Britanie avem de-a face cu conducători de stat relativ noi, că politicienii germani încă nu au format o coaliţie de guvernare de la alegerile din septembrie 2017, și că șeful Rezervei Federale Americane urmează să fie schimbat. Asta ca să nu mai menţionăm volatilitatea politică, socială și economică din multe ţări în curs de dezvoltare, din Europa până în America Latină și Orientul Mijlociu.

Cu toate astea, ar trebui să sperăm la ce e mai bine”, spune Boskin. Ar trebui să sperăm că guvernele de pretutindeni vor începe să se adreseze crizei de pensii și costurilor tot mai ridicate din sistemul public de sănătate. Trebuie să sperăm că ţările europene vor continua să își reduce datoria externă și că băncile europene vor fi cumva reformate. Trebuie să sperăm că Germania va forma o coaliţie de guvernare care să readucă stabilitatea politică în cea mai puternică economie europeană, și de asemenea trebuie să sperăm că negocierile privind Brexitul vor reuși să prezerve relaţii comerciale puternice. În opinia economistului, cel mai mare risc pentru Europa este că progresul asupra reformelor structurale va fi sporadic, cel mult, și că o creștere lentă nu va reuși să creeze o creștere de venituri și de locuri de muncă în măsură să dezamorseze bomba cu ceas care este șomajul în rândul tinerilor din multe ţări europene. Un alt risc este ca tentativele de reformare să nu provoace instabilitate politică care să dăuneze investiţiilor pe termen lung.

Privind însă și dincolo de Europa, mai trebuie să sperăm că negocierile dintre SUA, Canada și Mexic în ce privește acordul comercial NAFTA vor ajunge într-un punct care să faciliteze în continuare comerţul continental. Pentru comerţ în general, cel mai mare risc este ca administraţia Trump să înceapă să pună în aplicare politica „America, prima”, avertizează Boskin. Și nu în ultimu rând trebuie să sperăm că atentatele teroriste și conflictele armate vor scădea, că democraţia își va recăpăta suflarea și că civilitatea și discursul onest vor reveni în domeniul public.

Ce facem însă cu problema inechităţii? Ce putem spera pentru asta? În mode realist, nu putem vorbi despre redresarea democraţiei fără rezolvarea inechităţii. „Dacă oamenii nu pot să aspire la succes în interiorul sistemului, atunci vor aspira… în afara sistemului, în feluri și modalităţi care vor rupe sistemul”, au avertizat experţii strânși în cadrul unui forum pentru antreprenoriat social la Oxford. Dacă nu se rezolvă problema, iar trendul continuă, până în 2030 topul celor mai bogaţi 1% dintre americani vor deţine spre 40% din averea statului, în timp ce cei mai săraci 50% vor deţine 6%. „Aceasta nu mai este economie capitalistă. Este un sistem fuedal”, a mai spus unul dintre experţi. Încă din 2014, economistul Robert Solow, laureat al Premiului Nobel avertiza unde poate duce concentrarea averilor la top: „Dacă acest tip de distribuţie continuă, atunci vom deveni o ţară condusă de oligarhi”.

Raportul Forumului Economic Mondial, lansat cu scopul de a ghida discuţiile de la Davos, face niște recomandări extrem de curajoase, și de aceea aparent neverosimile – renunţarea la obsesia globală a creșterii economice pe termen scurt. FEM cere adoptarea unei noi metodologii în 11 indicatori pentru calcularea reușitelor economice naţionale, care să treacă dincolo de PIB, un indicator care alimentează creșterea veniturilor, dar și distribuţia lor inegală. Chiar și în ţările cu cele mai puternice creșteri economice, în termenii PIB-ului, precum SUA, nu mai există incluziune, adică o distribuţie echitabilă a averii și oportunităţilor derivate din ea. Iar generaţiile tinere rămân neprotejate atât în ţările bogate, cât și în cele mai sărace, arată raportul.

Care sunt șansele ca această ediţie de la Davos să producă rezultate concrete? „Este greu să dai astăzi peste un lider politic sau afacerist care să spună că nu este îngrijorat în privinţa inechităţii. Dar este și mai greu să dai peste cineva care să facă ceva în privinţa asta”, spune Winnie Byanyima, director executiv al Oxfam International. Dacă mai punem la socoteală și faptul că anul acesta va participa în premieră președintele Donald Trump, un lider politic anti-globalist, populist, unul dintre cei mai bogaţi afaceriști din America, care tocmai a realizat o reformă fiscală ce ar putea ghida și mai puternic distribuţia averilor către top, după cum apreciază unii experţi, atunci ne-am putea aștepta la discursuri disruptive și imposibilitatea de a ajunge la vreun consens… poate anul viitor!