Etichetă: romani
COVID-19 și riscul românului „descurcăreţ”
Când mă întreba cineva în trecut care este cea mai mare calitate a românului, răspundeam fără să mă gândesc prea mult: „Este descurcăreţ.”
Majoritatea românilor au o imagine bună despre Uniunea Europeană
Primul Eurobarometru realizat după alegerile europene arată că numărul românilor care au o imagine pozitivă despre Uniunea Europeană este în continuă creștere și situat oricum peste media europeană.
INSCOP: 84,8% din populaţie consideră că biserica ar trebui să se ocupe strict de problemele religioase
Peste trei sferturi din populaţia României se consideră persoane religioase. Cum se manifestă această identitate religioasă la nivelul atitudinii faţă de biserica majoritară, dar și la nivelul atitudinii faţă de cultură, în general, aflăm din Barometrul Actualităţii Românești, realizat de INSCOP Research, la comanda Laboratorului de Analiză a Războiului Informaţional și Comunicare Strategică (LARICS), din...
Românii au bani puţini, dar și o educaţie financiară precară
„E destul să te gândești ce poţi face cu banii, ca să și guști bucuria lucrului pe care nu l-ai cumpărat. Ai simţit bucuria? De ce să-l mai cumperi?”.
Eurostat: românii muncesc aproape 41 de ore pe săptămână, peste media europeană
Săptămâna de lucru a salariaţilor cu normă întreagă din Uniunea Europeană este de 40,3 ore, potrivit unei anchete a Oficiului European de Statistică(Eurostat), care a analizat datele din toate statele membre UE, dar și din 2 ţări candidate și 3 state membre ale Asociaţiei Europene a Liberului Schimb.
Premieră: doi români au câștigat Butonul de Diamant oferit de YouTube
După ce au transformat o pasiune într-o afacere internaţională, ieșenii Alexandru și Cristina Bădan au câștigat Butonul de Diamant, cea mai importantă distincţie oferită de platforma YouTube canalelor care depășesc 10 milioane de abonaţi.
România, cea mai religioasă ţară a Europei
Deși suntem obișnuiţi să prindem mai degrabă locurile codașe în clasamentele europene, potrivit studiului realizat de Pew Research Center ne clasăm pe prima poziţie într-un top ce diferenţiază statele Europei în funcţie de angajamentul lor religios.
Românii au cheltuieli record la mâncare, iar motivul este sărăcia
Românii cheltuie mai mult de un sfert (27,8%) din veniturile lor pe mâncare, fiind statul cu cea mai mare pondere a cheltuielilor alimentare și nealcoolice din Uniunea Europeană. Statistica se interpretează într-o cheie pesimistă: procentul ridicat alocat hranei indică un standard de viaţă mai scăzut.
Românii de azi și de ieri
Cum ar fi să te întorci în timp, altfel decât prin mijlocirea filelor de carte sau de ziar, și să poţi atinge pliurile unui veac îndepărtat și nu prea, cu oameni de care ne deosebim, dar poate nu atât de mult cât ne imaginăm, ștergând praful de pe preocupările, lecturile, călătoriile, regulile de conversaţie, obiceiurile...
Românii și România la 100 de ani
Se spune că întrebarea „cine sunt?” marchează începutul maturizării spirituale a unui om. Iar Centenarul, prin importanţa lui istorică, pare că împinge nu un om, ci o ţară întreagă în direcţia aceasta, invitând la o introspecţie onestă.
Esenţiale de weekend
Ucraina dorește instituirea legii marţiale
După ce Rusia a atacat și a capturat trei nave ucrainene în Marea Neagră, președintele ucrainean, Petro Poroșenko, a anunţat luni că va propune parlamentului instituirea legii marţiale. Pe fondul acesta, luni se întrunește și Consiliul de Securitate al ONU.
Între timp, la Kiev au avut loc proteste în faţa ambasadei ruse,...
Studiu: 37% dintre români trăiesc de pe o zi pe alta
Omul înţelept își face iarna car și vara sanie. Ce nu spune proverbul este însă că peste jumătate dintre români își fac credit pentru car și peste o treime au cheltuieli lunare identice cu venitul încasat, deci nici vorbă să viseze la sanie.
Românii – Creștini și invidioși
„Nu este nevoie de diavol ca să pierim, ajunge că ne invidiem unul pe altul”. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
Întrebare: „Oare americanii presupun în mod gratuit că trăiesc într-o cultură creștină?” Bine-cunoscutul pastor prezbiterian care a decedat recent, Eugene Peterson, credea că da. Este suficient, spunea el, să îi asculţi pe oamenii care vin în...
Sclavii români din Marea Britanie
Sclavia modernă, exploatarea muncitorilor, neplata salariilor și abuzul psihic sunt fenomene larg răspândite în economia Marii Britanii, iar România se află printre ţările cu cele mai multe victime în această ţară, potrivit unui raport guvernamental britanic. În prezent, 65 de români sunt înregistraţi ca victime ale sclaviei moderne în Marea Britanie.
Românii, a cincea cea mai numeroasă minoritate din Germania
În 2017, în Germania au poposit mai mulţi imigranţi români decât sirieni, confirmând faptul că Republica Federală rămâne o destinaţie atractivă inclusiv pentru cetăţenii statelor Uniunii Europene.
S-a lansat programul de credite fără dobânzi
Guvernul României a dat start proiectului „Investește în tine”, ceea ce înseamnă că, începând de luni, românii vor putea accesa linii de credit fără dobânzi. Anunţul a fost făcut de premierul Viorica Dâncilă joi, când au fost semnate documentele de garantare şi de plată destinate derulării programului.
Raport Eurostat: Românii nu mai merg în vacanţă
România este în fruntea clasamentului ţărilor din UE a căror populaţie nu merge în vacanţă, se arată într-un raport Eurostat. Conform acestuia, în 2016, 76% dintre români nu au plecat nicăieri în concediu.
Portretul credinţei la români pare semnat de Picasso
Credinţa religioasă este o culoare nelipsită din orice portret al românului obișnuit. Însă nuanţa pe care ar trebui să o capete această culoare, pentru realismul portretului, nu este una așa de flatantă cum ne-am dori. Cel puţin asta reiese din cea mai recentă statistică de profil publicată de Monitor Social.
Românii, cei mai nefericiţi dintre europeni
Românii sunt printre cei mai nefericiţi locuitori ai Uniunii Europene, alături de greci, francezi şi croaţi, potrivit unui sondaj Eurobarometru realizat de Comisia Europeană, pe un eşantion de aproximativ 30.000 de cetăţeni europeni.
Cum să faci un român fericit
„Omul care se iubeşte numai pe sine nu poate fi, ce-i drept, acuzat de promiscuitate în materie de sentimente, dar până la urmă el nu va putea scăpa de insuportabila plictiseală generată de invarianţa obiectului de care se simte ataşat.”1 (Betrand Russell)