S-a hotărât bugetul UE pe anul 2014

8

După 16 ore de deliberări, negociatorii întruniţi la Bruxelles au ajuns la un acord în ceea ce priveşte bugetul UE pentru anul 2014, pe care l-au stabilit la suma de 135,5 miliarde de euro.

Cheltuielile bugetare de 135,5 miliarde de euro sunt cu 0,5 miliarde mai puţin decât ar fi dorit Comisia şi cu 0,9 miliarde mai puţin decât au cerut parlamentarii europeni. Domeniile prioritare de finanţare vor fi creşterea economică, ajutoarele de şomaj, inovaţia şi ajutoarele umanitare, notează BBC.

De asemenea, o parte din buget va fi alocat agenţiilor UE care se ocupă de imigrare, azil şi controlul frontierelor. Aproximativ o treime din buget va fi orientată către subvenţiile acordate agricultorilor şi pentru proiecte de investiţii, cantitate de bani care va fi mai mică cu 7 miliarde de euro, faţă de alţi ani.

Patru dintre statele UE (Regatul Unit, Danemarca, Olanda şi Suedia) au votat împotriva acestui buget, deoarece se aşteptau să fie mai auster. Săptămâna viitoare, Parlamentul European va trebui să aprobe oficial bugetul. Odată aprobat, se va deschide calea către aprobarea bugetului de lungă durată, pentru perioada 2014-2020.

Negociatorii au hotărât de asemenea să se aloce 3,9 miliarde de euro în plus pentru a plăti restanţele proiectului de coeziune (prin care se finanţează proiecte în domeniul protecţiei mediului, reţelelor de transport transeuropene, îmbunătăţirea managementului traficului aerian şi rutier, modernizarea transportului urban etc.) din anul 2013. Alte 400,5 milioane de euro vor fi folosite pentru ajutorarea zonelor care au suferit inundaţii anul acesta, din Germania, Republica Cehă, Austria şi România.