Salariile șefilor – mai mari decât impozitele la stat

8

Un studiu independent arată că 25 din primele 100 de mari firme americane își plătesc șefii mai mult decât înapoiază statului. Politicienii nu se grăbesc să ia măsuri pentru că sponsorizările oferite de firme în campaniile politice depășesc de asemenea dările către stat.

Institutul de Studii Politice din SUA a verificat cei mai bine plătiţi 100 de șefi de companii americane. Un sfert dintre aceștia au primit salarii mai mari decât cuantumul impozitelor și taxelor pe care firmele lor le-au avut de înapoiat statului.

Media salariilor acestor 25 de CEO a fost de 16,7 milioane de dolari în anul 2010. Dintre cei 25, 22 au primit o mărire de salariu în cursul anului. Pe listă se află șefi ai companiilor precum General Electric, Boeing, eBay sau Verizon.

Conform raportului, șeful Boeing Jim McNerney a câștigat 13,8 milioane, în timp ce compania a plătit la stat 13 milioane. Șeful eBay John Donahoe a avut venituri de 12,4 milioane de dolari. În primă fază compania a plătit mai mult la stat, dar a obţinut ulterior o rambursare de 131 de milioane. Aceeași situaţie s-a înregistrat în cazul General Electric.

Majoritatea companiilor au reușit să obţină rambursări de taxe. Conform raportului, cea mai profitabilă dintre ele, General Electric, care a raportat un impozit de plată de 5,1 miliarde de dolari, a reușit să deducă 3,3 miliarde. După un alt criteriu s-a observat că două treimi dintre firmele verificate au reușit să plătească minimul folosindu-se de subsidiare off-shore în paradisuri fiscale gen Bermuda, Singapore sau Luxembourg.

Unele companii au respins raportul ca fiind mult exagerat și au afirmat că taxele datorate au fost sau vor fi plătite total. În cazul firmei Boeing, IPS a luat în calcul 13 milioane de dolari ca taxe, în timp ce compania afirmă că o aproximare mai corectă ar fi în jurul sumei de 360 de milioane. În același timp însă, compania recunoaște că a primit 371 de milioane de dolari rambursare pentru plăţi suplimentare din anii trecuţi. În realitate nici cifrele din raportul IPS nici cele ale Boeing nu coincid cu cele ale fiscului american.

Politicienii nu se grăbesc să ia măsuri. Deși în urma raportului IPS congresmenul democrat Elijah Cummings a cerut audieri pentru a examina influenţa pe care compensările acordate șefilor de companii ar putea-o avea asupra crizei economice a ţării, iniţiativa sa nu are mari șanse de izbândă. Pe de-o parte raportul este denigrat ca fiind incorect, iar Institutul este cotat ca fiind de stânga. Pe de altă parte, dacă 20 dintre aceste 25 de companii au cheltuit mai mult pe lobby decât pe taxe, 18 dintre ele au donat mai mult partidelor în campanii electorale decât statului. Conform raportului, Boeing a plătit la stat 13 milioane dar a cheltuit 20,8 milioane pe lobby și în sponsorizări politice. General Electric a cheltuit pentru lobby sau în campanii electorale 41,8 milioane de dolari.

Reuters scrie că acţionarii companiilor răspund favorabil iniţiativelor prin care se caută portiţele legale prin care plata taxelor să fie micșorată la minimul posibil. Chuck Collins, expert al IPS și co-autor al studiului afirmă că aceasta este o dovadă de slăbiciune și este periculos atunci când o firmă își bazează rentabilitatea pe departamentul contabil și nu pe cel de producţie. Collins enumeră firme precum Tyco, Enron și WorldCom, ai cărei șefi au fost plătiţi cu sume uriașe, care contabilicește erau corecte, în timp ce firmele conduse de aceștia se prăbușeau.

În ultima perioadă subiectul impozitării corecte a fost unul aprins discutat în SUA. În criza depășirii plafonului de îndatorare, democraţii au cerut creșterea taxelor și impozitelor, în special în cazul celor mai bogaţi. Republicanii au fost de părere că o creștere a acestora ar duce la o mai mică colectare a sumelor datorate. La începutul lunii august și miliardarul Warren Buffett a cerut printr-un editorial publicat în New York Times ca guvernul să nu-i mai cocoloșească pe miliardari și să îi impoziteze corespunzător.