Nobelul pentru economie reaprinde o dilemă antică: putem cunoaște viitorul?

64

Eugene Fama, Lars Peter Hansen și Robert Shiller au primit Premiul Nobel în economie pentru eforturile lor de a răspunde la o întrebare-cheie: cum se comportă preţurile activelor în timp? Deși au propus soluţii foarte diferite, toţi cei trei au fost premiaţi.

Pieţele sunt raţionale și eficiente, a argumentat Fama; nu de acceași părere este Shiller. În aceste condiţii, chiar conceptele susţinute de laureaţii Nobel ilustrează faptul că predicţiile umane și cunoașterea sunt limitate.

Chiar dacă preţul acţiunilor și obligaţiunilor este imposibil de prezis în termeni de zile și săptămâni, graţie lucrărilor lui Fama, Hansen și Shiller, economiștii vor putea prevedea cursul general al acestor preţuri pe perioade lungi de timp precum trei până la următorii cinci ani, se arată în comunicatul Comitetului Nobel. Predictibilitatea evoluţiei preţurilor activelor pe termen lung este extrem de importantă în adoptarea deciziilor referitoare la economii, cumpărarea de locuinţe și politica economică naţională, fapt care a determinat ca eforturile celor trei americani să fie recompensate de către Academia Regală de știinţe a Suediei.

Faptul că, deși diferite, concluziile cercetătorilor sunt viabile a ridicat o întrebare cu implicaţii complexe: cum știm că ceea ce cunoaștem în economie sau în orice știinţă socială este corect? Ce căi de cunoaștere ne sunt accesibile și benefice?

Fama este un empirist și studiază lumea preţurilor de pe ecranul computerului său. De aproape 50 de ani, el a examinat în cele mai mici detalii fluctuaţiile preţurilor. Nenumăratele cercetări pe care le-a iniţiat exprimă faptul că, pentru Fama, observaţia este modalitatea principală de culegere a datelor. Pe baza lor, a susţinut ideea că marea criza din anii 2008-2009 nu a avut la origine piaţa imobiliară, ci a fost un rezultat al succesiunii ciclurilor economice.

În schimb, contribuţia esenţială a lui Shiller a fost utilizarea elementelor de psihologie pentru înţelegerea comportamentului de piaţă. În timp ce Fama a urmărit comportamentul preţurilor, Shiller a monitorizat comportamentul uman, iar apoi a dezvoltat idei despre mecanismele prin care unul îl influenţează pe celălalt.

Spre deosebire de Fama sau Shiller, Hansen a conceput instrumente statistice care să răspundă la întrebări despre modul în care preţurile se comportă, contribuind astfel la măsurarea precisă a evoluţiei preţurilor.

În aceste condiţii, „cum știm ceea ce știm?", se întreabă Pietra Rivoli, profesor la Georgetown University, într-un articol publicat de NPR. Plecând de la modelele diferite de abordare ale celor trei laureaţi Nobel, profesorul american concluzionează că sunt necesare toate cele trei mecanisme de cunoaștere: „Vom examina datele, vom studia oamenii, iar apoi măsurăm totul cum putem mai bine. Avem nevoie de toate cele trei."

Prin combinarea celor trei metode în progresul cunoașterii, s-ar putea considera că știinţa ar putea genera predictibilitate absolută, fie și pentru o perioadă de cinci ani. Sesizând, însă, aspectul ironic al faptului că premiul Nobel pentru economie s-a acordat unei Americi aflată atunci în plină paralizie bugetară, jurnaliștii de la Radio France International au menţionat că „poate anul viitor alţi economişti americani vor lua premiul Nobel pentru economie analizând mecanismele paraliziei de stat în America". Cu alte cuvinte, predicţiile pieţei financiare făcute de cei trei nu au ajutat America să evite problemele cu care se confruntă în momentul de faţă.

 

Cu ceva timp înainte ca Nobelul să distingă contribuţia celor trei economiști, doi analiști români, un economist și un istoric, se arătau reţinuţi cu privire la posibilitatea ca cineva să prezică prea acurat viitorul economic.   Finanţistul Cristian Păun, director executiv al Societăţii Române de Economie, menţiona de exemplu că, dacă aceste predicţii „se nimeresc să se potrivească cu exactitate cu ceea ce se întâmplă ulterior, aceasta este pură întâmplare. Predicţiile pe care le pot face analiştii economici (atât cei din piaţă cât şi cei de la butoanele economiei) pot fi doar aproximări ale realităţii şi, oricât de complexe ar fi modelele folosite, ele conţin întotdeauna un element de eroare".

Luând în considerare acest aspect relativ al cunoașterii de orice gen, fie în economie, politică sau știinţe sociale, istoricul Lucian Boia reitera, într-un interviu acordat ziarului Adevărul, dificultatea de a prevedea viitorul, spunând că mereu „istoria s-a încăpăţânat să meargă pe propriul ei drum. Sunt prea multe elemente – o infinitate – care se combină şi care vor da istoria şi ziua de mâine."