Măsurile de austeritate: o sabie cu două tăișuri

122

Austeritatea a devenit cuvântul de ordine al tuturor șefilor de state sau de guverne. Efectele ei se simt din ce în ce mai mult și în buzunarele cetăţenilor, inclusiv, sau poate ar trebui sa spunem mai ales, în România. Sunt măsurile de austeritate adoptate în prezent răspunsul corect la problemele cu care ne confruntăm?

Pe zi ce trece descoperim profunzimile din ce în ce mai mari ale actualei crize economice. În 2008 și chiar în 2009 vorbeam despre o revenire rapidă a economiei după criză. Măsuri importante de susţinere a economiei au fost adoptate în acea perioadă având convingerea că astfel vom depăși mai ușor criza. Necesitatea acestor măsuri nu este în general contestată. În 2010 însă a devenit clar că problemele nu se sfârşesc aici. Revenirea economică este mai lentă decât anticipasem, iar pieţele sunt din ce în ce mai puţin dispuse să finanţeze datoriile uriașe acumulate în urma recesiuni, dar şi a pachetelor de salvare a sistemului bancar şi a pachetelor de stimulare fiscală. Păţania Greciei pare să fi speriat bine în primul rând ţările europene, dar nu numai. Din ce în ce avem mai mult impresia că asistăm la o isterie a austerităţii.

De ce a crescut datoria publică mondială?

Fondul Monetar Internaţional estimează creşterea datoriei mondiale cu 39,1% din PIB în perioada 2008-2015. Principala cauză o reprezintă reducerea veniturilor datorată recesiunii (19,2% din PIB), urmată de efectul creşterii diferenţei dintre rata dobânzilor și rata de creștere economică în perioada 2008-2009, de pachetele de stimulare, de împrumuturile acordate de către guverne şi de ajutorul acordat sectorului financiar.

De ce avem nevoie de măsuri de austeritate. „Să nu ajungem ca Grecia” a devenit argumentul suprem de susţinere a măsurilor fiscale. Datorie excesivă, deficit bugetar alarmant, competitivitate redusă, perspective slabe de creștere economică – acestea sunt ingredientele ce au contribuit la explozia crizei grecești. Ţările aflate în situaţii similare, fac foarte bine să înveţe din această experienţă. Nici intrarea pe ușa din dos în uniunea monetară europeană, nici cosmetizarea datelor statistice și nici măcar declaraţiile de solidaritate ale UE nu impresionează pieţele financiare. Creditele la preţuri rezonabile în perioadă de criză sunt pentru ţări care conving că știu să își ţină finanţele în frâu. Ţările cu credibilitate fiscală slabă nu au altă șansă decât să reducă cheltuielile publice sau să crească taxele. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Adoptarea unui pachet de măsuri credibile şi eficiente poate avea drept efect relansarea economică a acestor ţări. Exces de austeritate?

Se discută din ce în ce mai des despre riscul unei supra-reacţii. Măsurile de austeritate luate în timp de criză pot avea un efect negativ asupra reluării creșterii economice și pot condamna astfel ţările care le adoptă la o reluare a activităţii economice și mai înceată. Acest lucru este în special adevărat pentru ţările care au o credibilitate fiscală bună, având încă în principiu un potenţial de îndatorare. Reducerea cheltuielilor publice ar diminua şi mai mult consumul şi investiţiile, reducând astfel creşterea economică.

Economiști recunoscuţi, precum Paul Krugman, laureat la Premiului Nobel, vorbesc despre „logica proastă a măsurilor de austeritate”, „fantezii fiscale” sau „nebunie curată”1. O excelentă analiză a The Economist2, arată însă că dincolo de discursul pro-austeritate al miniștrilor de finanţe din cadrul G20, guvernele nu se grăbesc să reducă deficitele. Cel puţin nu anul acesta. Pachetele de consolidare fiscală anunţate cu emfază în ultimele săptămâni vizează în mare măsură reduceri bugetare începând cu anul viitor.

O viziune echilibrată

Adoptarea unui plan de austeritate ar trebui să se facă pe baza unei analize obiective pornind de la convingerea că nu există o reţetă unică pentru toate statele. FMI recomandă în raportul său asupra situaţiei fiscale mondiale, Fiscal Monitor, din luna mai a.c.3 o abordare diferenţiată în funcţie de spaţiul fiscal disponibil. Deşi este cert că toate ţările ar trebui să adopte reforme structurale încă de acum pentru a-și asigura viabilitatea fiscală pe termen mediu, acestea ar trebui să fie adaptate contextului specific al ţării.

Ce fel de reforme?

În cazul fiecărei ţări există încă posibilitatea de a face economii fără a periclita relansarea economică. Există încă suficiente exemple de lipsă de eficienţă în cheltuirea banilor publici, desigur cu diferenţe seminificative de volum de la ţară la ţară. De la risipa clasei politice franceze la bugetul militar grecesc, fiecare ţară are istoria ei de risipă. Momentele de criză sunt ocazii prielnice pentru a elimina astfel de derapaje de gestiune a banului public.

Eliminarea scutirilor de taxe nejustificate economic sau social, precum și lupta contra evaziunii fiscale reprezintă încă o sursă de venituri care nu ar trebui neglijată în timp de criză.

În plus, FMI identifică în Fiscal Monitor o serie de măsuri de austeritate, atât în ceea ce privește reducerea cheltuielilor, cât și în ceea ce privește creșterea taxelor care fie să corecteze o serie de distorsiuni existente, fie să producă cât mai puţine4. În ceea ce privesc cheltuielile publice nelegate de vârstă, FMI propune menţinerea valorii reale pe cap de locuitor constantă. Pentru a atinge acest obiectiv guvernele s-ar putea concentra asupra raţionalizării cheltuielilor cu personalul, asupra creșterii eficienţei alocării subvenţiilor, transferurilor și a cheltuielilor sociale. FMI recomandă de asemenea ţinerea în frâu a creșterii cheltuielilor cu asistenţa medicală prin reforme ce vizează menţinerea unor costuri rezonabile și în același timp îmbunătăţirea ariei de acoperire și a calităţii serviciului medical de bază. Un al treilea domeniu de reformă a cheltuielilor publice indentificat de FMI este cel al pensiilor. Pentru a stabiliza proporţia fondului de pensii în PIB, reformele ar trebui să vizeze creșterea vârstei de pensionare (o creștere cu doi ani ar stabiliza costurile actuale pentru următorii 20) și eventual și reducerea beneficiilor oferite sau creșterea cotizaţiilor.

În ceea ce privește taxele, FMI recomandă ca guvernele să își crească veniturile prin concentrarea asupra taxelor cu o bază largă și relativ imobilă de impozitare și să crească taxele care vizează reducerea externalităţilor. În acest sens sunt recomandate reforme care să susţină uniformizarea TVA (reducerea scutirilor și a ratelor reduse de TVA) și creșterea acesteia în ţări în care nivelul este redus (de ex. Japonia) sau introducerea ei în ţări în care nu există (SUA). Multe ţări au încă o taxare redusă a alcoolului, a tutunului, a carburanţilor și a emisiilor de carbon. Aceste taxe vizează pe lângă suplimentarea bugetului statului și reducerea efectelor negative externe.

Cazul României

The Economist sublinia că pericolul înclinaţiei prezente către austeritate nu este de a adopta măsuri prea dure, ci de a adopta măsuri fără prea multă reflexie, ratând astfel ocazia de a lua deciziile care vor ajuta cel mai mult economia în viitor5. În România, măsurile de austeritate sunt și dure și au fost luate și fără prea multă reflexie și analiză. Încă o dată am ratat ocazia de a lua deciziile care ar fi corectat ineficienţele sistemului.

Cauza însă nu este cu totul pierdută. Reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor și cu 15% a pensiilor reduce deficitul bugetar doar la 6.8%. Ori, România a primit termen de graţie din partea Comisiei Europene până 2012 pentru a reduce deficitul bugetar la 3%. Programul de Convergenţă actualizat în luna martie a.c.6 nu prezintă însă detalii cu privire la măsurile ce vor fi luate pentru a consolida finanţele publice. O șansă pentru măsuri de consolidare raţionale mai există încă.

Și dacă tot părem pregătiţi de reforme dure, de ce nu am adopta și măsuri care să stimuleze creșterea economică? Măsuri care să stimuleze inovarea, dezvoltarea de noi tehnologii și competenţe sau cercetarea economică.


1 http://krugman.blogs.nytimes.com/
2 ”A Cut Too Far? Myths about fiscal austerity” www.economist.com
3 FMI, Fiscal Monitor, www.imf.org, mai 2010
4Ibidem.
5 ”A Cut Too Far? Myths about fiscal austerity” www.economist.com
6 Ibidem.