Mesajul periculos al renunţării la ţara-mamă

51

Ministrul scoţian Alex Salmond şi primul ministru britanic David Cameron au semnat „Înţelegerea Edinburgh", prin care Scoţia primeşte dreptul de a organiza, în 2014, un referendum pentru independenţa ţării. Mesajul pe care îl dă Scoţia nu doar că testează relaţiile europene, ci ridică o problemă adusă în discuţie şi de alte ţări/regiuni ale Uniunii Europene.

Referendumul va cere votanţilor să răspunda cu „da" sau „nu" la întrebarea dacă doresc ca Scoţia să iasă din uniunea de 305 ani cu Anglia. Decizia pune şi mai mare presiune pe relaţiile dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană, care nu au fost niciodată liniştite.

Fosta putere imperială nu a făcut parte din grupul ţărilor ce au fondat Uniunea, ceea ce a condus la tensiuni legate de anumite aspecte europene care contravin constituţiei britanice. Nu de puţine ori, Marea Britanie a anunţat că intenţionează să iasă din Uniune, lucru care acum pare şi mai aproape de realizare: exporturile, singurul motiv pentru care ţara a dorit să adere la UE, au scăzut mult în zonă, în timp ce s-au intensificat înspre Statele Unite şi America Latină.

Cu toate acestea, Cameron se opune unei ruperi a Scoţiei de Marea Britanie, susţinând că ţara este mai puternică împreună. Iar ultimul sondaj în rândul scoţienilor pare să dea dreptate primului ministru. Sondajul de opinie publicat la 8 octombrie arăta că mai puţin de un sfert (28%) dintre cei 5,2 milioane de scoţieni doresc să părăsească tutela Regatului Unit.

Salmond nu se dă bătut prea uşor însă. Special cu ocazia referendumului, vârsta minimă necesară pentru a vota va fi scăzută la 16 ani, o altă revendicare a naţionaliştilor scoţieni care nu ignoră faptul că tinerii sunt mai sensibili la mesajele de independenţă.

Pro şi contra independenţei

Scoţia, unită din 1707 cu Anglia, se bucură de o autonomie sporită în urma unui referendum din 1997. Parlamentul scoţian are competenţe în materie de educaţie, sănătate, mediu şi justiţie. Problemele referitoare la afacerile externe, energie, fiscalitate şi apărare sunt de competenţa Guvernului britanic.

În cazul în care referendumul va trece, situaţia Scoţiei nu va fi una uşoară. În primul rând, o parte a datoriei Marii Britanii va trece sub umbrela Scoţiei, iar suma nu este deloc mică: aproximativ 80 de miliarde de lire sterline (98 de miliarde de euro). Suma ar trebui recuperată din bugetul naţional, ceea ce ar presupune o creştere a taxelor şi impozitelor, scăzând nivelul de trai. Scepticii afirmă chiar că scoţienii vor fi nevoiţi să emigreze din cauză că nu se vor putea întreţine.

Acestor cheltuieli li se adaugă şi bugetul alocat unei armate separate, ceea ce îi face pe cei mai mulţi scoţieni să se declare prea săraci pentru a fi independenţi.

Dar există şi avantaje. O reprezentare separată de Marea Britanie a Scoţiei în Consiliul European ar însemna o atenţie mai mare acordată problemelor de interes intern, care – până acum – erau secundare în politica externă britanică.

Independenţa, fenomen european

Scoţia nu este prima ţară care doreşte să îşi obţină independenţa. Zilele acestea, naţionaliştii flamazi din Belgia au solicitat organizarea unui referendum prin care să se separe de sudul vorbitor de limbă franceză. Flandra asigură 60% din PIB-ul Belgiei.

Nu mai departe de luna trecută, catalanii au cerut guvernului de la Madrid independenţa, din cauza nemulţumirilor legate de economia stagnantă a ţării, pe care nu mai doresc să o susţină. Conform unei analize Eurostat, realizate în 2009, Catalonia şi Ţara Bascilor asigurau aproape un sfert din PIB-ul Spaniei, în condiţiile în care cele două regiuni se întind pe mai puţin de 10% din suprafaţa ţării.

Dar regiunile care luptă pentru separare nu au numai argumente de natură economică. Dincolo de acestea, cea mai pregnantă este dorinţa acestora de a-şi defini identitatea, într-un efort anti-multiculturalism şi anti-globalizare.

Totuşi, potrivit dreptului internaţional, secesiunea nu este permisă, deci regiunile nu se pot separa împotriva voinţei ţării-mamă, a explicat pentru Deutsche Welle prof. Christian Hillgruber de la Universitatea din Bonn. „Juriştii sunt de acord că se poate ajunge la grave încălcări ale drepturilor omului sau chiar la genocid, cum s-a petrecut în Kosovo".