Letonia face primii pași pentru adoptarea euro

52

Se așteaptă ca astăzi, Letonia să primească din partea Comisiei Europene undă verde pentru a adopta anul viitor moneda unică.

Se pare că Letonia împlinește toate criteriile necesare pentru a putea trece la euro, iar această schimbare va fi una care să întărească încrederea investitorilor în soarta zonei euro, care arată astfel că încă poate crește, în ciuda crizei economice.

Pentru a putea face acest pas, Letonia a avut de înfruntat unul dintre cele mai grele programe de austeritate, cu reducerea salariilor din sectorul public, scăderea cheltuielilor și creșterea taxelor. În prezent, deficitul bugetar se află la sub 3% din PIB anul trecut, iar datoria sa publică este de 41% din PIB, mult sub limita UE de 60%, scrie Agerpres.