România în cea mai gravă criză din ultimii 60 de ani

92

România se află în cea mai gravă criză economică din ultimii 60 de ani, a declarat premierul Emil Boc, la şedinţa de asumare a răspunderii Guvernului pentru măsurile de austeritate. Premierul a mai spus că vina pentru această situaţie aparţine întregii clase politice româneşti din ultimii 20 de ani, notează Agerpres. „Suntem în mijlocul unei crize fără precedent. Nimeni nu a estimat acest val al crizei."

   

    „Adevărul este că în anii de creştere economică, şi mă refer în special la 2007 şi 2008, în mod iresponsabil am oferit salarii şi pensii fără acoperire în productivitatea muncii. Adevărul este că astăzi, România, în condiţiile în care consumă mai mult decât produce, trebuie să se împrumute cu miliarde de euro. Dacă nu avem aceşti bani pentru a finanţa deficitul bugetar, vom ajunge în situaţia de a nu putea plăti salarii şi pensii în această ţară", a mai declarat premierul.

    Fără aplicarea măsurilor de austeritate, România ar ajunge în 2011 la un deficit bugetar de 9,1% din PIB şi ar fi nevoită să împrumute încă 11 miliarde de euro.

    Guvernul şi-a asumat ieri răspunderea în faţa Parlamentului pentru un pachet legislativ care a inclus scăderea cu 25% a salariilor din sectorul bugetar, reducerea cu 15% a pensiilor şi recalcularea pensiilor speciale. Pensia socială medie nu va scădea sub 350 ron. Măsurile de austeritate nu vor intra în vigoare de la 1 iunie, cum era prevăzut iniţial, ci de la data intrării în vigoare a acestei legi.

    Neaplicarea măsurilor de austeritate ar determina întreruperea acordului cu FMI, cu efecte negative asupra economiei româneşti, susţine Emil Boc.

    Unii dintre membrii Guvernului au spus că aceste măsuri sunt suficiente şi că nu va fi nevoie de o creştere a taxelor, aşa cum s-a vehiculat că ar fi cerut Comisia Europeană, notează Mediafax. În schimb, preşedintele UNPR, Marian Sârbu, a declarat ieri, la Realitatea TV, că dacă măsurile de austeritate impuse de Guvern nu vor fi provizorii, formaţiunea politică pe care o conduce va ieşi de la guvernare la sfârşitul acestui an.

    Peste 1.000 de pensionari şi reprezentanţi ai sindicatelor au blocat intrările în Parlament, pentru a împiedica intrarea premierului în forul legislativ. Pancartele protestatarilor au avut mesaje precum „Cei mulţi şi săraci, mereu sacrificaţi" şi „Guvernul aruncă povara crizei pe umerii populaţiei".