PriceWaterhouseCooper ne arată lumea din 2050

343

Rusia va deveni cea mai puternică economie din Europa până în 2030, devansând Germania, iar clubul E7 al economiilor emergente, din care fac parte China, India, Brazilia, Mexic, Rusia, Indonezia şi Turcia, va prelua frâiele economiei mondiale, prognozează un raport al PriceWaterhouseCoopers.

Raportul subliniază trei tendinţe: creşterea rolului economiilor asiatice în economia globală, o creştere lentă a numărului de locuitori ai planetei şi intensificarea fenomenelor meteo extreme.

Până în 2020, previziunile arată că cea mai puternică economie a lumii va fi China, urmată de Statele Unite. În cazul în care India îşi menţine creşterea, aceasta ar putea lua locul SUA până în 2050. Aceste trei ţări ar domina lumea în acest secol, nu doar economic, ci şi politic.

Din punct de vedere demografic, creşterea va fi lentă, din cauza numărului din ce în ce mai redus de naşteri. Analiştii preconizează o creştere de până la 9 miliarde de locuitori care, însă, vor avea o medie de vârstă mai ridicată. În ţările occidentale, fie că vorbim de cele europene sau de Asia, media de vârstă va fi de 50 de ani, în timp ce în Africa, Brazilia şi India media de vârstă mai mică le va face pieţe de forţă de muncă.

Din punct de vedere meteorologic, fenomenele meteo extreme vor determina migraţia populaţiilor aflate în pericol, iar apa va deveni o resursă foarte căutată în multe părţi ale lumii.

PricewaterhouseCoopers este cea mai mare companie de servicii profesionale, de consultanţă și audit din lume și una dintre cele mai mari companii private.