În 2018, lumea va fi cu 40% mai bogată

48

Averea globală va crește cu aproape 40% în următorii 5 ani, ajungând la 334 trilioane de dolari, până în 2018, estimează autorii celui mai recent raport Credit Suisse. Circa 29% din cota de creștere o asigură pieţele emergente, între care China reprezintă 50%. Între anii 200 și 2013, acestea și-au dublat cota de avere globală, de la 12 la 21%.

Statele Unite vor continua să fie lider în ceea ce privește averea agregată, cu un total net de circa 100 de trilioane de dolari, estimat pentru 2018. Japonia va continua să rămână a doua mare economie a lumii, până când China îi va depăși volumul de avere – de așteptat să se întâmple în 2016. Până în 2018, averea chinezilor va ajunge să echivaleze nivelul din 1993 al averii americanilor, arată același raport. Averea din Zona Euro, estimată la o cotă de 24% din averea globală, va scădea ușor la 23%, însă în termeni absoluţi va crește cu peste 29% pe parcursul celor 5 ani, zona ajungând la nivelul din 2011 al Statelor Unite.

Principalul catalizator al creștereii averii globale îl va constitui segmentul mijlociu, însă numărul milionarilor va crește și el semnificativ, în următorii cinci ani. Raportul Credit Suisse prevede că ritmul de îmbogăţire, pe pieţele emergente, va crește mai mult decât în pieţele deja dezvoltate.

Numărul milionarilor ar putea depăși, în 2018, numărul de 47 de milioane (mai mult cu circa 16 milioane decât în prezent). Se estimează că sunt 18,6 milioane de milionari în SUA și 15 milioane în Europa. Chiar dacă previziunile privind creșterea nivelului averilor în ţările emergente se va păstra, numărul milionarilor din celelalte regiuni va rămâne totuși mai mic decât cel al milionarilor americani sau europeni. Astfel, se estimează că vor fi circa 9 milioane de milionari în regiunea Asia-Pacific, 2,1 milioane în China și, pentru prima dată în ultimii 5 ani, în America Latină – aproape 1 milion.

Raportul Credit Suisse, elaborat la jumătate de deceniu de la izbucnirea crizei financiare globale, evidenţiază câteva tendinţe privind averea globală. Creșterea nivelului averilor în ţările emergente a încetinit, spre avantajul unora dintre ţări (Mexic) și spre dezavantajul altora (Brazilia și Rusia, ambele afectate de slăbiciunea monedei interne).

Apoi, în timp ce China rămâne un lider de consum în ţările emergente, raportul a identificat și o distribuire mult mai echilibrată a averilor în China, în comparaţie cu alte ţări, precum India.

În regiunea Euro-Asia și Africa, analiștii nu au observat tendinţe de creștere, spre deosebire de Zona Euro, în care statisticile indică o creștere notabilă, cu două excepţii: Cipru și Malta.

Un alt element pe care îl evidenţiază raportul Credit Suisse este mobilitatea ridicată a averilor. Potrivit raportului, mai puţin de două treimi dintre miliardarii Forbes în anii 2000-2001 au rămas pe listă până în anul 2005. La sfârșitul deceniului, numai 50% dintre cei incluși în top se mai regăseau pe listă.

În „buzunarele” celor mai bogaţi oameni de pe planetă, reprezentând 1% din populaţia globală, stau 39% din totalul avuţiilor mondiale, arată un studiu realizat de Boston Consulting Group, citat de Mediafax.