Primul pas spre Bucureştiul idilic din anul 2035: un aeroport nou la Adunaţii Copăceni

644

Compania românească Infra Group a încheiat un con­tract de consultanţă financiară cu o filială a Lufthansa pentru aeroportul internaţional din Adu­naţii Copăceni (judeţul Giurgiu), care va fi dat în folosinţă în 3 ani.

Aeroportul internaţional Bucureşti-Sud ar putea fi alternativa la aeroportul Henri Coandă din Capitală, de pe care zboară acum companiile aeriene low-cost (mutate pe 25 martie de pe aeroportul Bucureşti-Băneasa) şi cele de linie regulată. Potrivit lui Gheorghe Răcaru, directorul de strategie al unui grup de firme printre care se numără Blue Air şi Infra Group, taxele de aeroport de la Adunaţii Copăceni vor fi mai mici decât cele pe Otopeni sau pe aeroportul din Cluj-Napoca, iar după finalizarea proiectului low-costul Blue Air îşi va muta operaţiunile pe acest aeroport.

Proiectul va pune la dispoziţie o aerogară pe circa 40.000-45.000 de metri pătraţi, proiectată pentru o capacitate de 2.000.000 de pasageri pe an, o pistă cu aceeaşi lungime ca cea de pe aeroportul Băneasa (3.200 de metri), minim puţin 10 porţi de îmbarcare, un spaţiu de control tehnic, cafenele şi magazine, precum şi locuri de parcare.

Aeroportul Bucureşti-Sud va deservi aeronave de categoria C (cu o capacitate de zbor între 120 şi 180 de locuri), destinate pentru zboruri pe distanţe scurte şi medii în spaţiul european şi în statele vecine cu acesta.

Lucrările de construcţie vor dura 30 de luni de la obţinerea autorizaţiei, potrivit lui Gheorghe Răcaru. În prezent s-a aprobat planul urbanistic zonal pentru acest proiect.

Proiectul viitorului aeroport face parte din Conceptul Strategic Bucureşti 2035-Faza II, proiect propus de Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi realizat de Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu", în consorţiu cu IHS Romania EMI Invest. Conceptul Strategic Bucureşti 2035 include 2 porturi pe Argeş, care să asigure legătura cu Dunărea, o linie de cale ferată în jurul Capitalei, parcări la marginea Bucureştiului, astfel încât traficul să nu mai fie îngreunat în oraş, gări care să fie conectate la staţiile de metrou şi reconfigurarea unor străzi.