Eurostat: Românii sunt plătiţi puţin, dar câştigă mai bine decât în 2010

52

Suma, care include salarii, compensaţii financiare şi cheltuieli nesalariale ale angajatorului, precum contribuţiile la asigurări sociale, a crescut la nivelul UE de la 21,6 euro în 2008 la 23,1 euro, anul trecut. În zona euro, indicatorul a urcat de la 25,8 euro în 2008 la 27,6 euro pe oră, în 2011.

Cele mai ridicate valori au fost estimate în ţările nord-vestice: Belgia (39,3 euro), Suedia (39,1 euro), Danemarca (38,6 euro), Franţa (34,2 euro), Luxemburg (33,7 euro), Olanda (31,1 euro) şi Germania (30,1 euro). La polul opus, cea mai ieftină forţă de muncă se regăseşte în Letonia (5,9 euro), Lituania (5,5 euro), România (4,2 euro) şi Bulgaria (3,5 euro).

Studiul acoperă firmele cu mai mult de 10 angajaţi, iar pentru România, estimările sunt din anul 2010.

În ceea ce priveşte costurile din anul 2011, datele comunicate de Institutul National de Statistică arată că preţul orar al forţei de muncă a înregistrat în trimestrul III din 2011 o rată de creştere de 3,55% faţă de trimestrul precedent şi de 10% faţă de acelaşi trimestru al anului 2010. România se află pe locul al doilea la nivelul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, în ceea ce priveşte procentul creşterilor. Cele mai mari creşteri se observă în Bulgaria (9,8%), România (7,9%) şi Slovacia (7,2%). Doar un singur stat membru UE a înregistrat o scădere a costului orar al forţei de muncă: Irlanda (minus 1,1%).